Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Sfințirea bisericii din localitatea Bizușa, protopopiatul Jibou

de | sept. 26, 2023

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Bizușa, filie a Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” și „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”.

După sfințirea lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și arhidiaconi, pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe părintele Mihai Bâlc, fost paroh al Parohiei Luminișu, în semn de prețuire pentru eforturile depuse la edificarea bisericii din această mică localitate.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat părintelui Alin Zegrean, actualul paroh al Parohiei Luminișu, o diplomă de apreciere, pentru aportul avut la înfrumusețarea lăcașului de cult.

În continuare, preotul paroh Alin Zegrean a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

Mai multe detalii și fotografii aici: https://episcopiasalajului.ro/2023/09/24/tarnosirea-bisericii-din-localitatea-bizusa/

AUTOR: Arhid. Ionică Torcoș / Episcopia Sălajului

FOTO: Episcopia Sălajului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Capul Sfântului Gheorghe va fi adus în România din Sfântul Munte

Capul Sfântului Gheorghe va fi adus în România din Sfântul Munte

Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman își va serba în mod deosebit hramul și în acest an, când cinstitul cap al Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință, va fi adus de la mănăstirea athonită Xenofont. Cinstitul odor se va afla la mănăstirea românească în...

Agenda ierarhilor în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Agenda ierarhilor în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 15 februarie 2026, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program:  Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...