Slujba de binecuvântare a capelei mortuare și Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bixad, Protopopiatul Oaș

de | aug. 24, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Pentru credincioșii din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bixad ziua de duminică, 23 august, a fost una de mare sărbătoare, întrucât în mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, venit să binecuvinteze noua capelă mortuară a parohiei și să oficieze Sfânta Liturgie.

Slujba a fost oficiată în pridvor al capelei, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Theologos”, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

Pentru întreaga activitate, părintelui paroh, iconom-stavrofor Vasile Chiorean, i s-a acordat Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”. Consiliului Parohial i s-a acordat Medalia „Preot Nicolae Gherman”. Adunării Parohiale, domnului prim-epitrop Vasile Tătar și domnului Gheorghe Cârciu, membru în Adunarea Eparhială, li s-au acordat diplome de vrednicie, iar domnului Ioan Tătar, primarul comunei Bixad, i-a fost înmânată Gramata Eparhială.

Din partea părintelui paroh și a credincioșilor, Preasfințitul Părinte Iustin a primit o icoană bizantină a Nașterii Maicii Domnului, precum și un tablou cuprinzând, într-o sinteză grafică, realizările parohiale ale vrednicilor bixădeni.

Ultimele articole

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Marţi, 2 februarie 2021, de praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului de iarnă, în fruntea unui sobor de monahi, preoţi şi diaconi....