Târnosirea Catedralei istorice din Baia Mare

de | aug. 19, 2018

Din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Epicopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 19 august 2018, cu începere de la ora 9,00, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare (Catedrala istorică), în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

Slujba de târnosire

Slujba de târnosire s-a făcut după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe. Astfel, au fost puse în Sfânta Masă Sfinte Moaște de Sfinți Mucenici de la Niculițel și Documentul de Sfințire, iar după pecetluirea acestora cu ceară, peste care s-a inscripţionat monograma Mântuitorului, pe cele patru colţuri ale Sfântei Mese au fost așezate icoanele gravate în granit ale celor patru Sfinți Evangheliști: Matei, Ioan, Luca și Marcu.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din soborul alcătuit din 24 de preoţi şi diaconi au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Ghelasie Maxim, iconomul Mănăstirii Rohia, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu şi pictură sacră, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial şi slujitor la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Baia Mare, Pr. Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Pr. Ioan Zorel Buia, secretar protopopesc, Pr. Dr. Ioan Marius Sabou, parohnul bisericii târnosite, Pr. Adrian Terec, slujitor la acest Altar, Pr. Daniel Tirean, inspector eparhial financiar şi slujitor la acest Altar, Pr. Andrei Costinaş, fost paroh, Pr. Nicolae Varga, fost slujitor la acest Altar, Pr. Marius Pop, din Portugalia, Pr. Viorel Bud, slujitor la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, de la biserica Sfântul Nicolae din Baia Mare, dirijorul Corului „Arhanghelii” al preoţimii din Eparhie, preoţi din diferite parohii, diaconi, între care Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Ardelean din Constanţa.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul bisericii târnosite, dirijat de Prof. Minodora Grumaz, iar solo Prof. Nicoleta Ardelean, solistă de operă.

Între credincioşii prezenţi s-a aflat Cătălin Cherecheş, primarul Băii Mari, membru în Adunarea Eparhială şi Adunarea Naţională Bisericească, Dorin Ioan Coste, şeful Poliţiei Locale Baia Mare, Ioan Păcurar, patronul SC „Ardudana”, credincioşi din administraţia municipiului şi judeţului.

Cuvântul de învăţătură

Un cuprinzător şi lămuritor cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul pentru credincioşii care au umplut Catedrala istorică până la refuz, pornind de la Evanghelia duminicii, a tânărului bogat.

„Mântuitorul Iisus Hristos doreşte să fim bogaţi, să avem de toate, pentru că Dumnezeu Însuşi este bogat, dar doreşte ca noi să nu ne punem nădejdea nici în bogăţiile acestea, ci mai ales ca sufletul nostru să nu fie legat de ele, pentru că, dacă eşti legat de lucrurile materiale, eşti rău cu ceilalţi din jurul tău. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos este destul de aspru cu tânărul dregător, pentru că bogăţia îţi creează această stare de superioritate şi de mândrie, pentru că omul care are multe avuţii, fără să vrea, fără să-şi dea seama, trăieşte într-o stare de mândrie, chiar dacă el, aparent, nu este într-o stare de mândrie, trăieşte într-o altă stare, mult mai vicleană, a diavolului, într-o stare de slavă deşartă.”

Distincţii

În semn de înaltă apreciere și prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească și social-filantropică și pentru contribuția adusă la înnoirea și împodobirea Catedralei istorice „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, Protopopiatul Baia Mare, preoţii Marius Ioan Sabou, paroh, Adrian Terec şi Daniel Tirean au primit Gramata Episcopală, iar diaconul Radu Anton a aprimit brâu roşu.

Diplome de vrednicie au primit, în semn de apreciere, Consiliul Parohial şi  Corul, dirijat de Prof.  Minodora Grumaz.

Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul a primit în dar o icoană a Maicii Domnului din partea preoţilor slujitori şi a credincioşilor.

În încheierea evenimentului religios, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul  a binecuvântat lucrările de pictură la Capela de cimitir de lângă biserica târnosită.

Scurt istoric

Această biserică a fost ridicată între anii 1905-1911, sub îndrumarea preotului Alexandru Breban, din darul material al locuitorilor municipiului Baia Mare, spre slava lui Dumnezeu şi preacinstirea Maicii Domnului, spre  folosul duhovnicesc al credincioşilor.

În această sfântă biserică, în data de 11 noiembrie 1990, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a avut loc instalarea Preaasfinţitului Justinian Chira, ca Episcop titular al reînfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. De la ridicarea acestei biserici până în ziua de azi, aici au slujit numeroşi preoţi, dintre care amintim pe: Alexandru Benea, Aurel Gliga, Carol Pop, Romul Pop, Liviu Ştefan, Ioan Ştiru, Viorel Thira, Andrei Costinaş, Nicolae Varga, Adrian Terec, Marius Sabou, Daniel Tirean. Alături de aceştia au fost membrii consiliilor parohiale, dintre a căror prim-curatori amintim pe:  Viorel Oniga,  Constantin Bâznă, Ioan Todoran.

Biserica a fost împodobită cu iconostasul actual în anul 1930, an în care s-a introdus şi curentul electric. Între anii 1931-1932 s-a pictat iconostasul şi o parte din biserică, iar în anul 1932 a avut loc o primă slujbă de sfinţire.

În anul 1955, biserica a fost resfinţită de episcopul Valerian Zaharia, al Oradiei, cu prilejul unor lucrări de înfrumuseţare la exterior, preoţi slujitori fiind Alexandru Benea şi Patriciu Trufaşu.

Între anii 1970-1973 au avut loc lucrări de reparaţie capitală la interior şi la exterior, s-a introdus încălzirea centrală şi s-a realizat parţial pictura interioară de către Gheorghe Busuioc, preoţi slujitori fiind Carol Pop, Romul Pop şi Aurel Gliga.

Sub păstorirea preoţilor Liviu Ştefan, Ioan Ştiru şi Viorel Thira au avut loc lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare a sfintei biserici.

Între anii 1993-2011 au avut loc ample lucrări la biserică, dintre care amintim: refacerea încălzirii centrale, construirea porticului din faţa bisericii, se finalizează pictura interioară, se reface acoperişul şi exteriorul bisericii şi al capelei, sub coordonarea părintelui Andrei Costinaş şi cu ajutorul preoţilor Nicolae Varga şi Adrian Terec. Lucrările au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Între anii 2016-2018 au avut loc alte lucrări necesare, ca: reorganizarea Sfântului Altar, împodobirea bisericii cu mobilier şi obiecte de cult noi, montarea unui sistem de sonorizare performant, recondiţionarea totală a acoperişului turnului bisericii, precum şi a crucii de pe acesta, renovarea integrală a capelei, renovarea totală a interiorului casei parohiale şi a sălii de repetiţii pentru corul bisericii. Toate acestea s-au realizat prin purtarea de grijă şi sub îndrumarea preotului paroh Marius Ioan Sabou, alături de care au fost preoţii Adrian Terec şi Daniel Ioan Tirean, împreună cu membrii Consiliului parohial, epitropi fiind domnii Constantin Bâznă şi Ioan Todoran, cu sprijinul credincioșilor parohiei şi al multor binefăcători.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...