Veghe epifanică

de | ian. 9, 2022 | Eseu

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina.

De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului, priveghind încă pe „piatra nebăgată în seamă de ziditori” pentru a împărăţi milenar ca „preot al lui Dumnezeu” (Apocalipsă 20, 4-7), stă Sfântul Cuvios Serafim al Sarovului. Alături, lumina, flacăra, bucuria, harul sunt darurile Duhului Sfânt ce se revarsă într-o cascadă neîntreruptă. Ţelul acestor sfinţi ce străjuiesc epifanica sărbătoare a Botezului Domnului nu este de a provoca exaltate discursuri despre răpiri și fotofonii divine, ci de a ne recalibra arbaleta duhovnicească.

În bine-cunoscuta întâlnire cu Sfântul Serafi m de Sarov (transcriem și grafia slavonă pentru a celebra Ortodoxia poliglotă: Святой Серафим Саровский), Motovilov notează: ,,Părinte, nu pot să te privesc. Ochii sfinţiei tale aruncă fulgere de lumină. Faţa sfinţiei tale e mai arzătoare decât soarele şi mă dor ochii”. E momentul atât de important și clarificator pentru viaţa spirituală modernă din care învăţăm că totalitatea eforturilor ascetice sau de natură morală primește sens doar prin adoptarea ca scop al vieţii creștine a „dobândirii harului Duhului Sfânt”. Aceasta este, în fond, o actualizare patristică atât de necesară climatului spiritual contemporan întrucât limpezește plasa densă de asumări etice și focalizează direcţia vieţii bisericești către un dat clar și decisiv: harul.

Experienţele sfinţilor părinţi vor descrie itinerariul pentru dobândirea acestuia ca un traseu sinuos, cu aridităţi interminabile, nopţi înnegurate, nori apăsători și înfrângeri repetate, dar „Îndrăzniţi!” (In. 16, 33) ne spune Mântuitorul, în ciuda necazurilor și a parcursului sisific al fiecăruia, „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In. 8, 12).

Sigur că dobândirea luminii are grade diferite pornind de la lumina unui zâmbet de copil până la lumina Schimbării la Faţă pe Muntele Taborului și rămâne în seama cărturarilor Scripturii să deceleze în aceeași manieră veritabilă vestea cea bună, în caz contrar acele aspre mustrări ale Mântuitorului își vor găsi obiectul în nevrednicia și grosimea spirituală a teologilor de azi sau dintotdeauna.

Este interesant, de altfel, cum destinul interpretării textelor sacre roiește în jurul înţelesurilor desprinse din sensul prim. Hermeneutul modern înţelege mesajul iniţial și ne-metaforizat al Bibliei pentru ca în prezentarea orală sau scrisă să opteze pentru alegorii explicative și integrative. Nu e de competenţa mea să istorisesc cum au evoluat lucrurile în acest sens și cum a (re)-apărut convingerea că un ceva superior asigură veridicitatea, verosimilitatea și valoarea textului în sine, care altfel, lăsat în voia literei sale transmite varii înţelegeri, mai mult sau mai puţin dibuite, chiar cu istorii ale cenzurii.

În schimb, sfinţii lăsau ca înţelegerea Scripturii să funcţioneze bilateral: textul îi lumina pe aceștia și, în egală măsură, harul Duhului Sfânt îi predispunea pe aceștia să lumineze textul. Asta până să apară direcţiile de interpretare biblică, cel puţin.

În orice caz, eu aci am vrut să ajung. Sfântul Serafi m nu se temea să folosească cuvântul „lumină” ca deponent al pocăinţei neîntrerupte, al „tristeţii strălucitoare”. Reversul actualităţii e plin de spaime și rapoarte dubitative legate de noţiuni precum acceptabil, raţional, normal, limitat. Să vedem însă, cum citește acesta Scriptura: „Astfel, atunci când prietenii l-au dojenit pentru hulă adusă lui Dumnezeu, Iov le răspunse: «Cum poate oare să fi e aşa când eu simt Duhul lui Dumnezeu în nările mele?»” (Iov 27, 3). Cu alte cuvinte: Cum pot eu să-L hulesc pe Dumnezeu când Duhul Sfânt sălăşluieşte în mine? Dacă L-aş fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfânt ar fi plecat de la mine: dar priviţi, îi simt sufl area în nările mele»; în exact acelaşi fel se spune despre Avraam şi Iacov că L-au văzut pe Domnul şi că au discutat cu El şi că Iacov chiar s-a luptat cu El. Moise şi toţi cei dimpreună cu el L-au văzut pe Dumnezeu atunci când i s-a îngăduit să primească de la Dumnezeu tablele legii pe muntele Sinai. Un stâlp de nori şi unul de foc, sau, cu alte cuvinte, harul evident al Sfântului Duh au servit drept călăuze oamenilor lui Dumnezeu în pustie. Oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi harul Sfântului Său Duh, nu în somn sau în vise sau din pricina unei imaginaţii tulburate, ci în adevăr şi în mod deschis. Noi am devenit atât de nepăsători la lucrarea mântuirii noastre încât noi interpretăm greşit şi multe alte cuvinte din Sfânta Scriptură, totul din pricina faptului că noi nu căutăm harul lui Dumnezeu şi, din pricina mândriei minţilor noastre, nu-i îngăduim să se sălăşluiască în sufl etele noastre. De aceea, noi suntem lipsiţi de adevărata iluminare de la Domnul, pe care El o trimite în inimile celor care înfometează şi însetează din toată inima după dreptatea lui Dumnezeu.

Așadar, de aici, din cerneala plumbuită a păcatelor mele care privește textul Sfântului Serafim de Sarov ca pe „o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă peste mine şi peste marele stareţ”, iscălesc mundan cu veghe epifanică

Ultimele articole

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

Mai multe din Eseu
Este credinţa în Dumnezeu expresia unei vocaţii?

Este credinţa în Dumnezeu expresia unei vocaţii?

Într-un articol apărut în ultimul număr al Revistei Christian bioethics, autorul  consideră credinţa în Dumnezeu o vocaţie, afirmaţie demnă de interes, care merită să fi e luată în considerare şi examinată. Vocaţia constituie o premisă, ea fi ind anticamera unei...

Gânduri de carantină – vindecarea slăbănogului de la Vitezda

Gânduri de carantină – vindecarea slăbănogului de la Vitezda

Autor: Ierom. Maxim Morariu Singurătatea inimii suferinde a slăbănogului se întâlneşte astăzi cu Hristos cel Atotcunoscător. Chipul lui Dumnezeu zidit în om devenise, în suferindul de astăzi, invizibil celor din jur. Din această pricină, nimeni nu se încumeta să-l mai...

Drumul Domnului și al nostru în Săptămâna Patimilor

Drumul Domnului și al nostru în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor este pentru un creştin un exerciţiu de trăire, de empatie a lui cu Dumnezeiescul Învăţător, dar şi de parcurgere a unei etape de timp esenţiale timpul lui sacru. Nu mai departe, aceste câteva zile premergătoare Sfintelor Paşti sunt şi un bun prilej...

Biblia și medicina

Biblia și medicina

Sfânta Scriptură nu este o carte de știință. Este Cuvântul Lui Dumnezeu, este hrană și este viață veșnică! Dincolo de asta, e util să amintim în aceste vremuri dificile câteva noțiuni pe care medicina de azi le folosește cu succes, fără a mai ști cineva (voit sau...