Zi comemorativă, în protopopiatul Huedin

de | mart. 10, 2016

Joi, 10 Martie 2016, preoţii din Protopopiatul Huedin s-au reunit în rugăciune pentru odihna sufletului preotului Ioan Călătan, adormit în Domnul în urmă cu şase săptămâni.

Părintele Ioan Călătan a slujit în parohia Morlaca vreme de 41 de ani. Slujba de pomenire a fost săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu Protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuţan, cu participarea preoţilor din protopopiat şi a membrilor familiei îndoliate.

20160310_104857Întrunirea a continuat cu şedinţa de lucru a preoţilor în care au fost dezbătute mai multe probleme de ordin administrativ-bisericesc. Conform prevederilor Sfântului Sinod, secretarul protopopiatului, părintele Vlad Bob şi contabilul protopopiatului, doamna Ana Pavel, au depus jurământul de fidelitate şi onestitate faţă de Biserică.

De asemenea, părintele protopop i-a îndemnat pe preoţi ca în perioada Postului Sfintelor Paşti să intensifice activităţile catehetice cu tinerii şi copiii din parohiile pe care le păstoresc. Au mai fost dezbătute aspecte legate de restaurarea bisericilor monument-istoric şi inventarierea bunurilor de patrimoniu, precum şi construirea de capele mortuare.

În încheiere, părintele Dan Lupuţan a adus mulţumiri preoţilor pentru implicarea în campania de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei privind Codul Familiei, în Protopopiatul Huedin fiind strânse un număr de 10 118 semnături. Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească la cantina socială a protopopiatului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfântul Ioan Rusul, cinstit în mod deosebit la Cluj-Napoca

Sfântul Ioan Rusul, cinstit în mod deosebit la Cluj-Napoca

Sfântul Ioan Rusul, pomenit în calendarul ortodox pe 27 mai,  este cinstit în mod deosebit în aceste zile la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, dar și în parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din  Cluj-Napoca.          ...