Viața și învățătura Starețului Efrem Filotheitul

de | mart. 11, 2023

„Trei cununi am văzut să-i dăruiască Mântuitorul nostru Iisus Hristos fericitului părinte Efrem. Prima este cea a cuvioșiei, deoarece prin iubirea pe care o avea pentru rugăciune și priveghere, așa cum s-a văzut în toată viața lui, și-a curățit, și-a luminat și și-a sfințit inima sa; acesta este drumul cuvioșilor, este drumul ascezei. A doua cunună pe care am văzut-o așezată pe capul starețului Efrem de către Domnul nostru Iisus Hristos, este cununa martiriului. Martiriul său a fost cauzat de reacția negativă pe care au avut-o cei din mediul protestant, care nu și-au dorit un asemenea apostol care să propovăduiască ortodoxia în acel spațiu eterodox. A treia cununa este cununa Apostolatului, pe care a luat-o datorită misiunii sale pe care a întreprins-o în aceste călătorii în America, Canada și Alaska, reușind să schimbe climatul duhovnicesc din această parte a lumii.” (potrivit descoperirii unui ucenic al starețului Efrem Filotheitul, pe care a avut-o după mutarea părintelui la cele veșnice)

Repere de viață duhovnicească
Repere de viață duhovnicească
Viața și învățătura Starețului Efrem Filotheitul
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/natanael/" target="_self">Protos. Natanael Zanfirache</a>

Protos. Natanael Zanfirache

Slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Realizator al emisiunii „Repere de viață duhovnicească”.

Emisiuni recente

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos | Sfintele Paști

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos | Sfintele Paști

Ev. Ioan 20; 19-23 „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa....