Activități cultural-religioase circumscrise „Anului omagial al satului românesc” în  Parohia Ciceu-Giurgești

de | apr. 29, 2019 | Activități parohiale

Bucuria credincioșilor Parohiei Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, a fost sporită de prezența la Sfânta Liturghie, a doua zi de Paști, a grupului de copii „Olpret” de la Școala Gimnazială din localitatea Bobâlna, județul Cluj, coordonat de doamna profesor Vescan Adina.

Aceștia au interpretat,  la momentul împărtășirii, un colaj de pricesne cu temă pascală, emoția fiind una aparte. Strădania acestor tineri de a promova Tradiția și Obiceiurile creștine a fost răsplătită prin obținerea a numeroase premii la diferite festivaluri de tradiții și folclor.

După încheierea Sfintei Liturghii,  pr. paroh Iftimi Dan a mulțumit oaspeților,  subliniind importanța conservării și promovării patrimoniului spiritual local.

Totodată a fost organizată, în curtea Sfintei Biserici, o expoziție cu obiecte specifice satului românesc, din colecția personală a d-lui profesor de istorie Lăcătuș Viorel din Mun. Dej și cu creații ale copiilor din Giurgești,  realizate în cadrul atelierului organizat de biserică, cu sprijinul doamnelor profesoare Georgiu Aurica, Iuga Daniela și Cornici Ancuța, în perioada Postului Mare.

Pr. paroh Iftimi Dan

 

Ultimele articole

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Duminică, 29 decembrie 2019, credincioșii din Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Copaciu Ciprian Eugen. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Poieni și a fost precedat de...