Activități, în Protopopiatul Huedin

de | apr. 5, 2017

Marţi, 4 aprilie, a avut loc şedinţa administrativă lunară a preoţilor, care a debutat cu săvârşirea slujbei Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în capela „Sfinţii Trei Ierarhi”, a Protopopiatului Ortodox Huedin. În sala de şedinţe a urmat comunicarea anunţurilor cu caracter administrativ şi au fost înmânate diplome şi cărţi preoţilor care au sprijinit implicarea copiilor în concursul naţional „Icoana şi şcoala mărturisirii” organizat de Patriarhia Română. Pe locul I s-a situat parohia Rogojel, pe locul al doilea parohia Huedin II iar pe locul al treilea parohia Someşul Rece. Părintele Protopop a transmis felicitări şi încurajări tuturor participanţilor.

În cadrul parteneriatelor cu şcolile şi grădiniţele din oraş, conştientizând responsabilitatea şi importanţa misiunii propovăduirii lui Hristos s-au întreprins mai multe activităţi. Părintele Protopop Dan Ionuţ Lupuţan a fost prezent în mijlocul elevilor de clasă pregătitoare, în capela cu hramul „Sfântul Stelian” a Liceului Tehnologic „Vlădeasa”, cărora le-a vorbit despre Sfânta Euharistie şi importanţa împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Dmnului iar apoi i-a cuminecat. Elevii, învăţaţi de D-na Profesoară Mureşan Dana, s-au întrecut în a rosti, în faţa părintelui protopop, rugăciunile cunoscute.

Părintele secretar protopopesc Tudor Petrovici a intrat în dialog cu elevii D-nei Profesoare Greble Gabriela din clasele a XI-a şi a XII-a, dezbătând problemele şi ispitele, cu care se confruntă tinerii societăţii contemporane.

Luni, 03 Aprilie, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, săvârşită de Părintele Protopop Dan Lupuţan, în capela Protopopiatului, au fost prezenţi şi s-au împărtăşit preşcolarii de la Grădiniţa cu program prelungit din Huedin. La finalul Sfintei Liturghii, D-nele Sava Mariana şi Petrovici Cruciţa i-au învăţat pe copii să-şi facă semnul Sfintei Cruci şi o poezie despre Biserică. Spre bucuria lor, preşcolarii au primit anafură, o iconiță, o fişă de colorat şi ceva dulce, a transmis  corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin, Crucița Petrovici.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.