Au debutat evenmentele dedicate centenarului Protopopiatului Huedin

de | feb. 1, 2022

Manifestările dedicate centenarului Protopopiatului Huedin au debutat duminică, 30 ianuarie 2022, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, hramul paraclisului din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin.

Cu acestă ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, în prezența credincioșilor din orașul Huedin. În timpul Sfintei Liturghii a fost pomenit și ctitorul paraclisului Protopopiatului Huedin, vrednicul de pomenire părintele protopop Dorel Pușcaș.
Invitatul special a fost Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul”, din localitatea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, care a rostit cuvântul de învățătură.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dan Lupuțan i-a mulțumit părintelui stareț pentru prezență și i-a oferit acestuia, în semn de aleasă prețuire și recunoștință, Diploma și Medalia Omagială „Centenarul Protopopiatului Ortodox Huedin”, o icoană pe sticlă cu Sfinții Trei Ierarhi și o bederniță cu monograma protopopului martir Aurel Munteanu.

Totodată, părintele protopop a anunțat și care vor fi evenimentele festive cu caracter liturgic și cultural, care se vor desfășura cu ocazia centenarului Protopopiatului Ortodox Huedin: lansarea primei monografii a protopopiatului, realizarea distincției centenar, amplasarea unei plăci omagiale pe sediul Protopopiatului Huedin, care va marca împlinirea celor 100 de ani de la înființare, organizarea unui simpozion în data de 2 mai, atunci când se împlinesc 140 de ani de la nașterea protopopului martir Aurel Munteanu, oficirea Sfintei Liturghii arhierești în curtea protopopiatului, în data de 10 septembrie, eveniment la care vor fi prezenți cei doi episcopi ai Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, și, în premieră, punerea în scenă, în luna octombrie, a piesei de teatru „Tunul de cireș „, de Pașcu Balaci, piesă care ilustrează moartea martirică a primului protopop de Huedin, părintele Aurel Munteanu.

Tot duminică, a fost premiat elevul Sima Liviu Darian, din clasa a 7-a, de la Liceul Teoretic Octavian Goga din Huedin, coordonat de prof. Tulbure Claudiu, care a obținut Premiul I în prima etapă, la cea de-a 6 ediție a concursului „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”, care a reunit peste 10.000 de copii români din 26 de țări, cu tradiție și comunități de limbă și ortodoxie românească.

Sursa: protopopiatulhuedin.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...