În data de 30 mai 2013, a avut loc la Cluj conferința „S-a dus să-l Vadă precum este”, susținută de Părintele Rafail Noica. Evenimentul a avut loc la iniţiativa Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi a fost prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie Saharov.
Părintele Rafail Noica a evocat personalitatea marelui părinte duhovnicesc lângă care a ucenicit mai bine de 30 de ani. În cadrul cuvântării sale, părintele Rafail Noica a făcut referire și la anumite momente petrecute alături de părintele Sofronie în cei 30 de ani de ucenicie, precum și câteva îndemnuri și sfaturi oferite de acesta, de-a lungul timpului, ucenicilor săi şi altor persoane care l-au căutat, pentru aducerea lor la dreapta credință și descoperirea cu adevărat a lui Dumnezeu Cel viu.
Treizeci de ani am fost lângă părintele Sofronie, treizeci de ani în care îl auzeam vorbind sau citeam din scrierile lui şi aş fi dorit ca lumea întreagă să audă cuvintele acelea. Dar bineînţeles că, născut pe pământurile acestea şi în neamul acesta românesc, mai întâi de toate mă gândeam: „O, de s-ar auzi în România cuvintele astea!”. De ce?, nu ştiu. Eu nu ştiam prea multe despre Biserică atunci când am plecat din România, dar simţeam că ce auzeam noi de la părintele era ceva rar, era ceva de calitate, care convingea sufletul şi, parcă, convingea până şi oasele, ceva ce nu auzisem de la alţii, ce nu auzisem nicăieri.
Aveam douăzeci de ani când l-am întâlnit pe părintele Sofronie şi, mai târziu, în viaţa mea am socotit că m-am născut când l-am cunoscut pe părintele Sofronie. Poate că eu n-am fost chiar ca toţi ceilalţi copii: când m-am născut aveam douăzeci de ani. Ani mai târziu, mulţi ani mai târziu, mi-am dat seama ce spunea. Păi nu asta înseamnă „părinte duhovnicesc”?
Şi mi-am amintit că Sfântul Pavel zicea: „De veţi avea zece mii de povăţuitori întru Hristos, dar părinţi nu aveţi mulţi, că eu, unul, v-am născut întru Domnul”. Şi mi-am dat seama că viaţa Duhului se aseamănă întru toate cu viaţa pe care o cunoaştem noi, viaţa asta pământească, trupească, adică există o realitate în paternitate. Şi de atunci mi-am dat seama că există o realitate în tot ce este duhovnicesc, care pentru noi este ceva abstract, ceva necunoscut, pentru majoritatea dintre noi, îndrăznesc să zic, pentru ca după aia să-mi dau seama că materia, pământul, trupul, nu sunt decât un simbol al adevăratei vieţi, care viaţă este în Duh. Aş zice că asta pe scurt ar fi ce a însemnat pentru mine şi pentru noi toţi părintele Sofronie. Zic „noi toţi”, adică toţi cei care am rămas împrejurul lui şi nu numai obştea, ci şi cei care au rămas prieteni ai mănăstirii şi care, fie că locuiau departe, dar ne mai cercetau din când în când, sau chiar dacă nu, câte unul a luat câte un cuvânt de la părintele Sofronie şi cuvântul ăla a fost linia vieţii lui şi toţi printre cei care au trăit din cuvântul părintelui Sofronie, poate care s-au născut de la părintele Sofronie sunt şi ei incluşi în acest „noi”. Dar zic acestea pentru că au fost mai mulţi care au venit la noi şi care n-au găsit nimic interesant sau vrednic, şi au plecat. Au fost o sumedenie de tineri care au venit şi au plecat din diferite pricini… Dar cei care au rămas lângă părintele Sofronie cred că asta a însemnat părintele Sofronie pentru noi toţi.
Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul. Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Canonizarea vine la scurt timp după ce Sanctitatea Sa a făcut public, cu prilejul vizitei sale din Sfântul Munte, faptul că mai mulţi monahi aghioriţi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.
