Evanghelia zilei: Mt 21, 23 – 27
În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, când învăţa, căpeteniile preoţilor şi bătrânii poporului şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Iar Iisus răspunzând, le-a zis: vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, la care, de-Mi veţi răspunde şi Eu vă voi spune cu ce putere fac acestea: botezul lui Ioan de unde a fost: din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: dacă vom zice: din cer, ne va spune: pentru ce dar n-aţi crezut lui? Iar dacă vom zice: de la oameni, ne temem de popor, pentru că toţi îl socotesc pe Ioan ca pe un prooroc. Atunci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Zis-a lor şi El: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
„Botezul lui Ioan”
Puterea înseamnă autoritate. Cărturaii şi fariseii, arhiereii şi bătrânii poporului aveau autoritate înaintea poporului, autoritate dobândită prin studiu, pe de o parte, iar pe de altă parte moştenită din familie. Despre Iisus ştiau că nici nu a studiat undeva, nici nu provine dintr-o familie cu tradiţie şi de aceea s-au apropiat de El ca să-L întrebe:
„Cu ce putere faci aceasta? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?” (Mt 21, 23; Mc 11, 28; Lc 20, 2).
O întrebare firească dacă se are în vedere faptul că şi astăzi societatea umană se orientează după aceleaşi principii – şi anume, dacă vrei să înveţi pe cineva, trebuie să dobândeşti o autoritate prin studiu.
Şi, pentru a le arăta că are autoritate asupra lor, Iisus le-a zis:
„Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni?” (Mt 21, 24 – 25; Mc 11, 29 – 30; Lc 20, 3 – 4).
Dacă cărturaii şi fariseii l-ar fi recunoscut pe Ioan Botezătorul, ar fi fost obligaţi să-L recunoască şi pe Cel pe care Ioan Botezătorul îl propovăduia, adică pe Iisus Hristos, fiindcă Ioan nu a venit în lume pentru a propovădui un botez al pocăinţei, ci pentru a pregăti calea venirii în lume a lui Mesia, a lui Iisus Hristos, Cel pe care Ioan L-a mărturisit zicând: „Eu pentru aceea am venit botezând cu apă”,[1] ca să-L descopăr lumii pe cel ce „botează cu Duh Sfânt şi cu foc”[2]… şi după cel L-a mărturisit, L-a şi arătat, L-a şi indicat:
„Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii.” (In 1, 29).
Aşadar, Ioan deşi era cunoscut de oameni sub numele de „Botezătorul”, de cărturari şi de farisei, de arhierei şi de bătrânii poporului trebuia să fie recunoscut drept Înaintemergătorul Domnului.
Întrebându-i pe arhierei de unde este botezul lui Ioan: „Din cer sau de la oameni?”,[3] Iisus îi constrânge pe aceştia să răspundă la propria lor întrebare:
„Cine Ţi-a dat puterea aceasta?” (Mt 21, 23; Mc 11, 28; Lc 20, 2).
Se arată aici că puterea, respectiv autoritatea, este fie de la oameni, fie de la Dumnezeu. Chiar şi în cazul arhiereilor puterea era de la Dumnezeu. Ei erau aleşi dintr-o anume seminţie, cea a lui Levi, seminţie destinată să slujească la templul din Ierusalim, după care erau unşi cu mir, simbol al consacrării, al sfinţirii lor. Aceştia erau sfinţiţi, adică închinaţi lui Dumnezeu, dar nu erau sfinţi, pentru că nu putem vorbi de sfinţenie înainte de Hristos. Prin urmare preoţia leviţilor nu avea putere sau autoritate desăvârşită.
Iisus Hristos nu a provenit din seminţia lui Levi, ci îşi avea obârşia dintr-o altă seminţie, cea a lui Iuda, de unde nimeni n-a slujit altarului. Despre aceasta citim în Epistola către Evrei în capitolul al VII-lea. Se spune aici:
„Dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoţia s-a schimbat, urmează numaidecât şi schimbarea Legii. Căci Acela, despre Care se spun acestea, adică Hristos, îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului, ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare, căci se mărturiseşte: «Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.».” (Evr 7, 11 – 17).
Putem face o paralelă între putere şi preoţie. Aşa cum Hristos îşi avea autoritatea de sus, de la Tatăl, tot aşa şi preoţia o avea tot de sus de la Tatăl. El nu a fost numit preot potrivit unor rânduieli omeneşti. El nu este făcut preot, ci născut preot. Acest lucru îl mărturiseşte Domnul Hristos la a treia vestire a Patimilor, atunci când le-a zis celor doi fii ai lui Zevedeu, Iacov şi Ioan, care cereau primele locuri în împărăţie, în dregătorie:
„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.” (Mt 20, 28).
Aceasta este preoţia lui Hristos şi a tuturor care-L urmează. A te naşte pentru preoţie înseamnă a-L urma pe Hristos de la Botez până la moarte.
Există însă o deosebire între botezul la care face referire Domnul Hristos în această pericopă şi botezul creştin, adică între Botezul cu apă al lui Ioan şi botezul din apă şi din Duh instituit de Hristos după învierea Sa din morţi. Citim în Evanghelii că Ioan boteza cu apă „spre iertarea păcatelor”.[4] Acest botez avea aşadar un rol pregătitor, era spre iertarea păcatelor, lucrare ce se realiza ulterior prin botezul din apă şi din Duh.
Botezul lui Ioan nu avea puterea de a ierta păcatele, pentru că Ioan, ca om, nu avea puterea de a-L împărtăşi pe Duhul Sfânt oamenilor. Acest botez era un act simbolic, după modelul băilor rituale la evrei care, înainte de apropierea de cele sfinte erau obligaţi să se îmbăieze. Spre deosebire de acest botez, botezul creştin nu mai este simbolic, nu mai este simbol, ci taină. Este taină deoarece la invocarea preotului Duhul Sfânt se coboară în apă, iar apa botezului nu mai este o simplă apă. Cel care intră în apa botezului este iertat de păcate. Aşadar el nu primeşte un simbol spre iertarea păcatelor, ci este iertat de păcate prin Taina Botezului.
Totul se face prin puterea Sfântului Duh. Însă, atâta timp cât cineva se botează într-o apă peste care nu s-a coborât Duhul Sfânt, acesta nu primeşte iertarea păcatelor, ci este botezat numai spre iertarea păcatelor (cum se întâmplă în toate cultele neoprotestante); cu alte cuvinte primeşte un simbol, iar nu o taină, primeşte o baie rituală într-un cadru festiv, iar nu o unire cu Hristos, nu o împreunare cu Hristos.
Biserica Ortodoxă botează chiar şi copiii deoarece fără botezul cu apă şi cu Duh nu este mântuire, nu este intrare în Împărăţia cerurilor. Părinţii nu sunt în stare să le transmită copiilor o viaţă veşnică şi de aceea vine Biserica cu Taina Sfântului Botez şi suplineşte această lipsă, raţiunea Sfântului Botez fiind deschiderea spre veşnicie.[5] Dacă vreun eterodox ne-ar întreba pe noi ortodocşii de unde este botezul nostru am spune fără să şovăim:
„Nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu şi ne duce la Dumnezeu.”.
[1] In 1, 31.
[2] Mt 3, 11; Mc 1, 8; Lc 3, 16.
[3] Mt 21, 25; Mc 11, 30; Lc 20, 4.
[4] Mc 1, 4; Lc 3, 3.
[5] John Meyendorff, Teologia bizantină, p. 196.
