Campania caritabilă „Micul tău dar, pentru Marea Bucurie”, organizată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Dej

de | apr. 24, 2017

În perioada Postului Mare, Asociația Filantropia Ortodoxă Dej a organizat Campania caritabilă „Micul tău dar, pentru Marea Bucurie”. Prin această campanie, Asociaţia a avut ca scop să ajute cât mai multe familii nevoiașe cu mulți copii și persoane vârstnice aflate în evidența Filantropiei Ortodoxe Dej. Astfel, numeroase persoane au donat diferite alimente din cămara proprie oamenilor cu diferite dificultăţi. De asemenea, împreună cu Comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz și vorbire „Sfântul Meletie” din Dej şi cu elevi voluntari de la Școala „Mihai Eminescu” şi de la Şcoala „,Alexandru Papiu Ilarian” din municipiul Dej, membrii Asociației Filantropia Ortodoxă Dej au confecţionat coşuleţe ornamentale de Paşti, pentru a le dărui beneficiarilor.

Campania „Micul tău dar, pentru Marea Bucurie” a ajuns la final, astfel că, şi de această dată, cu resurse puține s-au realizat lucruri importante pentru cei aflaţi în lipsuri.

În perioadele premergătoare marilor sărbători ale Nașterii Domnului și sărbătorilor de Paști, campaniile caritabile organizate de Filantropia Ortodoxă Dej, sunt intensificate cu scopul de a ajunge la familiile nevoiașe cu mulți copii, la vârstnicii singuri şi la alte categorii de persoane defavorizate. Campaniile se realizează cu precădere în Bisericile Ortodoxe din municipiul Dej, precum și în colaborare cu școlile din oraş.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.