Construcția exterioară a psalmului este un acrostih alfabetic, iar ca temă dominantă este o lamentație personală împletită cu declarații de încredere și cu reflecții sapiențiale (fiecărui verset îi corespunde o literă a alfabetului ebraic, în ordine alfabetică – Alef, Bet, Ghimel…).
Protagoniștii psalmului sunt trei: Dumnezeu, psalmistul și dușmanul. Acesta din urmă, nu este doar cineva exterior celui care se roagă (24, 2. 19), ci este și în interiorul penitentului, păcatul nemărturisit este cel mai distrugător flagel al sufletului. Păcatul creează ruptura dintre om și Dumnezeu, ecart pe care doar implorarea penitențială îl mai poate surmonta.
Ca un fir roșu, motivul invocării milei divine (Yahwe haneni) brăzdează întregul spectru al acestui minunat acrostih poetic, unde literele waw (cârlig), zayin (sabie), yodh (mână), ayin (ochi), invocă anularea pedepsei prin sabie, implorând Mâna lui Dumnezeu, care să-l ridice pe penitent din mocirlă, precum peștele într-un cârlig.
Semnul (litera tau) cu care Dumnezeu izbăvește, din ultimul verset al psalmului, este miluirea întregului popor, după cum avea și Sf. Pavel să afirme: “… pentru Israel este ca ei [toți] să se mântuiască” (Romani 10, 1).
