Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca își sărbătorește hramul

de | aug. 14, 2023

Aşezată în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească.

În Ajunul Adormirii Maicii Domnului sunt săvârsite slujbe speciale, închinate Fecioarei Maria, ocrotitoarea catedralei. Programul liturgic a debutat la ora 18:00 cu slujba Privegherii, urmată de Prohodul Maicii Domnului. La final se va înconjura locașul de cult cu Icoana Maica Domnului cu Pruncul, „soră” a icoanei de la Nicula, pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod. În anul 2011 această icoană a fost adusă la Muzeul Mitropoliei Clujului, iar apoi a fost pusă în Catedrala Mitropolitană, spre închinarea credincioșilor. Mâine în ziua praznicului, se va oficia Acatistul Adormirii Maicii Domnului, slujba Ceasurilor, iar de la ora 10:00 Sfânta Liturghie, după cum a precizat ecleziarhul catedralei, arhim. Simeon Pintea.

Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936), acestei biserici i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională.  Astfel, a fost  primul edificiu monumental în stil românesc dupã Marea Unire din 1 decembrie 1918, sfințit în  5 noiembrie 1933 de patriarhul Miron Cristea.

Operă a cunoscuţilor arhitecţi Constantin Pomponiu şi Georges Cristinel, edificiul  impresionează prin amploarea sa. Candelabrul mare, din naos, a fost dăruit de către Regele Carol al II-lea, iar cel mic, din pronaos, de Patriarhul Miron Cristea.Măreţul iconostas, îmbrăcat în foiţă de argint, a fost sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti de sculptorul Moise Şchiopu. Lucrările de edificare a catedralei nu s-au putut finaliza conform proiectului iniţial. Astfel, lucrarea de întregire a proiectului şi de restaurare a exteriorului catedralei a fost realizată între anii 1997-2000, din iniţiativa şi purtarea de grijă a celui de-al patrulea întâistătător al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului şi Clujului, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

În anul 2001 s-a decis înzestrarea interiorului catedralei cu o monumentală iconografie în tehnica mozaic, mai puţin cultivată în ambianţa românească, dar cu o veche tradiţie bizantină. La înființarea Mitropoliei Clujului, în anul 2006, catedrala din Cluj a devenit Catedrală Mitropolitană. Lucrările de restaurare a picturii în tehnica mozaic se continuă și astăzi.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...