1 august – Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei

1 august – Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei

1. La sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci, în Constantinopol, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată în procesiune până la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea până la 14 august. Acest moment liturgic se săvârşea în...

Al patrulea mag

Al patrulea mag

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă...

Omul milostiv

Omul milostiv

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. - Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă...

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!

Mai mult

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei,...

Darul lui Onufrie

Darul lui Onufrie

Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând: - Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi...

Dragostea faţă de aproapele

Dragostea faţă de aproapele

Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi...

Nemurirea sufletului

Nemurirea sufletului

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor: - Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot...

Una este complexul de inferioritate şi alta smerenia

Una este complexul de inferioritate şi alta smerenia

Ascultarea duce la smerenie, smerenia la discernământ, discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim smeriţi, dar să nu discutăm asupra smereniei. Discuţiile asupra smereniei sunt o capcană a diavolului, şi duc la deznădejde şi la inerţie...

Gândul cel bun

Gândul cel bun

Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-1 vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi...

O mână de ajutor

O mână de ajutor

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe...

Emisiuni recente