Evanghelia zilei: In 2, 12 – 22
În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii Lui şi ucenicii Lui, dar n-au rămas acolo decât puţine zile, căci erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus s-a suit în Ierusalim. Şi a găsit în templu pe cei care şedeau şi vindeau boi şi oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani. Atunci, făcându-şi un bici din ştreanguri, i-a scos afară din templu pe toţi cu oile şi boii lor, iar schimbătorilor le-a risipit banii şi mesele le-a răsturnat; şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: luaţi acestea de aici şi nu faceţi casa Tatălui Meu, casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: râvna casei Tale M-a mâncat. Atunci iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea? Iisus, răspunzându-le, a grăit: dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Dar iudeii au răspuns: în patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta şi Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când s-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese aceasta şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus.
„Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica”
În timpul activităţii Sale misionare, pe parcursul celor trei ani şi jumătate, Mântuitorul Iisus Hristos „se urca” de fiecare dată la Ierusalim, pentru a serba Paştile iudeilor împreună cu ucenicii Săi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan plasează prima urcare la Ierusalim imediat după minunea pe care a săvârşit-o Iisus în Cana Galileii, când a prefăcut apa în vin, aceasta fiind începutul minunilor – cum ţine să precizeze Sfântul Evanghelist Ioan. Spre deosebire de Evanghelia după Ioan, în Evanghelia după Matei, această faptă a lui Hristos este prezentată ca săvârşită spre sfârşitul activităţii Sale, iar nu la începutul ei. Trebuie să menţionăm că la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan primează mai mult decât descrierea faptelor şi minunilor Mântuitorului prezentarea învăţăturii Sale. Astfel, faptele şi minunile săvârşite sunt legate de un anumit cuvânt al Domnului Hristos, de o învăţătură a Sa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul episodului cu scoaterea din templu a vânzătorilor de animale şi a schimbătorilor de bani.
Citim în Sfânta Evanghelie după Ioan, în capitolul al II-lea, că Iisus, ajungând la Ierusalim şi văzând în templu pe cei ce vindeau boi, şi oi, şi porumbei şi pe schimbătorii de bani, şi-a făcut un bici din ştreanguri şi i-a scos pe toţi aceştia afară din templu, vărsând banii zarafilor şi răsturnându-le mesele, spunând:
„Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie.” (In 2, 16).
Sfântul Chiril al Alexandriei, comentând acest verset spune că Iisus:
„Porunceşte ca un Stăpân, călăuzeşte spre ceea ce se cuvine ca un Învăţător, descoperă greşelile ce aduc pedeapsa şi ruşinează pe cel pedepsit pentru ele, nelăsându-l să le sporească.”.[1]
Iudeii s-au mirat de purtarea Mântuitorului şi îi cer semn, zicând:
„Ce semn ne arăţi că faci aceasta?” (In 2, 18).
Pe de o parte, ei nu pot să-I răspundă că nu face bine poruncind să nu transforme templul dumnezeiesc în casă de negustorie. Pe de altă parte, se împotrivesc totuşi plecării negustorilor, declarând că nu trebuie să asculte de El, nici să-L socotească drept Fiul lui Dumnezeu pe Cel nemărturisit de nici un semn. Mântuitorul le răspunde, dar nu printr-o minune, printr-un semn văzut, palpabil, ci printr-o proorocie; le spune iudeilor:
„Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (In 2, 19).
Aceste cuvinte sunt în acord cu episodul vindecării unui demonizat orb şi mut, când – ne spune Sfântul Evanghelist Matei – fariseii i-au cerut semn, zicând:
„Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.” (Mt 12, 38).
Mântuitorul îi ceartă şi nu le dă alt semn, decât semnul proorocului Iona, zicându-le:
„Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.” (Mt 12, 39 – 40).
Atât la Matei, cât şi la Ioan, Iisus a proorocit ceea ce vor face iudeii cu trupul Lui. Iudeii nu au înţeles cuvântul lui Hristos, căci I-au zis:
„În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile?” (In 2, 20).
Evanghelistul Ioan ţine să precizeze că Iisus „vorbea despre templul trupului Său”.[2] Prin urmare, deşi Iisus nu le-a dat un semn în acel moment, le-a făgăduit că vor vedea Învierea, care este adevăratul semn al Dumnezeirii Sale. Învierea nu va fi numai o minune, ci semnul sau sensul cel mai luminos pe care-l va da Hristos existenţei umane. Părintele profesor Ilie Moldovan spunea, pe drept cuvânt, că:
„Hristos prin Înviere a schimbat condiţiile ontologice ale existenţei.”[3]
Pentru iudeii care au fost contemporani cu Mântuitorul semnul, adică proorocia cuprinsă în Evanghelia după Ioan, în capitolul al II-lea, a fost răstălmăcit. Iudeii au făcut din acest răspuns al Mântuitorului un motiv de învinuire, spunându-i lui Ponţiu Pilat în chip mincinos ceea ce n-au auzit de la El:
„Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu.” (Mt 26, 61).
Mântuitorul nu le-a spus însă: „Pot să dărâm” sau „voi dărâma”, ci le-a spus: „Dărâmaţi templul acesta”, adică voi veţi dărâma, voi veţi strica, iar Eu îl voi ridica din nou.
Se pare că nici Apostolii nu au înţeles cuvântul Mântuitorului. Deşi Domnul Hristos le-a vestit în trei rânduri că va pătimi, va muri şi va învia, Apostolii rămâneau totdeauna cu gândul la patimi şi la moarte; ei nu legau patimile şi moartea Mântuitorului de Înviere. Trebuia să se întâmple faptul minunat al Învierii Domnului pentru ca ucenicii să-şi aducă aminte că Învăţătorul lor le-a vorbit şi despre Înviere:
„Deci, când S-a sculat din morţi – citim în finalul pericopei evanghelice –, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus.” (In 2, 22).
Toţi cei care nu leagă moartea Mântuitorului de Învierea Sa nu sunt încredinţaţi de Dumnezeirea Sa. Aşa sunt în zilele noastre aceşti „martori ai lui Iehova”, care afirmă că singura sărbătoare poruncită de Iisus Hristos este amintirea morţii Sale, potrivit cuvintelor spuse la Cina cea de Taină:
„Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.” (1 Cor 11, 26).
Aceştia însă uită de cuvântul Sfântului Apostol Pavel:
„Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (1 Cor 15, 14).
Aşadar cei care nu leagă moartea Domnului de Înviere, cei care nu prăznuiesc Învierea Domnului, dar îi sărbătoresc moartea, au o propovăduire zadarnică. Ei sunt înşelaţi, dar mai mult decât atât, ei înşeală şi pe alţii. Apoi, pentru Biserica Ortodoxă amintirea morţii Mânuitorului nu este o sărbătoare. Chiar dacă ziua este „Mare”, ea nu este „Luminată”.
[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 161.
[2] In 2, 21.
[3] Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia iubirii, vol. 2, Alba Iulia, 1996, p. 47.
