Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta luptă duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică. Și nouă ni se amintește de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că trebuie întreagă viața noastră să o închinăm Domnului, dacă suntem cu adevărat creștini ortodocși și ostași ai lui Hristos: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
Corelația dintre lumină și întuneric implică de fiecare dată înnoirea prealabilă a vieții (Fapte 26, 18; Coloseni 1, 12-13; Evrei 6, 4; 1Petru 2, 9), iar în Vechiul Testament, imaginea luminii, descrie viața oferită de Dumnezeu și mântuirea ce urmează să vină (Psalm 26, 1; Isaia 9, 1; 42, 6). Psalmistul spre exemplu, corelează lumina cu adevărul (Psalm 42, 3), asociere pusă în contrast cu eroarea și cu ignoranța – căci lumina vine doar în urma acceptării Adevărului, Care este Iisus Hristos Domnul (Ioan 14, 6). De aceea, nu trebuie să ne surprindă faptul că apostolul vorbește despre adevăr ca roadă directă a luminii (v. 8).
