Eroii neamului, pomeniți la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece

de | mai 28, 2020 | Actualitatea religioasă

Joi, 28 mai 2020, la sărbătoarea Înălțarii Domnului, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor), Mănăstirea clujeană Muntele Rece și-a serbat hramul, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

De la ora 10:00, la altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Firea omenească este ridicată la cer”. De asemenea, le-a vorbit celor prezenți despre importanța sărbătorii şi a cinstirii eroilor neamului.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Firea omenească este ridicată la Cer”. De asemenea, le-a vorbit celor prezenți despre importanța sărbătorii şi a cinstirii eroilor neamului.

„Firea omenească este ridicată la Cer. Domnul Iisus Hristos intră triumfător în Ceruri. Biruise păcatul, suferința, moartea, iadul, și se înălța triumfător la Cer. Și atunci, imediat, realizăm de ce la Înălțarea Domnului sunt sărbătoriți și eroii. Noi socotim că ei au biruit, au triumfat asupra relelor.”

Sărbătoarea eroilor sau cultul eroilor a fost instituit imediat după ce s-a realizat România Mare, a spus Mitropolitul Andrei.

 „Cei ce s-au preocupat de cultul eroilor au fost Regina Maria și Patriarhul Miron Cristea. Din an în an, cultul eroilor a crescut, mormintele lor au fost aranjate în toate locurile unde au fost bătălii mari, iar ziua în care erau sărbătoriți eroii era ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos. Lucrul acesta a durat până în 1948, când stăpânirea comunistă a schimbat data cinstirii eroilor pe 9 mai, și a desființat slujbele acestea solemne de cinstire a eroilor – cultul eroilor. După ce a adus Dumnezeu libertatea, începând cu anul 1990 s-a reluat din nou tradiția cinstirii eroilor la sărbătoarea Înălțării Domnului Hristos, pentru că și ei, eroii noștri, au biruit asupra răului. Domnul se înălța triumfător la Cer pentru că a biruit moartea și păcatul. Eroii noștri sunt cinstiți pentru că ne-au lăsat ceea ce avem – ne-au lăsat o patrie frumoasă.”

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Parastas pentru Eroii Neamului

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de parastas la Cimitirul Eroilor din apropierea mănăstirii. Au fost prezente cadre militare, autorități locale și județene.

La final, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori, iar un trompet, din cadrul Muzicii Militare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” Cluj-Napoca, a intonat Stingerea (Il Silenzio).

Ca în fiecare an, în ajunul Zilei Eroilor, militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” din Florești au desfășurat o activitate de întreținere, plantare de flori și îngrijire a Cimitirului Eroilor din Al Doilea Război Mondial, căzuți pe platoul unde azi se află mănăstirea.

„Eroii patriei noastre, fie ei cunoscuți sau necunoscuți, se bucură de întreaga noastră prețuire, pentru jertfa supremă făcută în scopul libertății, unității şi întregirii ţării. Chiar și în momente de cumpănă, cum este cel de acum, militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene «Andrei Mureşianu» s-au îngrijit ca mormintele eroilor din cadrul Cimitirului de la Muntele Rece să fie întreținute și îngrijite, prin această activitate de suflet aducând un prinos de recunoștință și dragoste față de eroii neamului, de glia strămoșească, precum și demonstrând simțul datoriei față de țară.”, a declarat căpitan Marius Liuțe, ofițer de informare și relații publice al Regimentului 50 Rachete Antiaeriene.

Întreaga ceremonie de comemorare a eroilor s-a făcut cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Istoricul Mănăstirii Muntele Rece

Mănăstirea de la Muntele Rece, cu hramul „Înălțarea Domnului”, județul Cluj, a fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 metri, unde se găsește un cimitir al eroilor din Al Doilea Război Mondial. În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, au căzut aproximativ 250 de ostași. În cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântați 36 de eroi, dintre care 19 nu au fost identificaţi.

În ultimii ani, în cadrul aşezământului monahal au fost efectuate lucrări de reabilitare, a fost amenajat un nou paraclis, iar biserica a fost pictată.

Obștea monahală numără patru viețuitori, aflați sub povățuirea duhovnicească a starețulului mănăstirii, protosinghelul Arsenie Gălățan.

Mai multe fotografii AICI 

Joi, 28 mai 2020, la sărbătoarea Înălțarii Domnului, zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc (Ziua Eroilor),…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 28 mai 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

4 decembrie – Sfânta Mare Mucenică Varvara

4 decembrie – Sfânta Mare Mucenică Varvara

Sfânta Mare Muceniţă Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305), în cetatea Heliopolis (Egipt), fiind fiica unui dregător păgân cu numele Dioscor, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Aceasta credea în...

Unde este mama? Dumnezeu tată și mamă…

Unde este mama? Dumnezeu tată și mamă…

Parabola „fiului risipitor” pare să descrie viața unei posibile familii din vremea Mântuitorului cu toate ingredientele ei, însă cu o singură excepție. Este vorba de lipsa mamei, din întreaga povestire. Iar pentru societatea noastră, această absență nu poate fi...

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Nicolae Bălcescu – un român aparte

Cel despre care vă invit să aflăm mai multe informații în această ediție, este marele Nicolae Bălcescu. Dânsul a rămas în istorie cu precădere pentru activitatea desfășurată în cadrul revoluției de la 1848 și a monografiei pe care a dedicat-o voievodului Mihai...

4 decembrie – Sfânta Mare Mucenică Varvara

3 decembrie – Sfântul Proroc Sofronie

Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie...

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează luni 55 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș,...