Familia și tinerii – o altfel de perspectivă

Familia a fost și rămâne un pilon important al existenței umane, o valoare socială perenă. A o plasa în relație cu tinerii înseamnă a-i valorifica, pe de-o parte calitatea de formatoare a lor, căci, într-o formă sau alta, fiecare existență umană e legată de „sânul” ei, iar pe de alta, de a arăta acestei categorii de vârstă, care reprezintă viitorul, o cheie fezabilă a construirii acestuia.

            De aceea, inițiativa părintelui Mitropolit Andrei, personalitate eclesiastică și culturală de prim rang a spațiului clujean, de a dedica un volum relației dintre acești doi termeni cheie, se constituie într-un demers ce merită semnalat și salutat. Cunoscut pentru textele anterioare, ce-și propun deschiderea spiritualității răsăritene înspre lumea contemporană, domnia sa antologizează, într-un mod deloc întâmplător, douăsprezece meditații și eseuri cu privire la aceștia. În cel dintâi (p. 5-13), accentuează faptul că în familie se întemeiază rânduiala morală și spirituală a unui neam, vorbind despre calitatea acestei instituții multimilenare, de a fi formatoare și transmițătoare de valori. Un accent aparte reiese, între alte aspecte, din cele prezentate aici. E lesne de regăsit în formularea ce subliniază că: „faptul că familia e atât de vulnerabilă se datorează lipsei de iubire jertfelnică” (p. 7).

            Ca orice teolog ce se respectă, Mitropolitul Clujului nu poate să nu facă referire la Maica Domnului (p. 13-23) și la răspunsul pe care îl oferă aceasta crizei familiei contemporane. Pretextul i-l oferă hramul din anul 2015 al Mănăstirii Nicula. Apoi, într-un text ce se plasează într-un raport de reală continuitate cu anteriorul (p. 25-44), vorbește despre importanța educației și dimensiunea ei comunitară. Tot tinerilor le este dedicată și subunitatea tematică următoare (p. 45-50). Ulterior, spre a completa tabloul conținând gânduri adresate tinerilor și relevanței educației, autorul vorbește despre importanța dascălului în vremurile noastre (p. 57-72). Subliniind necesitatea bunei colaborări între acesta și părinte, arată că:

„Pentru ca tinerii noștri să nu ajungă așa (neînțelepți, s. n.), trebuie ca noi, părinții, dascălii și preoții să-i formăm. Și ca să-i putem forma trebuie ca noi să avem cunoștințele și harismele necesare unui arhitect de suflete. Nu-s suficente doar cunoștințele, ci mai trebuie ceva. Și acest ceva vine de sus”. (p. 60).

            Nevoia adaptării unor aspecte ale discursului teologic la exigențele vremii face apoi subiectul următorului eseu al ierarhului clujean (p. 65-72). Referindu-se la un discurs ce este, în ciuda vechimii cronologice, actual ca mesaj, respectiv Omilia către tineri a Sfântului Vasile cel Mare, dânsul arată că:

„Pe tinerii noștri nu-i putem scoate din lumea postmodernă în care trăim, ci trebuie să-i învățăm ca folosindu-se de toate facilitățile veacului să fie selectivi”. (p. 69-70).

            Ideii de selectivitate îi adaugă ulterior elemente precum cel de „ideal” (p. 70). Pornind de la aceste două aspecte, ce pot fi lesne inter-conectate, autorul își încheie discursul insistând asupra faptului că misiunea Bisericii este aceea de a-l inspira pe tânăr în a trăi cu eroism idealul creștin (p. 72). În aceeași notă exortativă este construit și textul următor, un interviu cu Florica Pop (p. 73-90), în vreme ce, în capitolul intitulat: „Mărturisitor pentru cauza catehizării tineretului”, mitropolitul alege să treacă dinspre discursul teologic înspre exemplu, aducând în atenție chipul părintelui Ioan Bunea (p. 91-96), unul dintre clericii care au fost prigoniți de regimul comunist pentru că s-au preocupat cu educarea morală a tineretului în vremea unui regim guvernat de idealuri ateiste.

            Scrisă cu entuziasm și propunând o adevărată alternativă la discursul teologic cu privire la familie și tineri cu care am fost obișnuiți până acum, lucrarea părintelui Andrei Andreicuț, ce se plasează la granița dintre textul de școală și cel de popularizare, se constituie cu certitudine într-o lectură atractivă și educativă atât pentru creștinul practicant, cât și pentru cititorul laic, fapt pentru care apariția ei se cere salutată și semnalată.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Familia și tinerii – o altfel de perspectivă
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Cărți vechi și noi
Athosul ieri și azi

Athosul ieri și azi

În ascensiunea spirituală a căutătorilor de Dumnezeu, toposul sacru și parcursul interior au stat mereu într-o fericită îngemănare. Pământul sfințit a însemnat refugiu, loc ferit de lume dar și spațiu consacrat prin rugăciune, iar devenirea lăuntrică a implicat...

Dr. Petru Șpan, Școala lui Șaguna

Dr. Petru Șpan, Școala lui Șaguna

Dr. Petru Șpan, Școala lui Șaguna, editori Pr. Constantin Necula și pr. Ioan-Remus Răsvan, Editura Andreiana, Sibiu, 2023, 127 p. Părintele profesor univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a demarat cu ani în...

Gheronda Iosif Vatopedinul și tradiția isihastă aghiorită

Gheronda Iosif Vatopedinul și tradiția isihastă aghiorită

Dacă monahismul aghiorit contemporan a putut prospera, în pofida unor perioade de criză și de uscăciune care amenințau cu extincția, acest fapt s-a datorat nu atât istoriei lui milenare și tezaurului pe care îl moștenește, cât exercitării paternității duhovnicești de...