Sfinții Părinți încadrează tristețea în rândul patimilor principale, care îl muncesc și îl stăpânesc pe om. Spre deosebire de celelalte patimi, tristețea paralizează inima și o face incapabilă de a mai simți orice bucurie. Cel stăpânit de tristețe își pierde interesul pentru activitățile obișnuite, chiar și pentru cele care până atunci îi erau plăcute. Această încremenire l-a făcut pe cuviosul Talasie Libianul să definească tristețea ca „lipsă a plăcerii, fie a celei după Dumnezeu, fie a celei după lume”. Sfântul Ioan Casian, preocupat la rându-i de această patimă, spune că pe cel cuprins de tristețe, aceasta îl zdrobește sufletește, paralizând orice sârguință și dorință de mântuire.
/
RSS Feed
