Hramul parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca

de | dec. 8, 2018

Joi, 06 decembrie 2018, Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca şi-a prăznuit ocrotitorul. Credincioşi din întregul oraş, care au evlavie la episcopul din Mira Lichiei, au participat la evenimentele organizate cu această ocazie.

Alături de părintele paroh Vasile Nemeş şi de părintele Florin Daniel, la Sfânta Liturghie au participat ecleziarhul Catedralei mitropolitane, părintele Simeon Pintea şi părintele arhidiacon Petru Buta. În cuvântul de învăţătură, părintele Simeon a detaliat frumuseţea evlaviei pe care credincioşii din toate timpurile au avut-o la Sfântul Nicolae, dar şi rolul pe care biserica de pe strada Horea l-a jucat de-a lungul timpului în spiritualitatea clujenilor.

Copilaşii grupei „Disney”, din cadrul Grădiniţei „Parfum de tei” au fost şi primii colindătări din acest an. Prezenţi la Sfânta Liturghie, ei au adus în sufletele tuturor emoţia copilăriei, prin colindele pe care le-au interpretat, sub coordonarea doamnelor educatoare Alina Tite şi Gabriela Daniel.

Bucuria sărbătorii a continuat şi la slujba Vecerniei. La fel ca în fiecare an, corul „Voci Transilvane”, sub bagheta maestrului Adrian Corojan, au dat o notă de aleasă nobleţe momentului festiv. Vechi colinde româneşti sau din patrimoniul universal au făcut deliciul tuturor celor prezenţi.

Sărbătoarea hramului a încheiat un sir de evenimente deosebite, care au fost organizate de parohie cu ocazia centenarului Marii Uniri. În data de 25 Noiembrie, biserica  „Sfântul Nicolae” a găzduit o prezentare, aşezată sub titlul „Oameni mari care au făurit România Mare”. Domnul Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului „Gheorghe Bariţiu” al Academiei Române, le-a prezentat celor prezenţi contextul istoric şi portretele celor care au contribuit semnificativ la înfăptuirea Marii Uniri. Apoi, în ajunul zilei de 1 decembrie, la vecernie, credincioşii au participat la o seară de cântece patriotice, iar duminică, 2 decembrie 2018, şi-au manifestat bucuria centenarului printr-o zi dedicată iei tradiţionale.

Toate aceste evenimente organizate prin purtarea de grijă a celor doi preoţi Vasile Nemeş şi Florin Daniel au îmbogăţit sufletele credicioşilor care se implică activ în viaţa şi activitatea misionară a Bisericii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.