Apostolul acesta stă drept preambul celui din Duminica a 30-a după Rusalii (Coloseni 3, 12-16), de aceea nu trebuie să ne surprindă repetarea ideii de îmbrăcare întru omul cel nou, duhovnicesc, care prin harul lui Iisus Hristos, se eliberează de jugul păcatului. Acest apostol în schimb, se deschide cu o imagine și mai convingătoare: când Hristos va reveni în slavă pe pământ, înconjurat de sfinții Săi îngeri (1Tesaloniceni 4, 16), și noi ne vom arăta întru slava omului cel nou (1Corinteni 15, 42-44). Tocmai pentru aceasta, dezlipirea de păcat și de plăcere devine un imperativ. Exprimarea apostolului este și mai plastică: folosește verbul nekróō care înseamnă „a pune spre moarte”, împrumutând termenul din lumea medicală, unde se folosea pentru descrierea unei părți atrofiate a corpului, ca rezultat al unei boli necruțătoare[1]. Prin urmare, avem datoria de a ucide trupul acesta păcătos cu patimile lui, în sensul de a-l răstigni duhovnicește, spre a învia întru sinea noastră omul cel nou, care se sfințește din zi în zi (3, 10).
