Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea (Joi, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)

de | mart. 3, 2022

Evanghelia zilei: Lc 23, 1 – 34, 44 – 56

În vremea aceea căpeteniile preoţilor, cărturarii şi bătrânii poporului au adus pe Iisus la Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: pe Acesta L-am aflat răzvrătind neamul nostru şi oprind să dăm dajdie Cezarului, zicând că El este Hristos, împărat. Pilat L-a întrebat, zicând: eşti Tu împăratul iudeilor? Iar Dânsul, răspunzând, i-a zis: tu însuţi spui că sunt. Atunci Pilat a zis către căpeteniile preoţilor şi către popor: nu aflu nici o vină în acest Om. Dar ei mai cu putere stăruiau în spusa lor, zicând că întărâtă poporul cu învăţătura Lui prin toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici. Iar Pilat, auzind de Galileea, a întrebat dacă Omul este galileian. Şi, aflând că este din ţinutul lui Irod, L-a trimis la Irod care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, când a văzut pe Iisus, s-a bucurat mult, căci de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise multe despre Dânsul şi nădăjduia să-L vadă săvârşind vreo minune. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar Iisus nu i-a răspuns nimic. Iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii erau de faţă şi-L învinuiau foarte tare. Atunci Irod împreună cu ostaşii lui, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-au îmbrăcat cu haină strălucitoare şi L-au trimis înapoi la Pilat. Şi în aceeaşi zi, Pilat şi Irod      s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau învrăjbiţi între ei. Iar Pilat, chemând pe căpeteniile preoţilor, pe conducători şi popor, a zis către ei: aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporu­lui; dar iată eu, cercetându-L înaintea voastră, n-am găsit nici o vină în acest Om din toate câte îl pârâţi; şi nici Irod, căci L-a trimis la mine; şi iată că nici un lucru vrednic de moarte n-a săvârşit; deci, pedepsindu-L, îi voi da drumul. Pentru că tot trebuia să le elibereze la praznic un vinovat. Dar toată mulţimea a strigat, zicând: la moarte Acesta, iar nouă să ne eliberezi pe Baraba – unul care era aruncat în temniţă pentru o răscoală ce avusese loc în oraş şi pentru omor. Din nou Pilat le-a vorbit, vrând să elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: răstigneşte-L, răstigneşte-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: dar ce rău a făcut Acesta? Nici o vină de moarte n-am aflat în El; deci, pedepsindu-L, îi voi da drumul. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari, să-L răstignească. Iar glasurile lor şi ale căpeteniilor preoţilor au biruit, căci Pilat a hotărât să li se împlinească cererea lor. Deci le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe cel care îl cereau ei; iar pe Iisus L-a dat după voia lor. Şi pe când îl duceau, prinzând pe unul, Simon Cirineul, care venea de la câmp, i-au pus crucea în spate, ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după Dânsul venea mulţime multă de popor şi de femei, care plângeau şi se tânguiau pentru Dânsul. Şi, întorcându-se către ele, Iisus le-a zis: fiice ale Ierusali­mului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri. Pentru că iată vin zile în care vor zice: fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat. Atunci vor începe să spună munţilor: cădeţi peste noi; şi dealurilor: acoperiţi-ne. Căci dacă acestea le fac cu lemnul cel verde, dar cu cel uscat ce va fi? Şi împreună cu El duceau la moarte şi doi făcători de rele. Şi, când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe Dânsul şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Şi era cam pe la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat; iar catapeteas­ma templului s-a rupt prin mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu; şi acestea zicând, şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: cu adevărat Omul acesta drept a fost. Şi tot poporul care se adu­nase la priveliştea aceasta, văzând cele întâmplate, se întorcea bătându-se în piept. Iar toţi cunoscuţii Săi şi femeile care veniseră după Dânsul din Galileea stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat, cu numele Iosif din Arimateea, oraş al iudeilor, sfetnic fiind, om bun şi drept, care nu se învoise cu hotărârea şi cu fapta lor şi care aştepta împărăţia lui Dumnezeu, s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Şi, coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. Ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Iar femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au însoţit pe Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Iisus; şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; sâmbătă însă s-au odihnit, după porunca legii.

Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea

După ce a fost prins în grădina Ghetsimani Domnul Hristos este dus în casa arhiereului pentru a fi judecat. Fiul lui Dumnezeu Se lasă judecat de omul pe care a venit să-l mântuiască. În loc să judece El omul, Se lasă judecat. Este judecat de arhiereii Ana şi Caiafa. Este judecat de Pilat, guvernatorul roman al Ţării Sfinte şi este judecat de Irod Antipa.

Evangheliştii sinoptici nu pomenesc de judecata făcută de arhiereul Ana. Evanghelistul Ioan este singurul care spune că, înainte de a fi dus la arhiereul Caiafa, arhiereul în funcţie la acea dată, Iisus a fost dus la arhiereul Ana, socrul lui Caiafa, care cu toate că a fost înlăturat de la con­du­cerea cinului preoţesc iudaic, continua să deţină, de facto, puterea sine­driului datorită influenţei pe care o exercita asupra iudeilor. Propriu zis, evangheliştii sinoptici nu trec sub tăcere episodul acesta, ci îl cumu­lează cu judecata pe care o făcuse Caiafa. Câtă vreme acesta din urmă era arhiereu în funcţie, iar arhiereul în funcţie era ginerele influentului Ana, e de la sine înţeles că acţiunile lor coincideau matematic, de fiecare dată. Ana urzea, iar ginerele său, Caiafa, valida actele socrului său cu forme legale. Aşa s-a întâmplat şi cu Domnul Hristos. Evanghelistul Ioan ne spune că Ana arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus însă i-a răspuns:

„Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.” (In 18, 20 – 21).

Deşi nu a pronunţat încă nici o sentinţă împotriva Domnului Hristos, arhiereul Ana îl trimite pe Iisus la Caiafa, dar nu oricum, ci legat. Arhie­reii, conducătorii religioşi ai poporului, nu L-au cunoscut pe Domnul Hristos, sau mai bine zis, nu au dorit să-L cunoască. Atunci când Dom­nul Hristos mărturiseşte înaintea lor că este Fiul lui Dumnezeu, toţi spun că este vrednic de moarte. Îl considerau pe Iisus a fi un simplu om, care s-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Această faptă, potrivit Legii vechi, era numită hulă şi se pedepsea cu moartea.

Pentru că Ţara Sfântă era sub stăpânire romană, sinedriul putea pronunţa o condamnare la moarte, dar nu putea duce la îndeplinire sen­tinţa. Singurul care putea face lucrul acesta era guvernatorul roman. De aceea Iisus este dus de arhierei şi de cărturari la Pilat. După ce îl judecă, Pilat spune: „Nu găsesc nici o vină în Omul acesta”,[1] cu toate că arhi­ereii îl acuzau de multe. Şi aflând că este galileian, adică sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la el, căci era şi el în Ierusalim în acele zile. Acest Irod a fost cel care a poruncit ca să i se taie capul Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Irod Antipa de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că:

„Auzise despre El şi nădăjduia să vadă vreo minune (săvârşită) de El.” (Lc 23, 8).

Diavolul care-L ispitise pe Domnul Hristos în pustia Carantaniei a procedat la fel. Irod se temea că neînduplecatul pustnic pe care l-a ucis în cetatea sa ar fi înviat. Auzise de Iisus, dar nu l-a cunoscut încă. Şi după ce l-a văzut s-a convins că acuzatul nu este Ioan Botezătorul. De aceea, îl trimite din nou la Pilat. Iisus este dus de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod. Toţi au văzut în el un simplu om. Pilat, ne spune Sfântul Evan­ghelist Ioan, după ce l-a biciuit pe Iisus, l-a arătat iudeilor spunând cu­vintele:

„Iată omul!” (In 19, 5).

De fapt, Pilat avea convingerea că maltratându-L pe Iisus îl va scăpa de la moarte. Aşa este pomenit în Analele lui Tacitus. Aşa îl pomeneşte şi creştinătatea. Numele lui Pilat a intrat în Simbolul credinţei creştine şi se va pomeni cât va fi lumea. Toţi vom spune, până la sfârşitul lumii că:

„Hristos S-a răstignit în timpul lui Ponţiu Pilat.”.[2]

Totuşi, în acele clipe s-au găsit şi oameni de bine, oameni milostivi, precum a fost Iosif din Arimateea, despre care Evanghelistul Luca măr­turiseşte că era bărbat bun şi drept, care nu se învoise cu sfatul iudeilor şi cu fapta lor. Acesta a venit cu curaj la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

Întrucât, potrivit legii, trupurile celor morţi trebuiau înmormântate înainte de apusul soarelui şi fiindcă era ziua de pregătire a Paştilor, adică vineri, ca să nu rămână pe cruce în zi de sabat, căci era mare ziua saba­tului aceluia şi cum repausul era obligatoriu, un membru al sinedriului, Iosif din Arimateea, devenit ucenic al Domnului, a cerut trupul lui Hristos de la Ponţiu Pilat. Acesta a fost surprins că Iisus murise deja[3] şi, după ce s-a încredinţat de aceasta, i-a dat trupul Domnului Hristos lui Iosif. Înfă­şurându-L cu giulgiu şi îmbălsămându-L, după obicei, L-a înmor­mântat în locul în care avea săpat propriul său mormânt.

Evangheliştii notează că, în afară de Ioan şi de Maria, maica Lui, numai un grup de femei, printre care Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salomea[4] – care Îl însoţiseră în călătoriile Sale în Galileea şi Ierusalim, au fost martore la răstignirea, moartea şi înmormântarea Dom­nului. De fapt, ele au supravegheat în continuare mormântul. Sâmbătă  s-au odihnit, după Lege, iar când a trecut ziua sabatului, adică după apusul soarelui, au pregătit miruri ca să-L ungă.

Citim în cartea Facerii că Dumnezeu a creat prin cuvânt lumea văzută în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale. Aceste expresii sunt antropomorfice, adică ori de câte ori vorbim despre Dumnezeu, atribuindu-i însuşiri omeneşti, precum: „i-a părut rău”, „s-a odihnit”, aducem la înţelegerea omului lucrurile săvârşite de Dumnezeu. Totuşi putem spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea. Cum? Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce a şasea zi, vineri, iar sâmbăta, în ziua a şaptea, S-a odihnit în mormântul în care a fost aşezat de Iosif din Arimateea, pentru ca în următoarea zi, duminica, să învie.

[1] Lc 23, 4.

[2] Simbolul credinţei, art. IV, în Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 158.

[3] Mc 15, 44.

[4] Mt 27, 56; Mc 15, 40; In 19, 25.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea (Joi, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)
Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea (Joi, Săptămâna a XXXVI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...