„Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”
(Friedrich Nietzsche)
Am păstrat același motto fiindcă, în emisiunea trecută, am început o discuție (interesantă spunem noi) legată de Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială, o temă care a fost tratată și în emisiunea de față. Am discutat, printre altele, despre biografia lui Viktor Frankl, profesor, psihoterapeut, neurolog și psihiatru vienez, fondatorul a ceea ce s-a numit ulterior „cea de a treia școală vieneză de psihoterapie”, școala de logoterapie, precum și despre rădăcinile adânci ale acestei psihoterapii cu un caracter cu totul și cu totul aparte.
Frankl accentuează lucrarea/puterea izbăvitoare a iubirii, înțelegând că „izbăvirea omului este prin iubire și în iubire”, fiindcă iubirea este singurul mod (singura cale) în care îl putem cuprinde (înțelege) pe celălalt în nucleul cel mai lăuntric (miezul cel mai intim) al personalității sale (numai iubind putem deveni conștienți pe deplin de esența unei alte ființe omenești). Prin iubire putem vedea în celălalt potențialul încă neactualizat. Iubindu-l pe celălalt, îi permitem să își actualizeze potențialul, fiindcă doar „făcându-l pe cel iubit conștient de ceea ce poate fi și deveni”, el poate face „ca aceste potențialități să devină realitate”.
