Sensul creştin al bunurilor materiale (Luni, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)

de | sept. 20, 2021

Evanghelia zilei: Mc 4, 10 – 23

În vremea aceea, când Iisus era singur, s-au apropiat ucenicii împreună cu cei doisprezece şi L-au întrebat despre pildă. Atunci le-a răspuns: vouă vă este dat să ştiţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celor dinafara voastră toate le sunt date în pilde; aşa că ei cu ochii privesc, dar nu văd; şi cu auzul aud, dar nu înţeleg, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. Apoi le-a zis: nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege dar toate pildele celelalte? Semănătorul seamănă cu­vântul. Cele semănate lân­gă drum închipuiesc pe aceia în care se seamănă cuvântul, dar, cum îl aud, numaidecât vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor. De asemenea cele semănate pe pietriş închipuiesc pe aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei şi ţin până la un timp; apoi când vine un necaz sau o prigoană pentru cuvânt, îndată se leapădă de el. Iar cele semănate între mărăcini închipuiesc pe cei care ascultă cuvântul, dar grijile veacului acestuia, şi înşelăciunea bogăţiei şi celelalte pofte, intrând în ei, îneacă cuvântul şi-l fac neroditor. Dar cele semănate în pământ bun închipuiesc pe aceia care ascultă cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul, treizeci, altul, şaizeci, iar altul, o sută. Şi le-a mai zis lor: oare, făclia aprinsă se aduce, ca să fie pusă sub obroc sau sub pat şi nu ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu este nimic tăinuit, care să nu se dea pe faţă sau ascuns, ca să nu iasă la iveală. De are cineva urechi de auzit, să audă.

Sensul creştin al bunurilor materiale

Una din cele mai cunoscute pilde, rostită şi tâlcuită de Domnul Hristos şi consemnată de Evangheliştii sinoptici (Matei, Marcu şi Luca) a fost pilda semănă­torului. O altă pildă rostită şi explicată de Domnul Hristos însuşi a fost pilda cu neghina semănată în grâu, aceasta din urmă însă fiind consemnată numai de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei în capitolul al XIII-lea al Evangheliei sale.

Ar fi superfluă o altă explicare decât cea dată de Mântuitorul Hristos. Cert este că locurile unde a căzut sămânţa – adică cuvântul lui Dumnezeu – sunt patru ca­te­­gorii de oameni. Aşadar patru locuri – patru categorii de oameni. Cu altă ocazie am vorbit despre pământul cel bun, despre oamenii credincioşi care aud cu­vân­tul, care-l primesc şi aduc roade – fiecare după măsura lui: unul, treizeci, unul, şaizeci şi altul, o sută. Acum ne reţin atenţia alte două categorii de oameni – cei care tră­iesc în loc pietros şi cei care trăiesc între spini.

Spune Hristos că unii din cei care aud cuvântul lui Dum­ne­zeu îl primesc cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin cuvântul acesta până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Apoi sunt alţii care ascultă cuvântul, dar grijile vea­cului, şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pă­trun­zând în ei, înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor. Aşadar neroditori sunt cei ne­sta­tor­nici şi cei plini de grijile veacului acestuia.

Dacă alăturăm această tâlcuire a pildei semănătorului (tâlcuire fă­cută de Domnul Hristos însuşi) episodului cu tânărul cel bogat, avem în faţă un exemplu concret al celor care, cuprinşi fiind de înşelăciunea bo­gă­ţiei, se înăbuşă şi nu ro­desc.

De notat că toate cele trei relatări ale evangheliştilor sinoptici leagă renun­ţarea la avere a tânărului bogat de urmarea lui Iisus:

„Vinde averea ta şi dă-o săracilor, după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Mt 19, 21; Mc 10, 21; Lc 18, 22).

Înseamnă că sărăcia” cerută tânărului bogat nu este un sfat”, ci o po­­runcă”, tot atât de necesară ca şi celelalte porunci. Într-adevăr, pentru acest tânăr, lepădarea de avere era o condiţie a mântuirii. De ce pentru el şi nu pentru toţi? Pentru că lui bogăţia îi era o piedică în calea mântuirii, în calea urmării lui Hristos. Când e pus să aleagă între a deveni ucenicul lui Iisus şi bogăţie, el alege bogăţia; deşi vrea să se mântuiască, averea pă­mân­tească îi este mai scumpă decât mân­tuirea.

Se ridică atunci două probleme:

Ce atitudine trebuie să avem noi credincioşii faţă de bunurile materiale? Care este sensul creştin al bunurilor materiale?

Un om credincios va privi bunurile materiale ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu. Nimeni nu este vrednic de Hristos dacă iubeşte mai mult” decât pe Hristos ceva din cele pământeşti. Domnul Hristos nu condamnă bogăţia în sine şi nici nu-i condamnă pe cei bogaţi, ci condamnă lăcomia şi înrobirea faţă de cele pământeşti.

Tânărului bogat, Domnul Hristos îi spune:

„Dacă voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” (Mt 19, 17).

Domnul citează chiar cinci porunci din partea a doua a Decalogu­lui. Cine res­pectă toate aceste porunci acela a făcut din partea sa tot ceea ce se cere pentru ca să poată intra în viaţa de veci.

Tânărul nu vede în această învăţătură ceva nou, ceva ce nu ştia. Mai mult decât atât, spune că le-a şi împlinit:

„Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?” (Mt 19, 20; Mc 10, 20; Lc 18, 21).

Urmează, astfel, a doua parte a răspunsului lui Iisus.

„Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Mt 19, 21),

un îndemn pe care tânărul nu l-a ascultat, căci: a plecat întristat, căci avea multe avuţii”.[1]

Mântuitorul Hristos foloseşte de două ori expresia dacă voieşti”. La început, când tânărul îl întreabă: Ce bine să fac, ca să am viaţa veş­nică?”,[2] Domnul Hristos îi zice:

„Dacă Voieşti Să Intri În Viaţă păzeşte poruncile.” (Mt 19, 17).

Mai apoi, când tânărul mărturiseşte că a păzit poruncile, Domnul Hristos îi spune:

„Dacă Voieşti Să Fii Desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Mt 19, 21).

La evangheliştii Marcu şi Luca, Iisus introduce partea a doua a răs­punsului Său prin cuvintele: „Încă una îţi lipseşte”,[3] fără a lăsa impre­sia că ar exista vreo deosebire între „a intra în viaţă” şi „a fi desăvârşit”. Foarte mulţi comentatori au crezut că află aici temeiul pentru o dublă morală: una a poruncilor” (absolut ne­cesară pentru toţi cei care vor să intre în viaţă”, adică să se mântuiască; cealaltă, a sfaturilor evanghelice, definind o cale a desăvârşirii” la care nu suntem toţi che­maţi, ci numai unii – de exemplu: monahii). De fapt însă, cele două expresii sunt si­no­nime, căci desăvârşirea nu este altceva decât împlinirea integrală a po­run­cilor lui Dumnezeu. Nu există, deci, o dublă morală. Şi nicăieri în Noul Testament nu citim că un creştin care nu şi-a vândut toată averea n-ar fi decât pe jumătate creştin.[4]

Morala creştină face deosebire între porunci şi aşa-zisele sfaturi pentru o per­fecţiune superioară, care nu sunt adresate tuturor. Suntem liberi să le respec­tăm sau nu. În practică, distincţia poate fi justă; dar Părinţii Bisericii se îndoiau şi că ar fi justă din punct de vedere spiritual. Spiritual vorbind, nu există nici o dife­renţă între porunci şi sfaturi pentru perfecţiune.

În ce sens? Am putea explica mai bine printr-un exemplu. Prin învăţământul muzicii, studenţii învaţă regulile armoniei; dar cel ce vrea să devină compozitor ştie că acesta este doar începutul pentru a ajunge să creeze, să exprime prin mu­zică o nouă frumuseţe. În acelaşi fel, cei care în viaţa spirituală vor să treacă din­colo de ceea ce este scris au înţe­les că iubirea merge dincolo de porunci, dincolo de limitele obligaţiei.[5]

Pe de altă parte, ideea că desăvârşirea” ar fi o plată pentru nişte merite” suplimentare este cu totul străină învăţăturii de credinţă orto­doxe. Mântuirea nu este o plată pe care ar merita-o renunţările sau efor­turile noastre, ci un dar al lui Dumnezeu. Călugării nu se mântuiesc pentru că au renunţat la bogăţie sau pentru că au depus votul fecioriei şi al ascultării, ci pentru că pe lângă celelalte porunci le respectă şi pe acestea trei. Şi aici trebuie subliniată diferenţa dintre poruncă şi sfat. Po­run­ca are aceeaşi autoritate atât pentru pentru călugări, cât şi pentru mireni, dar pentru călugări cele trei voturi: al sărăciei, al fecioriei şi al ascultării s-au transformat din sfaturi evanghelice în porunci. Aşadar, toţi suntem datori să îm­plinim poruncile. Numai cine împlineşte porun­cile numai acela intră în viaţă, iar împlinirea poruncilor nu este altceva decât punerea în faptă a cuvântului pe care Domnul Hristos l-a semănat în sufletul nostru. Cel care-l ascultă şi-l împli­neşte acela se mântuieşte, acela intră în viaţă, acela devine desăvârşit.

[1] Mt 19, 22; Mc 10, 22.

[2] Mt 19, 16.

[3] Mc 10, 21; Lc 18, 22.

[4] Prof. Alexandru Moldovan, Explicarea Cuvântului. Duminica a XXX- a după Rusalii, în Logos, Luduş, Anul I, Nr. 38 / 2000, p. 2.

[5] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, p. 111.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Sensul creştin al bunurilor materiale (Luni, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)
Sensul creştin al bunurilor materiale (Luni, Săptămâna a XIV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Istoria moaștelor Sfintei începe în jurul anului 1235, când au fost strămutate din satul natal Epivat la Târnovo. În această ediție a emisiunii Evanghelie și Liturghie vom medita asupra acestui parcurs al moaștelor Sfintei Parascheva și, mai ales, asupra a ceea ce...

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Ev. Luca 7, 11-16 Învierea fiului văduvei din Nain „Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă,...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Dacă în plan fizic se întâmplă că uneori se naște un copil cu ochii de culoarea nu a părinților, ci a unuia dintre bunici, în plan duhovnicesc se poate ca nepoata să aibă evlavia bunicii, de care mama era străină. Copilul poate avea o anume abilitate a unui bunic, pe...

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...