Evanghelia zilei: In 1, 35 – 51
În vremea aceea stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui şi privind pe Iisus, care trecea, a zis: iată Mielul lui Dumnezeu. Cei doi ucenici L-au auzit grăind acestea şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-se şi văzându-i mergând după El, i-a întrebat: ce căutaţi? Iar ei I-au răspuns: Rabi (ce se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: veniţi şi veţi vedea. Deci au mers şi au văzut unde locuia şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la al zecelea ceas şi Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră pe Ioan şi veniseră după Iisus. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său şi i-a spus: am găsit pe Mesia (ce se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus, care, privind la el, i-a zis: tu eşti Simon, fiul lui Iona. Tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). Iar a doua zi a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanail şi i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanail i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a zis: vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanail venind către Dânsul şi a zis despre el: iată, cu adevărat, israelitean în care nu este vicleşug. Natanail L-a întrebat: de unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, tu crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.
Mărturisitorii Cuvântului
Evanghelia care se citeşte în ziua de miercuri, în Săptămâna Luminată, ne supune atenţiei o suită de mărturii despre mesianitatea şi divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos. În primul rând este relatată mărturia Sfântului Ioan Botezătorul. În faţa unei delegaţii oficiale venite din partea peteniilor spirituale iudaice, Ioan mărturiseşte că nu este el Hristos, că nu este el Mesia. El se defineşte pur şi simplu Înaintemergătorul lui Hristos, ca un slujitor nevrednic al Lui:
„Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor.” (Mc 1, 7).
Despre Iisus, cel ce cronologic a venit după el, dar care mai înainte de el era, mărturiseşte răspicat că: „este Hristosul”. Prezentându-L ca „Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii”,[1] Sfântul Ioan Botezătorul anunţă de fapt că El îi va mântui pe oameni prin jertfa Sa (mielul fiind animalul consacrat, prin excelenţă, pentru jertfele sângeroase de la templul iudaic).
Ca dovadă a mesianităţii lui Iisus, Ioan aduce confirmarea pe care Dumnezeu Însuşi i-a dat-o, atunci când l-a trimis să boteze cu apă. Mărturiseşte Ioan Botezătorul:
„Am văzut Duhul ca pe un porumbel pogorându-Se din cer şi rămânând peste Iisus. Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Cel peste Care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânînd peste El, Acela este Cel Ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” (In 1, 32 – 34).
Urmează o serie de alte mărturii, pe care le dau cei care-L descoperă, rând pe rând, pe Iisus şi care devin primii Săi ucenici. Doi dintre ucencii Sfântului Ioan Botezătorul, auzind vestirea acestuia, au şi mers după Iisus. Unul dintre cei doi era Andrei, apostolul care a şi primit în tradiţia creştină numele de „cel întâi chemat”. Mergând la fratele său Simon, a făcut această mărturisire despre Iisus:
„Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).”[2] (In 1, 41).
Apostolul Andrei, „cel întâi chemat”, l-a şi dus pe fratele său la Iisus,[3] care i-a schimbat numele în Chifa (ce se tâlcuieşte Petru – cum ţine să precizeze Sfântul Apostol Ioan).
Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, spune în legătură cu Andrei şi cu Petru următoarele:
„Cei care au primit talantul, îndată au pus în lucrare talantul şi l-au adus Stăpânului. Întâi Andrei izbăveşte pe fratele său, Petru, căruia îi zice: Am aflat pe Iisus. Petru venind la Iisus, este cunoscut de Acesta în chip dumnezeiesc, căci îi spune dinainte cine este şi de unde vine, din ce tată s-a născut şi ce nume are. Dar Iisus nu mai îngăduie să se numească Simon, ci îl ia în stăpânire, ca devenit al Său, şi îi schimbă numele în Petru, căci pe mărturia lui avea să se întemeieze Biserica.”.[4]
De fapt, Biserica nu s-a întemeiat numai pe mărturia lui Petru, ci pe mărturia apostolilor, în general, căci Hristos nu-l întreabă numai pe Petru cine este, ci pe toţi Apostolii, zicând: „Dar voi cine ziceţi că sunt?”.[5] Aşadar, Biserica se va întemeia pe mărturia tuturor apostolilor, nu doar pe mărturia lui Petru.
A doua zi, după ce Andrei şi Petru au devenit ucenicii lui Iisus, este chemat şi Filip, care şi el era de loc din Betsaida, de unde erau originari şi Andrei şi Petru. Filip l-a urmat, convins şi el că Iisus este Mesia. A şi dat glas îndată acestei convingeri, mărturisindu-i lui Natanael:
„Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.” (In 1, 45).
Natanael se îndoieşte că Mesia ar putea veni din Nazaret. Când însă vine la Iisus, El i-a descoperit o taină, pe care evanghelistul nu ne-o dezvăluie, astfel încât nu putem să rămânem decât la simple presupuneri. A fost vorba despre o descoperire de mare valoare, căci ea i-a smuls lui Natanael o importantă mărturisire de credinţă: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”.[6] E de presupus că Natanael L-a urmat; e foarte probabil ca Bartolomeu, unul din cei doisprezece, să fie de fapt unul şi acelaşi cu Natanael, Bartolomeu fiind un patronimic, însemnând „Fiul lui Tolomeu”).
Cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Adevărat, zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”,[7] care pecetluieşte credinţa lui Natanael, se îndreaptă spre toţi ucenicii ce erau atunci de faţă: Andrei, Petru, Filip şi Natanael.[8]
Ca referinţă biblică, acest cuvânt: „Veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului”, este o evocare clară a viziunii lui Iacob din Facere.[9] În acest vis profetic, lui Iacob i se garantează că Dumnezeu va fi cu el în toate ocaziile şi îl va ajuta mereu.
Această experienţă se repetă în toată istoria lui Israel. Evreii trăiesc momente dificile, dar experimentează mereu că Dumnezeu este cu ei şi că pentru ei cerurile rămân deschise.
Spunând acest cuvânt primilor Săi ucenici Mântuitorul le arată că atâta timp cât îl vor urma, pentru ei cerurile vor fi deschise şi nu vor mai rămâne izolaţi „în umbra smochinului”, în acest mic spaţiu vital, generat de păcat, care sufocă şi taie pofta de viaţă.[10]
Pe de altă parte, spunând că vor vedea îngeri slujind şi împlinind poruncile Fiului Omului, spre mântuirea celor ce vor crede, Mântuitorul arată că este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu după fire, căci puterile spirituale nu-şi slujesc unele altora, ci lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte Iisus se va arăta în mod desăvârşit că e Fiul lui Dumnezeu atunci când ucenicii vor vedea îngerii din cer umblând în jurul Lui şi slujindu-L, chiar dacă e îmbrăcat în trup omenesc. Acest lucru l-a menţionat Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei în capitolul al IV-lea al Evangheliei sale, unde vorbeşte despre ispitirea lui Iisus de către diavol în pustia Carantaniei:
„Atunci (adică după ispitire) L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.” (Mt 4, 11).
Chiar şi această slujire este în esenţa ei o mărturisire a Cuvântului Întrupat. Aşadar, pe lângă mărturia celor dintâi ucenici ai Domnului Hristos, dintre care cea mai importantă pare a fi a lui Bartolomeu, pericopa evanghelică de la Ioan 1, 35 – 51 anticipează mărturia îngerilor la Înălţarea Domnului la cer, când:
„… doi bărbaţi au stat lângă ei (lângă Apostoli – n. n.), îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1, 10 – 11).
Cântările din Penticostar care vestesc acest eveniment sunt foarte sugestive:
„Firea lui Adam care se pogorâse în laturile cele mai de jos ale pământului, Dumnezeule, înnoindu-o întru Tine Însuţi, o ai ridicat astăzi, mai presus de toată începătoria şi puterea; că precum ai iubit-o, aşa ai şi făcut-o să stea împreună cu Tine; şi precum Te-ai milostivit spre dânsa, aşa o ai şi împreunat cu Tine; precum o ai împreunat, aşa împreună ai şi pătimit cu ea; şi precum ca Cel ce eşti fără de patimă, ai pătimit, aşa împreună o ai şi proslăvit. Dar cei fără de trupuri au zis: Cine este acest bărbat frumos? El nu este numai om, ci Dumnezeu şi om, amândouă firile împreună arătându-se. Drept aceea îngeri minunaţi, care zburau în haine albe împrejurul Ucenicilor, au strigat: Bărbaţi galileeni, Acesta Care S-a dus de la voi, Iisus, om şi Dumnezeu, iarăşi va să vină Dumnezeu şi om, Judecător al viilor şi al morţilor; dăruind celor credincioşi iertare de păcate şi mare milă.”.[11]
Prin faptul că L-au mărturisit pe Hristos, apostolii s-au învrednicit a-L vedea înălţat cu slavă la ceruri, înconjurat de sfinţii îngeri. Mai mult decât atât, la fel ca şi apostolii, toţi cei care-L mărturisesc pe Hristos se vor învrednici să-L vadă venind în slavă să judece viii şi morţii, dăruind celor credincioşi iertare de păcate şi mare milă.
[1] In 1, 36.
[2] Explicaţia cu privire la numele lui Iisus: „Mesia care se tâlcuieşte Hristos” este adaosul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan pe care-l face pentru destinatarii Evangheliei care erau greci şi deci nu erau familiarizaţi cu termenii limbii ebraice.
[3] Este aici o particularitate a Evangheliei a IV-a. În Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu şi Luca), Iisus îi cheamă pe ucenici; îi găseşte la lucru sau în altă parte şi le spune: „Veniţi după Mine”. În Evanghelia a IV-a nu Iisus cheamă, ci ucenicii se cheamă unul pe altul, dar după ce unul dintre ei a avut o experienţă cu persoana Mântuitorului Hristos.
[4] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, pp. 152 – 153.
[5] Mt 16, 15.
[6] In 1, 49.
[7] In 1, 51.
[8] În Evanghelia a IV-a Ioan şi Iacob, fiii lui Zevedeu, nu sunt amintiţi printre „primii chemaţi”. Chiar dacă nu se aminteşte pe sine (Ioan al lui Zevedeu este una şi aceeaşi persoană cu autorul Evangheliei a IV-a), presupunem că el a fost de faţă pentru că este singurul dintre evanghelişti care menţionează chemarea lui Filip şi a lui Bartolomeu.
[9] Fac 28, 12.
[10] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, pp. 88 – 89.
[11] Penticostar, Stihira 5 de la Litie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1999, pp. 247 – 248.
