Părintele Dumitru Moldovan, pe calea veșniciei

de | feb. 28, 2017

Părintele Dumitru Moldovan, în vârstă de 83 de ani, fost paroh la Mărişelu, Protopopiatul Bistrița, s-a mutat ieri, 27 februarie 2017, la cele veșnice. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în biserica ce poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Mărișelu, acolo unde peste 40 de ani a slujit la Altar. Slujba înmormântării va avea loc joi, 2 martie 2017, de la ora 12:00, în biserică, iar în fiecare seară, de la ora 19:00, se va oficia slujba Privegherii.

Părintele Dumitru Moldovan s-a născut în localitatea Dipşa, comuna Galații Bistriței, judeţul Bistriţa-Năsăud, la 8 aprilie 1934. În anul 1954 s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar în 1960 a fost hirotonit preot. A slujit mai întâi la Tărpiu, Ardan şi din 1967 a fost paroh la Mărişelu până la pensionare, în anul 2009.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei sincere condoleanțe!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.