Subiectul pe care vi-l propun astăzi împreună cu Radu Preda, este unul ce determină, aș putea spune chiar provoacă mereu și mereu dezbateri, unele serioase, altele frizând batjocura.
Pentru tânărul de azi, mai puțin așadar pentru cei care îmbătrânesc în convingerile lor și în disprețul față de religie, cultul Sfinților trebuie explicat adecvat.
Așa cum avem prieteni dragi, oameni alături de care împărtășim momentele bune cotidiene, dar pe care îi bucurăm în chip special la zilele lor de naștere sau de onomastică, tot astfel, Sfinții, pe care-i simțim alături și „eficienți” tot anul, sunt mai aproape de noi, când îi vizităm de „ziua” lor. Cum s-ar spune azi, „partytime”!
Aceste este sensul pelerinajelor, „pupătorii de Moaște”, cum mai sunt numiți ironic cei care merg să se închine la acestea, nefiind desigur niște necrofili, ci dimpotrivă: mărturisitori prin efortul lor fizic al faptului că Sfinții nu sunt niște morți ideali, ci expresie a vieții. În ciuda banalității.
