Sfântul Apostol Pavel, întru smerenia sa, întreaga viață s-a considerat cel mai nevrednic dintre apostoli, fiindcă el a prigonit sfânta Biserică și multă tulburare a zămislit între creștinii primari (Galateni 1, 13-14). Însă așa se comportă harul Mântuitorului cu cel mai nevrednic dintre misionari, încât îl preschimbă în cel mai vrednic și rodnic evanghelizator al istoriei bisericești de până azi. Nici unul dintre apostoli nu a întemeiat atâtea comunități creștine, ca Sfântul Pavel, și totuși, el se vedea primul (gr. protos) dintre păcătoși. Tot astfel se prezintă și corintenilor, ca fiind cel mai mic dintre apostoli (1Corinteni 15, 9), deși misiunea evanghelizării neamurilor, încredințată lui prin mandat divin (Fapte 9, 15), va fi numită, de Sfântul Duh, lucrarea lui Dumnezeu (Fapte 13, 2). Sfântul Grigorie de Nyssa, vorbind despre întunericul păcatului care este luminat întreg de lumina harului lui Dumnezeu, încât nu mai rămâne nimic din asemănarea cu întunericul în cei miluiți, asociază această operație duhovnicească a luminii, cu trecutul cel păcătos al marelui apostol, care a fost învrednicit să devină luminos și frumos la chip. Această luminare a întunericului ființei noastre, ca fiind cei dintâi păcătoși, trebuie să o cerem cu toții. Pentru că doar în acest caz avem îngăduință de la Dumnezeu să ne socotim a fi primii, în toate celelalte situații, cel ce se vede mereu primul dintre credincioși, este robit de duhul slavei deșarte.
