Într-un sat se afla o familie foarte numeroasă. Trăiau laolaltă bunicii cu feciorii şi cu nepoţii, într-o bună înţelegere. Într-o zi, a trecut prin acel sat un mare învăţat care cerceta ţinuturile, pentru a aduna cele mai înţelepte învăţături păstrate din bătrâni. Văzând o familie atât de unită şi de paşnică, întrebă pe bătrânul bunic:
– Cum izbutiţi să trăiţi atât de bine împreună?
Bătrânul îi răspunse:
– Trei sunt mijloacele.
– Care?, fu nerăbdător să știe străinul.
– Răbdare, răbdare şi iar răbdare.
Arătând o răbdare de fier, bunicii își câștigau respectul din partea celorlalți, care încet-încet își conștientizau greșelile și apreciau faptul că nu le fuseseră vădite de cei cărora le-au greșit. Sfântul Isaac Sirianul scria: „sănătatea sufletului putere este, ce din răbdarea cea îndelungată vine”.
