Sărbătoarea parohiei clujene „Naşterea Domnului”

de | sept. 8, 2017

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda va îmbrăca duminică, 10 septembrie, haine de sărbătoare, cu ocazia hramului şi zilelor „Fiii parohiei”. Comunitatea de credincioşi sărbătoreşte, în fiecare an, în prima duminică după 5 septembrie, sfinţirea locaşului de cult care a avut loc la 5 septembrie 2010, precum şi sfinţirea demisolului, care a avut loc în 4 septembrie, 1994.

Ca în fiecare an, în prima duminică după 4 septembrie când, în anul 1994, a fost sfințit demisolul de către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, credincioșii din Parohia „Naşterea Domnului” sărbătoresc hramul.

Sărbătoarea va începe cu Sfânta Liturghie, la care va participa, împreună cu preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, un sobor de preoți invitaţi. Cuvântul de învățătură va fi ținut de părintele Ioan Cojanu. După Sfânta Liturghie, se va săvârși un parastas pentru pomenirea ctitorilor; apoi urmează o agapă frățească în curtea bisericii. Cu acest prilej, se vor pregăti pentru toți cei prezenți colăcei și vin, iar tineri vor distribui gratuit Foaia Parohiei, „Troița”, numărul special ce apare întotdeauna în septembrie, precum  și iconițe cu registrele de pictură din biserică.

La această întâlnire a fiilor parohiei, ca în fiecare an, participanţii se îmbracă în costume populare pentru a cinsti portul strămoșilor, prilej de aducere aminte a anilor când s-a ridicat biserica, 1993-2010, ani ce au unit credincioșii care participă la slujbele bisericii, nu numai în duminici și sărbători, ci în fiecare zi.

Astfel, Sfânta Liturghie, rugăciunea și împreuna lucrare la bunul mers al bisericii au conturat o comunitate parohială care slăvește pe Dumnezeu.

Duminică, 17 septembrie, ecourile acestei sărbători se vor prelungi, având invitați un grup de copii din parohie care vor susține la priceasnă un concert de muzică religioasă: Lisa Banyai, Mireia Duca, Sara Negrea, Sara Szabo, Maria Taloș, Maria Țibre.

Marilena Asănică

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.