„Frate, îngăduie Dumnezeu să ai o strâmtorare, o durere, o suferinţă, o greutate, îngăduie să trăieşti ceva care te copleşeşte până în străfundurile existenţei tale? Este o binecuvântare! Te cercetează Dumnezeu! […] Oricât te-ai ruga, nu te foloseşti de rugăciune, cât te foloseşti de suferinţă!” (Părintele Simeon Kraiopoulos)
Vom discuta, într-o prima parte a emisiunii noastre despre semnificația pozitivă a suferinței și a bolii, urmând ca în a doua parte să abordăm suferința, ca pe o cale spre mântuire, ilustrând, într-o emisiune viitoare, cooperarea divino-umană, ca bază a tămăduirii.
Sfinţii Părinţi spun, în dese rânduri, că suferinţa şi boala, oricât ar fi de grele şi chinuitoare, sunt un semn al prezenţei şi al lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului, o dovadă a iubirii Sale nemărginite şi totodată concrete. Boala trupească devine, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un mijloc (un medicament) de tămăduire a sufletului şi un prilej de progres duhovnicesc, iar timpul suferinţei nu este și nu trebuie sa fie un timp al irosirii ci, indiferent de loc şi moment, un timp al înveşnicirii, o cale spre cer.
