Spectacol surpriză pentru elevii comunei Ilva Mică

de | feb. 3, 2016 | Activități parohiale

Joi, 4 februarie 2016, începând cu ora 10.30, Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş, din Protopopiatul Năsăud, au organizat în Sala de evenimente a Primăriei Ilva Mică un spectacol – surpriză pentru toţi elevii din comună la încheierea semestrului I al anului şcolar 2015-2016. Această idee a aparţinut celor doi păstori de suflete din localitate, părintelui Iuliu Brici – din Parohia Ilva Mică Someş, şi părintelui Ştefăniţă Potra – din Parohia Ilva Mică I.

Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost membrii Trupei de Teatru pentru Copii „Alexandru Misiuga” din cadrul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa. La spectacolul pus în scenă de membrii Teatrului de păpuşi au luat parte copiii celor două şcoli din comuna Ilva Mică, împreună cu părinţii lor, dar şi directorul Prangate Octavian, cadre didactice şi cei doi preoţi parohi, Iuliu Brici şi Ştefăniţă Potra.

Această activitate cultural-educativă s-a dorit a fi o prelungire, şi în acelaşi timp o completare a activităţilor catehetice desfăşurate cu regularitate în parohiile din Ilva Mică, dar în acelaşi timp se înscrie şi în cadrul protocolului de cooperare încheiat între parohiile şi şcolile din localitate.

 

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...