Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 16, 2021 | Teologia Icoanei

Cinstirea pe care Biserica creştină i-a închinat-o Fecioarei Maria este străveche, iar cultul ei datează încă din veacul al V-lea, după Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes din anul 431, atunci când ea a fost recunoscută drept Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Alături de praznicile împărăteşti au fost aşezate, la loc de mare preţuire, şi cele destinate Maicii Domnului.

Evangheliile canonice nu consemnează evenimente ori detalii despre viaţa Fecioarei; cu toate că ea este prezentă alături de Iisus în marile momente ale vieții și activităţii Sale. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că elementele ce au intrat în componența iconografiei sunt strict legate de Sfânta Tradiție, respectiv Sinaxarul, evangheliile apocrife și Condacul sărbătorii.

Tema iconografică a Adormirii Maicii Domnului aparţine ciclului marial al morţii şi glorificării Fecioarei. În Biserica răsăriteană este întâlnită sub această denumire, începând din veacul al VII-lea, iar ilustrarea ei s-a încetățenit din secolul al X-lea.

Textele liturgice au contribuit şi ele ca sursă de inspiraţie şi reprezentare a scenei; în acest sens Părintele Profesor Ene Branişte citează predica (poemul omiletic) arhiepiscopului Ioan al Ierusalimului, din Cazanie, din ziua de 15 august.[1] În vreme ce Sfântul Epifanie ne înfăţişează în anul 376 sfârşitul şi adormirea Maicii Sfinte: Cine cercetează scripturile, nu află nimic despre moartea Mariei şi nimic despre supravieţuirea ei. Nu ni se spune nici c-a fost înmormântată nici că n-a fost. Sfântul Ioan Damaschinul consideră că arhiepiscopul Ierusalimului Juvenal ne-a lăsat cea mai veridică descriere a acestui moment: O străveche tradiţie arată că în clipa fericitei morţi a sfintei maici a lui Dumnezeu toţi sfinţii apostoli, împrăştiaţi în lume pentru mântuirea neamurilor, au sosit deîndată la Ierusalim călătorind prin văzduh. Când au ajuns lângă ea, au aflat-o înconjurată de îngeri şi au auzit dumnezeiasca melodie a puterilor de sus. Aşa, împresurată de slava dumnezeiască şi cerească ea şi-a dat, fără cuvânt, sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul ei, în care a sălăşluit dumnezeirea, a fost dus, în mantie de ceremonie, şi însoţit de cântecele îngerilor şi apostolilor, la Getsemani, unde a fost aşezat într-un sarcofag. Trei zile a stat aci, şi în tot timpul îngerii au cântat şi au dănţuit în jurul mormântului. La capătul celor trei zile, cântarea îngerească s-a oprit, apostolii toţi fiind de faţă. Toma singur a sosit după ziua a treia. Şi fiindcă a vrut să se îmchine la trupul Mariei, apostolii au deschis sicriul. Dar n-au găsit înlăuntru decât giulgiile. Iar cu apostolii erau de faţă şi Timotei, cel dintâi episcop al Efesului, Dionisie Aeropagitul şi Hierotei. [2]

Printre primele reprezentări ale icoanei Adormirii trebuie reținut sarcofagul Sfintei Ingracia de la Saragossa de la începutul secolului al IV-lea, precum și un basorelief din veacul al VI-lea din Bazilica Bolnissi-Kapanakci, din Georgia.[3]

În iconografia occidentală din secolul al X-lea compoziţia cunoaşte o serie de replici similare, un adevărat ciclu ce culminează cu Înălţarea şi Încoronarea Fecioarei[4].

Erminiile de la Athos, în sinteza lui Dionisie din Furna din secolul al XVIII-lea redau această temă astfel: Casă şi-n mijloc preasfânta Fecioară moartă. Întinsă în pat, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii. Şi de o parte şi de alta a patului sfeşnice cu făclii aprinse. Şi înaintea patului un evreu (anume Jefonias) cu mâinile tăiate şi spânzurate de pat, iar înaintea lui un înger cu sabia goală. Şi la picioarele ei apostolul Petru tămâind cu cădelniţa şi la capul ei apostolul Pavel şi Ioan Teologul, sărutând-o, şi împrejur ceilalţi apostoli şi sfinţi ierarhi. Dionisie Aeropagitul, Ierothei şi Timotei, ţinând în mâini evanghelii; şi femei plângând. Şi deasupra ei Hristos, cu haine albe, ţinând sufletul ei (ca prunc înfăşat), în braţele lui. Şi împrejurul lui lumină multă şi mulţime de îngeri. Şi sus în văzduh, iarăşi cei 12 apostoli venind, pe nori (de la marginea lumii). Şi la margine de-a dreapta a casei, Ioan Damaschin, ţinând o hârtie, zice: „După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul.” Şi la margine de-a stânga a casei, Cosma poetul ţinând în mână o hârtie, zice: „Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu maică (ştiindu-te).”[5]

Trei momente distincte figurează tema Adormirii: a) Sosirea Sfinţilor Apostoli, b) Adormirea Mariei, c) Scena cu evreul ce vrea să răstoarne catafalcul (acest detaliu nu este prezent în toate compoziţiile cu acest subiect).

Exemplele de la începutul tipologic al acestei teme sunt similare, atât în Apus, cât și în Răsărit.

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

 Adormirea Fecioarei, detaliu, mozaic, sec. al XIV-lea, Mănăstirea Chora, Constantinopol

  1. Maica Domnului

 Chipul ei apare de trei ori în icoana tradițională. Prima dată o observăm pe pat. Cea de–a doua oară se remarcă sub forma unui prunc, înfășat în scutece, la pieptul Mântuitorului și cea de–a treia imagine este în planul superior, când ea este primită în împărăția cerurilor.

În partea inferioară a icoanei este redată pe un catafalc aidoma unui pat înalt, bogat împodobit, ea fiind înveșmântată în maforion și mantie. Culoarea mantiei variază între purpuriu și albastru. Ochii ei sunt pictați închiși, mânile sunt când pe piept, simetrice, când asimetrice, una la piept și cealaltă întinsă. Linia descrisă de catafalc și de trupul ei desenează o orizontală, semn al odihnei și a păcii, în contrast cu verticala ce este sugerată de Hristos în mandorlă cu sufletul Maicii Sale.

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, detaliu, mozaic, sec. al XII-lea, Biserica Santa Maria Ammiraglio, Palermo

  1. Hristos Mântuitor în mandorlă

Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Hristos apare în spatele Mariei, într-o mandorlă luminoasă. Pe fața Sa nu se citește bucurie sau duioșie față de Maica Sa, ci forță și hotărâre. În acest sens Adormirea este concepută ca o prelungire a Învierii, vestind învierea tuturor celor adormiți la cea de-a doua Venire a Mântuitorului la Judecata de Apoi. El are în brațele Sale sufletul Mariei, în chip de pruncă înfășată în bucăți lungi de pânză, așezate una peste cealaltă, după modul cum se înveșmântau cei adormiți în cultul mozaic; tot așa cum îl observăm pe Lazăr și pe însuși Hristos în tema Punerii în mormânt. Dacă la început, în icoane Iisus era înfățișat cu hitonul și imationul colorate în albastru și roșu, în icoanele târzii veșmântul Său este de culoarea aurului, la fel ca și madorla Sa.

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

Teofan Cretanul, Adormirea Fecioarei, detaliu, icoană, tempera, 1546, Mănăstirea Stavronichita, Sfântul Munte Athos

  1. Apostolii, ierarhii, îngerii, laicii

Apostolii sunt pictați în două ipostaze. La început ei sunt zugrăviți în jurul catafalcului, iar mai târziu, sunt figurați, a doua oară aduși fiind de îngeri pe nori. Acest detaliu se poate observa, începând de la sfârșitul veacului al XIV-lea și începutul celui viitor. Sfântul Modest al Ierusalimului în lucrarea sa Lauda Adormirii Maicii Domnului notează câteva detalii printre care și aducerea apostolilor de departe printr-o chemare de sus a lor[6]. Chipurile și gesturile exprimă o profundă tristețe, ei se află înaintea Maicii tuturor creștinilor. La stânga și la dreapta Mariei se evidențiază siluetele celor doi corifei ai credinței Petru și Pavel; unul dintre ei, având cădelniță, iar celălalt are capul aplecat[7]. Prezența Apostolului neamurilor este de influență tradițională, icoana fiind o taină a credinței. Ea nu este supusă legilor pământești, dimensiunii timpului și a spațiului omenesc, ci aparține veșniciei. De aceea este posibilă reprezentarea lui acolo. Se consideră că împreună cu ei sunt prezenți și câțiva ierarhi: Sfântul Timotei, Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Ierotei. În același timp se fac vizibile figurile unor femei tinere, ce au însoțit-o pe Fecioară, dimpreună cu alte personaje laice.

  1. Elementele de arhitectură

În fundal se disting două grupuri de clădiri, simetrice ce fac aluzie la momentul și locul precis al funerariilor Fecioarei. Câteodată arhitecturile dau un sens monumental icoanei, în acest sens reținem fresca de la Spopocani din Serbia ce ne copleșește prin măreția ei.

  1. Jefonias (Iefonias)

În prim planul icoanei, în fața patului Mariei zărim figura, ierarhic mai mică, a lui Jefonias – un evreu ce a încercat să răstoarne sau să atingă trupul Fecioarei. În dreapta sa, Arhanghelul Mihail în mișcare puternică are sabia ridicată, tăindu-i mâinile. În alte versiuni iudeul se dă înapoi, având mâinile uscate[8]. Acest detaliu îl găsim istorisit în Erminia lui Dionisie din Furna.

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

El Greco, Adormirea Fecioarei,  detaliu, tempera, 1566, Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Hermoupolis

  1. Slava Maicii Domnului

 În partea superioară a icoanei se identifică din nou Maica Domnului într-o mandorlă cu trei cercuri, simbol al dumnezeirii, asemenea lui Iisus din icoana Schimbării la Față. Mandorla este susținută de doi îngeri. Fecioara este mai mică decât în ipostaza adormirii sale, pe catafalc. Costumația ei prezintă ușoare modificări de culoare de la un exemplu la celălalt, precum o putem întâlni, când în alb sau în nuanțe reci de albastru-verzui.

Deasupra mandorlei se deschid două porți ale raiului spre a o primi pe Maica Domnului. Ilustrând acest moment Vladimir Lossky sublinia că slava Fecioarei întâlnește slava Fiului ei adormirea sau moartea, după convingerea intimă a Bisericii, nu putea să nu fie urmată de învierea și înălțarea trupească a Celei Preasfinte.[9]

Tâlcuind icoana Adormirii Maicii Domnului

 Adormirea Fecioarei, mozaic, sec. al XIV-lea, Mănăstirea Chora, Constantinopol

Dinamismul acestei teme prinde viață în redactarea mozaicului de la Mănăstirea Chora. Artistul mărește proporția Mariei în comparație cu toate figurile existente în lucrare. Sentimentul durerii se poate citi în unduirile trupurilor ce stau aplecate deasupra catafalcului. Între grupul principal şi laturile lucrării se observă Sfinţii Apostoli şi ierarhii, rînduiţi în două cete, puțin micşorate în raport cu elementele dominante[10]. O clădire cu portic, (în dreapta cu niște femei îndurerate) străjuiesc ansamblul. Fondul de aur pe care plutesc doi îngeri dau lucrării nota de transcendenţă, specifică icoanei bizantine. Atmosfera de tristețe reţinută şi de tăcere animă personajele. Folosirea cu intensitate a culorilor reci, dau întregului o atmosferă duioasă, sobră.

Compoziția Adormirii s-a definitivat cu pregnanță în spațiul bizantin primind o exacerbare a temei în exemplele aflate azi în spațiul Macedoniei și Serbiei unde a excelat prin scene adiacente și prin înmulțirea personajelor. Cu siguranță, singura mare transformare ține de poziționarea Fecioarei plasată, când spre dreapta, când spre stânga, aceasta fiind doar o problemă pur estetică. Episodul cu evreul este și el animat de sensibilitatea meșterilor iconari. Subiectul odată cu trecerea veacurilor ajunge în contemporaneitate păstrându-și schema sau alcătuirea ei fundamentală, ce se articulează pe juxtapunerea organică a verticalei și a orizontalei.

Trecerea în veşnicie a Fecioarei este o taină plină de speranţă, ea se face prin iubire, tocmai fiindcă iubirea este ceea ce dăinuie şi străbate secolele, iar icoana inspirată din evenimentele sacre are aceeaşi menire.

La finalul acestei istorisiri evocăm troparul sărbătorii, cel ce sintetizează evenimentul și ne cheamă pe toți creștinii în rugăciune la icoana Adormirii Născătoarei de Dumnezeu: Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii; şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.[11],


[1] Pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală II, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 213.

[2] I. D. Ştefănescu, Iconografia.artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed. Meridiane, București, 1973, p. 139.

[3] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București,  p. 232.

[4] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Sophia, București, 2008, pp. 61, 62. Reprezentarea poate fi văzută în mozaicul Bisericii din Parenzo, ridicată de episcopul Eufrasie între anii 535-543.

[5] Erminia picturii bizantine după versiunea lui Dionisie din Furna, Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1979, pp. 184, 185.

[6] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2011, p. 232.

[7] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Nașterea, Viața și Adormirea Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, pp.58, 59. Dionisie Areopagitul ne dă mărturia prezenței Apostolilor și a ierarhilor.

[8] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, p. 67. Minunea însănătoșirii evreului Jefonias este prezentată de către Sfântul Ioan Damaschin în Omilia sa, explicând sensul simbolic al acestui episod.  Maia, Maica Domnului nu poate fi atinsă nici de ură sau de rău, tot așa cum a fost ocrotit chivotul legământului de orice pângărire și ea se află sub protecția divină.

[9] Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, trad. Anca Manolache,  Ed. Humanitas, București, 1998, p. 201.

[10] Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, v. III, Ed. Meridiane, București, 1970, p. 22.

[11] Mineiul pe August, ediţia a IV-a, Ed. I.B. M. O., Bucureşti, 1974, p. 165.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/marcelmuntean/" target="_self">Prof. Dr. Marcel Muntean</a>

Prof. Dr. Marcel Muntean

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă sacră.

Ultimele articole

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Sfinții Mărturisitori Ardeleni și statornicia în credință

Sfinții Mărturisitori Ardeleni și statornicia în credință

Sărbătoarea noastră din 21 octombrie este una relativ nouă ca pondere în viața liturgică a comunităților ortodoxe din Transilvania. Doar de câțiva ani este consemnată cu roșu în calendarele creștine ortodoxe ale eparhiei noastre, deși acești sfinți mărturisitori și...

Mai multe din Teologia Icoanei
Sărbătoarea și icoana Nașterii Maicii Domnului

Sărbătoarea și icoana Nașterii Maicii Domnului

Praznicul luminos al Nașterii Născătoarei de Dumnezeu este o taină, chiar dacă Sfânta Scriptură nu amintește direct despre acest eveniment, Sfânta Tradiție păstrează peste veacuri moștenirea vie a venirii pe lume, a celei ce va zămisli în pântecele sale pe Mântuitorul...

„Schimbarea la Faţă a Domnului” în iconografia ortodoxă

„Schimbarea la Faţă a Domnului” în iconografia ortodoxă

Imagine: Teofan Grecul, Schimbarea la Faţă, tempera pe lemn, 1403, Galeria Tretiakov, Moscova Izvorul temei iconografice se află în Noul Testament şi îl întâlnim în Evangheliile după Matei, Marcu, Luca, precum şi în a doua epistolă a Sfântului Petru.  Pericopa de...

Înălțarea Domnului – icoană de mare praznic împărătesc

Înălțarea Domnului – icoană de mare praznic împărătesc

Evenimentul ridicării cu trupul la cer a Mântuitorului este prezentat în Faptele Apostolilor, el desfășurându-se pe Muntele Măslinilor, în vecinătatea Ierusalimului (Fapte 1, 9-12). Sfântul Evanghelist Marcu ni-l înfățișează astfel: Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit...

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

În iconografia răsăriteană evenimentul crucial din istoria mântuirii, cel al Învierii Mântuitorului Hristos sau al Pogorârii la iad este tâlcuit artistic în câteva variante. Prima dintre acestea cunoscută și sub numele de Anastasis ni-l înfățișează pe Iisus, călcând...