Calea de mijloc (Vineri, Săptămâna a X-a după Rusalii)

de | aug. 27, 2021

Evanghelia zilei: Mt 22, 23 – 33

În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, care zic că nu este înviere şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: dacă va muri cineva neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. Deci erau la noi şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Tot aşa şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. Iar la urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, a căruia dintre cei şapte va fi femeia, căci toţi au avut-o de nevastă? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu, pentru că la înviere nici nu se în­soară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor n-aţi citit, oare, ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Iar mulţimile, care-L ascultau, erau uimite de învăţătura Lui.

Calea de mijloc

Potrivit Legii Vechiului Testament femeia era socotită drept pro­prietate a bărbatului. Ea era cumpărată de la părinţii ei şi, odată venită în casa bărbatului ei, pe lângă creşterea copiilor i se dădea în grijă toată gos­podăria. De regulă locuinţele la vechii evrei aveau o singură intrare şi două camere. În camera din faţă locuia stăpânul casei, bărbatul, iar în camera de la intrare locuia femeia împreună cu copiii şi cu turmele de oi sau de capre. Se vede de aici, fără prea mari eforturi, con­cepţia pe care o aveau vechii evrei despre femeie, aceea de a fi slujitoare în casă. Mai mult decât atât, potrivit legii leviratului, dacă se întâmpla ca stăpânul casei să moară, nelăsând urmaşi, fratele său avea obligaţia s-o ia de soţie pe vă­duvă ca să-i ridice urmaşi celui decedat. Această stare de fapt s-a menţi­nut până aproape de venirea în lume a Domnului Hristos, care a resta­bilit egalitatea dintre bărbat şi fe­meie şi prin faptul că s-a născut din Fecioara Maria fără a face apel la ajutorul unui bărbat.

În Împărăţia lui Dumnezeu bărbatul nu este superior femeii. De fapt, în Epistola către Galateni citim că în Hristos (sau prin Hristos):

„Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte băr­bătească şi parte femeiască.” (Gal 3, 28).

Orice exagerare, orice extremism nu este de la Dumnezeu şi nu duce la Dumnezeu. Aşa a fost în trecut cu lipsa drepturilor femeii şi aşa este în prezent cu exagerarea acestor drepturi. Dacă în plan social femeile au fost recunoscute şi pri­mite în toate structurile de conducere, nu ace­laşi lucru se poate întâmpla în plan bisericesc. Biserica nu recunoaşte drep­­tul femeii de a fi slujitoare la altar, pentru că sacerdoţiul, slujirea preo­ţească, este o funcţie care este rezultatul unor harisme ale bărbatului ca tip al lui Hristos, care a fost, este şi rămâne bărbat.

Femeia modernă se simte nedreptăţită prin însăşi condiţia ei de a fi femeie, dar în spatele acestei nemulţumiri particulare se ascunde drama ge­nerică a uma­nului dezdumnezeit: „ieşirea din fire”. Feminismul ne apa­re, la o privire mai atentă, direct proporţional cu descreştinarea lu­mii. În îndărătnicia femeii moderne de a deveni ceea ce este şi în obsesia ei caricaturală de a deveni ceea ce nu este avem reflexul unei tendinţe mai generale a omului contemporan: o criză de har a omului modern.[1]

O parte constructivă a controversei privitoare la sexe se referea la căsătorie, potrivit învăţăturii biblice:

„Nu este bine ca omul să fie singur.” (Fac 2, 18).

Revalorizarea femeii, prin revalorizarea căsătoriei, a fost o tenta­tivă de echi­librare plină de tensiuni. S-a apelat la Cartea Facerii. Deoare­ce Eva nu s-a născut din capul lui Adam, aceasta nu îi devenea superioa­ră; fiindcă nu fusese creată din piciorul lui, ea nu îi era inferioară; în fine, coasta, din care a fost creată, presu­pu­nea o stare de egalitate.

Relatarea biblică despre creaţie arată de fapt fundamentala unitate şi egalitate între bărbat şi femeie:

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, a făcut bărbat şi femeie.” (Fac 1, 27).

Teologia feministă a fost critică şi în ceea ce priveşte modul în care referatul bi­blic despre căderea în păcat a fost utilizat împotriva femeii, Eva fiind reprezen­tată drept complice a şarpelui şi condamnată pentru  a-l fi ademenit pe Adam, băr­batul, ca şi cum el nu ar fi fost decât în mică măsură responsabil pentru aceasta.

De la utilizarea limbajului în general, s-a ajuns la problema folosirii numelor, în particular, care a devenit una dintre cele mai controversate probleme în teologia creştină.

Teologia feministă îşi concepe sarcina ca o „nouă numire” a sinelui şi a lumii şi, în consecinţă, a întregii tradiţii creştine. Teologii feminişti critică puternic ima­gi­nea lui Dumnezeu ca TATĂ. Drept răspuns, teologii ortodocşi, într-un studiu apărut în anul 1985 pe tema „Comunitatea fe­meilor şi bărbaţilor în Biserică”, spun următoarele:

„Niciodată nu ne-am gândit să contestăm că Dumnezeu e Tatăl şi nu-L putem concepe ca MAMĂ. Hristos L-a numit pe Dumnezeu Tată.”.[2]

Sigur că putem descrie relaţia lui Dumnezeu cu lumea şi prin ima­gini şi nu­me feminine. Înşişi Sfinţii Părinţi au scos în evidenţă faptul că la creaţie Duhul „se purta pe deasupra apelor”,[3] acţiune specific femini­nă, maternă (participarea activă a Duhului Sfânt la Întruparea Domnului considerându-se drept confirmare a acestei interpretări).

Calea de mijloc între Legea leviratului din Vechiul Testament şi Teo­logia fe­ministă din zilele noastre ar fi comuniunea bărbatului şi a fe­meii prin taina nunţii. Prin ridicarea nunţii la rang de Taină, femeia ca soţie nu mai e supusa, ci tovarăşa de viaţă a bărbatului, iar comuniunea bărbatului cu femeia se realizează acum după modelul unirii spirituale dintre Hristos şi Biserica Sa.[4]

Aşadar, teologia creştină are datoria de a reinterpreta şi adapta tim­pu­rilor şi situaţiilor noi înţelepciunea moştenită din Scripturi şi Tra­diţie. Femeile, care constituie majoritatea credincioşilor fideli, nu sunt nici inferioare, nici superioare bărbaţilor. În Biserică, omul în totalitatea sa – bărbat şi femeie – este chemat la mântuire şi la desăvârşire, pentru că Dumnezeu, în înţelepciunea sa, a dat aceleaşi porunci şi pentru băr­baţi şi pentru femei.


[1] RĂZVAN CODRESCU, Teologia sexelor şi taina nunţii. O introducere ortodoxă în antro­po­logia conjugală, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, p. 127.

[2] MELANIE A. MAY, Conversations on Language and Imagery of God Occasioned by the Community of Women and Men in the Church Study, in Union Seminary Quarterly Review, 40 / 1985, p. 15.

[3] Fac 1, 2.

[4] Efes 5, 21 – 33.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Calea de mijloc (Vineri, Săptămâna a X-a după Rusalii)
Calea de mijloc (Vineri, Săptămâna a X-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...