Ca să putem răspunde bine și frumos la întrebarea aceasta grea trebuie să mergem cu gândul în rai, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aici aflăm că, după înfățișarea sa din afară omul este o statuie de lut, un chip lucrat de Dumnezeu dintr-o mână de țărână, din care se fac oalele și cărămizile, dar lucrul vrednic de gândire și de mirare, statuia aceasta e vie, trăiește, se mișcă, lucrează, creează, se bucură, suferă și moare. Chipul acesta de lut este o făptură înzestrată cu putere de viață, cu cap și cu membre care întreg pe ale tuturor făpturilor.
Din materia lutului, Atotînțeleptul Creator a făcut oasele, spre deosebire de toate celelalte făpturi omul umblă drept.
Din materia lutului, Preaînțeleptul Creator a făcut inima omului, cel mai minunat motor care se mișcă singur fără oprire. Însă când motorul acesta se oprește moartea este de față și nimeni nu o mai poate înlătura, cu toate că este ocrotit de oase și la piept și la spate.
Din materia lutului, Atotînțeleptul Creator a făcut creierul omului, centru și comandă tuturor simțurilor și a tuturor lucrărilor omenești, din care pleacă în tot corpul ca niște fire electrice și telegrafice, fibrele nervilor care pun în mișcare și lucrare întreg corpul.
Din materia lutului, Atotînțeleptul Creator a făcut minunatele organe ale simțurilor. Întâi de toate, ochii – acele frumoase luminițe ale trupului – prin care ne vedem pe noi și semenii noștri, prin care privim și admirăm încântați firea înconjurătoare, câmpiile, munții, marea și cerul. Urechile prin care auzim și ascultăm freamătul și zgomotul lumii, graiurile oamenilor, cântecele vieții și armoniile lucrurilor. Limba prin care ne tălmăcim gândurile și simțurile. Nasul ca să deosebească mirosurile, mâinile ca să lucreze și să creeze cultură și civilizație, picioarele, ca să ne poarte după voia, minții și a inimii.
Așadar, trupul omului, așa cum am amintit, este format să umble drept, să lucreze și să slujească sufletul.
