Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul diavolului (Vineri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)

de | sept. 9, 2022

Evanghelia zilei: Mc 4, 1 – 9

În vremea aceea a început Iisus să înveţe lângă mare şi s-a adunat la Dânsul popor mult, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea sta lângă mare, pe uscat. Şi îi învăţa mult în pilde şi, în învă­ţătura Sa, le zicea: ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi s-a întâmplat, când semăna, că o sămânţă a căzut lângă drum şi păsările au venit şi au mâncat-o; iar alta a căzut pe pietriş, unde n-avea pământ mult şi îndată a răsărit, pentru că n-avea pământ adânc; dar, răsărind soarele, s-a pălit şi, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânţă a căzut în mărăcini şi au crescut mărăcinii şi au înecat-o şi n-a dat rod; iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade, aducând: una, treizeci, alta, şaizeci, iar alta, o sută. Apoi le-a zis: cine are urechi de auzit să audă.

Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul diavolului

Din mulţimea de pilde rostite de Mântuitorul doar două au fost expli­cate ucenicilor Săi. Este vorba de pilda semănătorului şi de pilda ne­ghi­nei semănată în grâu. Explicând pilda semănătorului, Domnul Hristos a identificat sămânţa cu cu­vântul lui Dumnezeu. Aşadar, Semă­nătorul – care este Fiul lui Dumnezeu –, a se­mănat sămânţa Sa, adică a semănat printre oameni cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre ei au primit cuvân­tul, l-au păstrat în inima lor şi au rodit întru răbdare. Alţii însă nu au primit cuvântul sau, dacă l-au primit, l-au ţinut până la o vreme, iar atunci când l-au lepădat s-au uscat şi ei înşişi.

Dacă citim pilda semănătorului în contextul pildei cu neghina se­mănată în grâu, descoperim noi valenţe. În primul rând, la fel cum Dom­nul Hristos seamănă cuvântul Său printre oameni, tot aşa şi diavolul, care este Antihrist, adică împo­triva lui Hristos, seamănă neghina sa prin­tre oameni. Pe de o parte, cuvântul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, cu­vân­tul diavolului, pe de o parte lumina ce izvo­răşte din acest cu­vânt, iar pe de altă parte întunericul care ne cuprinde sufletul la ascul­tarea cuvân­tului deformat.

Dumnezeu a lăsat cuvântul ca mijloc de comunicare între oameni. Sfântul Apostol Pavel în întâia epistolă către Corinteni spune:

„Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.” (I Cor 1, 10),

iar în Epistola către Efeseni îndeamnă:

„Vorbiţi între voi în psalmi, şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.” (Efes 5, 19).

Pentru că este Antihrist, diavolul aduce în lume dezbinarea. Dacă Hristos aduce unirea, diavolul aduce dezbinarea. Şi aduce dezbinarea şi prin cuvânt. Dacă cuvântul lui Hristos uneşte, cuvântul diavolului dezbi­nă; dacă cuvântul lui Hristos aduce bucuria, cuvântul diavolului aduce ura.

Cuvântul este purtător de mesaj între două persoane. El circulă de la un emiţător la un receptor, de la persoana care-l rosteşte la persoana care-l primeşte. Aşadar primul stadiu în procesul acesta de formare sau informare este primirea cuvântului. Atunci când primim un cuvânt, acest cuvânt intră în noi, intră în alcă­tuirea fiinţei noastre, face parte din noi. Dar putem foarte bine şi să respingem cu­vântul. În acest caz ducem în noi înşine o luptă interioară între ceea ce am auzit şi ceea ce dorim să păstrăm. Prin urmare, când auzim un cuvânt care nu este vrednic să fie auzit, un cuvânt de hulă, o blasfemie, o înjurătură – care în fond sunt cu­vintele diavolului rostite de oameni –, atunci lupta noastră este de a respinge ceea ce am auzit. Dacă stăruim însă asupra celor auzite, acestea îşi fac oarecum loc în fiinţa noastră. Mai mult decât atât, dacă răspun­dem celor ce ne provoacă, am in­trat oarecum în dialog cu duhul rău care este prezent în oameni şi în lume pentru a dezbina şi distruge.

Un vechi proverb românesc ne îndeamnă: „Nu te pune cu prostul că are mintea odihnită.”. Prostul acesta din proverb este omul nebun sau neînţelept. A fi nebun sau neînţelept este în opoziţie cu a fi bun şi înţelept, diferenţa fiind ca între lumină şi întuneric.

Aşadar, ducem o luptă cu noi înşine să păstrăm din cele auzite numai ceea ce ne zideşte şi să înlăturăm ceea ce ne tulbură. Acest stadiu este numai un început de drum. Cuvintele lui Hristos şi le însuşesc mulţi, însă puţini sunt cei ce trec la fapte. Şi numai faptele schimbă pe om.

Una este să asculţi ceva, să asişti prin ascultare la ceva şi alta este să participi prin trăirea cuvântului, prin punerea lui în lucrare, prin punerea lui în acţiune. Când începi să simţi un cuvânt, să trăieşti un cu­vânt, atunci treci de la ascultare la făp­tuire, de la informare la formare. Acest lucru nu este de mică importanţă pen­tru că Dumnezeu nu ne as­cul­tă dacă nu găseşte în noi cuvintele Sale. Dacă noi, în graiul de zi cu zi, nu folosim cuvintele lui Dumnezeu, nici El nu ne ascultă rugă­ciunile noastre. Spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul că:

„Nimeni nu poate să binecuvânteze cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu   şi-a sfinţit trupul prin virtuţi şi nu şi-a luminat sufletul prin cunoştinţe.”.[1]

Toţi folosim cuvintele lui Dumnezeu atunci când ne rugăm, dar nu pe toţi ne ascultă Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pământul cel bun în care a semănat grâu şi de la care aşteaptă rod pe măsură. Diavolul a se­mă­nat însă în acest pământ, în această lume, a semănat neghină şi aş­teaptă ca neghina să compromită grâul. Trebuie spus că din neghină nu se face grâu, dar din grâu se poate face neghină; şi mai trebuie spus că Dumnezeu ne-a adus pe lume şi ne-a lăsat în această lume grâu pentru prescuri, iar nu neghină pentru călcat în picioare. Important este ceea ce facem noi în lumea aceasta cu libertatea cu care Dumnezeu ne-a înzes­trat, pentru că de noi ţine să ne păstrăm grâu sau să devenim neghină.

[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia 3, p. 255.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul diavolului (Vineri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul diavolului (Vineri, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...