Sf. Ciprian şi păcatul vrăjitoriei

Sf. Ciprian şi păcatul vrăjitoriei

Biserica noastră îl prăznuieşte în fiecare an, pe 2 octombrie, pe Sf. Mucenic Ciprian din Antiohia. Timp de ani de zile, în contextul religios al secolului al III-lea, a practicat magia, fiind vrăjitor, însă s-a convertit la Hristos şi L-a mărturisit mai târziu ca...

Despre Taina Spovedaniei

Despre Taina Spovedaniei

În această emisiune vom vorbi despre spovedanie, o taină fundamentală a Bisericii prin care, mărturisindu-ne păcatele, suntem iertaţi de ele, împăcându-ne cu Biserica şi cu Dumnezeu. Apelul unui credincios la Taina Spovedaniei arată o anumită conştiinţă duhovnicească...

Cuviosul Paisie Aghioritul, tinerii şi problemele lor

Cuviosul Paisie Aghioritul, tinerii şi problemele lor

Dintotdeauna duhovnicii au manifestat un interes sporit pentru pastoraţia tinerilor, date fiind problemele ridicate de aceştia, frământările şi setea lor de cunoaştere dar şi riscul căderii în păcate la care sunt expuşi. Conştiinţa duhovnicească a unui tânăr este în...

Evlavia faţă de Maica Domnului

Evlavia faţă de Maica Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului precede marele praznic închinat Sfintei Fecioare Maria. E o perioadă de timp în care Biserica cinsteşte, prin înfrânare şi rugăciune, adormirea ei şi mutarea la ceruri. Cinstirea Maicii Domnului nu se limitează însă la acest post; în...

Despre familie şi crizele ei

Despre familie şi crizele ei

Aducem astăzi în atenţie problema familiei. Este mediul în care soţul şi soţia, alături de copii, atunci când au, trăiesc în lumea aceasta, în societate, dar şi mediul în care ei ar trebui să-şi lucreze mântuirea. Familia mai este numită şi mica Biserică, locul unei...

Sfântul Antonie de la Pecerska şi credinţa în Rusia

Sfântul Antonie de la Pecerska şi credinţa în Rusia

Vom face în această emisiune câteva referiri la creştinismul şi spiritualitatea Rusiei. Ca popor, ruşii au fost încreştinaţi în anul 988, prin prinţul Vladimir. De atunci seminţele credinţei au rodit în acest ţinut prin evlavia cnejilor şi a ţarilor, prin nenumăratele...

Sfântul Andrei Rubliov şi arta sa

Sfântul Andrei Rubliov şi arta sa

Biserica noastră îl prăznuieşte în fiecare an, pe data de 4 iulie, pe Sfântul Andrei Rubliov. Este un sfânt rus, care a fost monah şi iconar. Şi-a desfăşurat activitatea în veacul XV şi impresionează până astăzi prin arta sa desăvârşită. A fost zugrav de biserici dar...

Duminica a II-a după Rusalii

Duminica a II-a după Rusalii

Tâlcuirea pericopei evanghelice din Duminica a doua după Rusalii, realizată la Radio Renașterea de Pr. Prof. Stelian Tofană.

Emisiuni recente