Păcatele părinţilor (Joi, Săptămâna a XXIV-a după Rusalii)

de | dec. 2, 2021

Evanghelia zilei: Lc 11, 47 – 12, 1

Zis-a Domnul iudeilor care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, pe care părinţii voştri i-au ucis. Aşadar, voi mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, căci ei i-au omorât, iar voi le zidiţi mormintele. De aceea şi înţe­lepciunea lui Dumnezeu a zis: voi trimite la ei prooroci şi apostoli şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni, pentru ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de când s-a întemeiat lumea: de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a fost ucis între altar şi templu. Adevărat vă spun vouă: că se va cere de la neamul acesta. Vai şi vouă, învăţătorilor de lege, pentru că aţi luat cheia cunoştinţei: voi înşivă nu aţi intrat, iar pe cei care au voit să intre i-aţi oprit. Şi zicând El acestea, au început cărturarii şi fariseii să se mânie tare pe El şi să-I stea împotrivă, pândind şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I gă­seas­că vină. Şi adunându-se mulţime mare de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să spună mai întâi ucenicilor Săi: păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.

Păcatele părinţilor

Proorocul ca unul ce e trimis din partea lui Dumnezeu este „ca un semn ce stârneşte împotriviri”.[1] De ce? Pentru că lumea în care vine trăieşte în întu­nericul păcatului şi în momentul în care o lumină, adică o conştiinţă curată vine într-un loc unde domneşte negura păcatului, în acel moment se produce o luptă între bine şi rău. Şi de multe ori răul tri­umfă şi proorocii sunt ucişi. Este suficient să dăm ca exemplu mulţi­mea de prooroci ai Vechiului Testament menţionaţi în Epistola către Evrei, prooroci care au fost ucişi de iudei pentru simplu fapt că era o nepo­trivire între modul lor de vieţuire şi ceea ce trebuia sau li se cerea să fie.

Spune autorul Epistolei către Evrei că unii prooroci au suferit bat­jo­cură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; alţii au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău pri­miţi.[2] Chiar şi Înaintemergătorul Dom­nului, Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi,[3] a fost ucis de Irod pentru faptul că l-a mustrat că nu se cade să trăiască cu femeia fratelui său Filip, atâta timp cât acesta este în viaţă.

Toate acestea au fost profeţite şi s-au şi împlinit. La aceasta a făcut referire şi Domnul Hristos atunci când a zis:

„Vai vouă, fariseilor! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele. De aceea şi înţelepciu­nea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei prooroci şi apostoli şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni; ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta.” (Mt 23, 29 – 36; Lc 11, 47 – 51).

Se pune acum problema ce vină au avut cărturarii şi fariseii şi în ge­neral poporul evreu pentru păcatele părinţilor lor. Teologia de şcoală vor­­beşte de transmiterea păcatului strămoşesc, spunând că păcatul pro­to­­părinţilor Adam şi Eva s-a transmis asupra tuturor urmaşilor. În reali­tate însă de un păcat personal nu poate fi acuzată decât persoana care l-a săvârşit. În acest context teologul John Meyendorff face următoarea afir­maţie:

„Biserica botează copiii nu pentru a le «ierta» păcatele încă inexistente, ci pentru ca să le dea o viaţă nouă şi nemuritoare, pe care părinţii lor muritori nu sunt în stare să le-o transmită. Prin urmare, opoziţia dintre cei doi Adami (adică între Adam, cel dintâi om şi Hristos, care este numit şi al doilea Adam), opoziţia aceasta este văzută nu ca vină şi ca iertare, ci ca moarte şi viaţă.”.[4]

Copiii unor părinţi păcătoşi nu moştenesc păcatul personal al aces­tora, ci natura lor înclinată spre păcat.[5] În acest cadru păcatul personal se repercutează într-un anumit mod asupra tuturor şi devine, în virtutea unei solidarităţi umane, păcat social. Fiecare suflet care se înalţă înalţă lumea. Dar, este valabil şi contra­riul: un suflet care se coboară prin pă­cat, coboară cu sine, într-un oarecare mod, lumea întreagă. Cazurile de pă­cat social sunt fructul, acumularea şi concentrarea multor păcate per­so­nale.[6] Din această cauză au fost pedepsite în Vechiul Testament oraşe întregi, cum au fost de exemplu Sodoma şi Gomora.[7] Şi tot din această cauză în istoria poporului evreu au intervenit perioade de criză, când întreg poporul a luat drumul exilului şi al pribegiei.

Toate acestea sunt confirmate de viaţa duhovnicească a fiecăruia dintre noi. În momentul când nu mai săvârşim păcatele pe care le-am săvârşit înainte şi simţim o detaşare de ele, mai bine zis le urâm, con­statăm totuşi că avem unele înclinaţii spre alte păcate, că suntem supă­raţi de gânduri rele şi necurate. Acestea nu sunt altceva decât păcatele părinţilor, ale moşilor şi strămoşilor noştri care ne apasă umerii. Nu moştenim de la părinţi vina pentru nişte păcate pe care nu le-am săvâr­şit, dar moştenim natura bună sau rea pe care aceştia ne-au transmis-o. De aceea se spune că dacă într-un neam apare la un moment dat un slujitor al Domnului, preot sau călugăr sau călugăriţă, acesta poate curăţi fondul negativ moştenit şi transmis de generaţii. Aşa trebuie înţeleasă şi slujirea Domnului Hristos care a venit în lume nu numai pentru o familie sau pentru un neam, ci pentru toată lumea. Astfel, în momentul în care Hristos s-a angajat la această luptă de curăţire a întregului neam de păcat, călcând păcatul şi moartea în picioare, tot neamul omenesc a de­venit curat.

[1] Lc 2, 34.

[2] Evr 11, 36 – 38.

[3] Mt 11, 11; Lc 7, 28.

[4] John Meyendorff, Teologia bizantină, p. 196.

[5] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, p. 263.

[6] Luigi Sartori, In Cristo pienezza la recapitolazione universale, în Studi Ecumenici, Padova, nr. 17 / 1999, pp. 443, 447.

[7] Fac 18, 16 – 19, 29.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Păcatele părinţilor (Joi, Săptămâna a XXIV-a după Rusalii)
Păcatele părinţilor (Joi, Săptămâna a XXIV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...