Kallistos Ware | Sfântul Marcu Ascetul și teologia sa

Semnalăm publicarea cărții „Sfântul Marcu Ascetul și teologia sa”, semnată de regretatul mitropolit și savant englez Kallistos Ware. Cartea e o introducere în teologia și spiritualitatea Sfântului Marcu Ascetul, un sfânt filocalic. Tradusă de Vasilica Eugenia Cristea, cartea intră în colecția de Spiritualitate a editurii Renașterea.

„Scrierile lui Marcu Monahul, ignorate de Apusul latin, au fost multă vreme la loc de cinste în creștinismul răsăritean, fiind considerate o călăuză de seamă pentru toți cei care căutau Împărăția lăuntrică. Când monahul italo-grec, sfântul Nil de Rossano, a alcătuit o mare antologie de texte fundamentale pentru folosul fraților pe care îi avea în grijă, primul autor pe care l-a pus, chiar la începutul manuscrisului, a fost Marcu Monahul. Această atitudine este specifică. Exista chiar și un dicton care circula în mănăstirile bizantine, care spunea: «Vindeți tot și-l cumpărați pe Marcu». Personalitatea sfântului Marcu nu ne este cunoscută și nu știm decât puține lucruri despre viața sa. Chiar numele său creează dificultăți. În Apus, începând cu secolul XVI, a fost numit, de obicei, Marcus Eremita, «Marcu Sihastrul», în timp ce, în lumea ortodoxă modernă, este cunoscut drept Marcu Ascetul. Dacă îl citim pe sfântul Marcu așa cum a cerut el – puțin câte puțin, încet, în spiritul rugăciunii și smereniei, punând în practică cele citite – atunci vom putea înțelege entuziasmul celor care voiau să vândă tot ce aveau pentru a-l cumpăra pe sfântul Marcu.” (Mitropolitul Kallistos Ware)

EDITURA RENAȘTEREA

LIBRĂRIE ONLINE; CATALOG EDITORIAL; CĂRȚI ELECTRONICE