„Aluatul fariseilor” (Luni, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)

de | ian. 17, 2022

Evanghelia zilei: Mc 8, 11 – 21

În vremea aceea au ieşit fariseii şi au început să discute cu Iisus şi să-L ispitească, ce­rând de la Dânsul un semn din cer. Dar Iisus, suspinând în duhul Său, a zis: pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat vă spun vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi, lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii uitaseră să ia pâine şi n-aveau cu ei în corabie decât o pâine. Şi le-a poruncit, zicând: căutaţi să vă păziţi de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Ucenicii însă se gân­deau, zicând unul către altul: aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Iar Iisus înţele­gând, le-a zis lor: pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi şi nici nu pricepeţi? Atât de împietrită este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Răspuns-au Lui: douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini la cele patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au răspuns: şapte. Atunci El le-a zis: cum dar nu înţelegeţi?

„Aluatul fariseilor”

Funcţia de învăţător este generală între oameni. Fiecare om a fost sau este învăţător al unuia sau mai multor semeni. Cu toate acestea nici un om nu se poate numi învăţător al tuturor pentru că nu poate cuprinde în sine toată învăţătura. Omul, oricât de înţelept ar fi, rămâne într-un anumit domeniu un învăţăcel fiind dependent de ceilalţi semeni. Iisus Hristos fiind Dumnezeu întrupat este Învăţă­torul absolut al oamenilor; El n-a experiat dependenţa de alţi oameni.

Pe de altă parte, Iisus Hristos este şi profet. Profetul este un mijlo­ci­tor între Dumnezeu şi om pentru că oa­menii nu pot cunoaşte singuri pe Dum­ne­zeu; cu­noaş­terea lor trebuie să poarte caracterul credinţei, iar pro­feţii îi fac pe oameni să creadă, nu să ştie; ei nasc în oameni credinţa.[1]

Când filosoful lasă pe altul să-i tălmăcească ideile în graiul oame­nilor simpli, acel altul e un fel de profet al lui. Dar, când vine el însuşi între cei mai simpli, adoptând vocabularul lor, se face el singur profetul său. Fiul lui Dumnezeu, prin misiunea profetică, S-a făcut tălmaciul Său pentru că a coborât pe un plan inferior, mai bine zis a coborât o treaptă ontologică inferioară. S-a pogorât ca un pedagog la înţelegerea omului, ca să-l ridice la cele dumnezeieşti. A transpus cele dumneze­ieşti în forme modeste omeneşti; S-a făcut „Înaintemergătorul Său”, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.[2] Iisus Hristos a avut un Înaintemergător în per­soana Sfântului Ioan Botezătorul, dar acesta numai l-a indicat, l-a arătat oame­nilor, spunând:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” (In 1, 29).

În Vechiul Testament mijlocirea profetului ţinea doar o clipă. După ce-l indica pe Dumnezeu, el se dădea la o parte. Aşa a fost şi în cazul Sfântului Ioan Botezătorul; după ce L-a indicat pe Mântuitorul, a spus atât de frumos:

„Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” (In 3, 28, 30).

Dacă profeţii Vechiului Testament pretindeau credinţa în cuvântul pe care-l rosteau din partea lui Dumnezeu, Iisus Hristos, fiind El însuşi Dumnezeu, pre­tinde credinţa nu numai în cuvântul Său, ci şi în persoana Sa, deoarece, cuvântul rostit de El se referă la însăşi persoana Sa.[3]

Mulţimile erau atât de pătrunse de cuvântul Mântuitorului încât îl urmau în afara cetăţii, în pustiu. Aşa s-a întâmplat cu o masă de oameni ca la patru mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. Au trecut trei zile de când erau cu Mântuitorul, ascultând cuvintele Lui. Alimentele erau pe sfârşite, iar ucenicii erau îngrijoraţi ca nu cumva mulţimile să se isto­vească pe cale. Dar s-a petrecut atunci o minune, căci Dumnezeu pe cei ce vin la El niciodată nu-i lasă să plece flămânzi. Mai întâi le-a hrănit sufletele apoi, aflând la ucenici şapte pâini şi puţini peşti, le-a înmulţit pe acestea în pustie; le-a dat apoi ucenicilor, iar ucenicii mulţimii. Au mâncat toţi şi s-au săturat. Mai mult decât atât fărâmiturile rămase au umplut şapte coşuri.[4]

Mulţimile văzând minunile pe care le săvârşea Domnul Hristos vroiau să vină şi să-L ia cu sila ca să-L facă rege. Iisus cunoscând gân­durile lor, a părăsit mulţimea, dar a avut grijă să facă acest lucru abia după ce a ştiut că mulţimile sunt în siguranţă. Şi ca să nu mai vină mulţi­mea după El, nu a plecat pe jos, ci S-a urcat într-o corabie şi a trecut pe malul celălalt al lacului Ghenizaret. Aici a fost întâm­pinat de fariseii care îl ispiteau, cerându-I semn din cer. Iisus însă, suspinând cu duhul Său, le-a zis:

„Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam.” (Mc 8, 12).

Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.

Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca completează relatarea de la Sfân­tul Evanghelist Marcu spunând că totuşi Iisus le-a dat fariseilor un semn, zicând:

„Neam viclean şi desfrânat cere semn şi semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul.” (Mt 12, 39; 16, 4; Lc 11, 29).

Precum Iona a stat trei zile în pântecele chitului, la fel va sta şi Domnul Hristos trei zile în mormânt, după care va învia.

După ce i-a lăsat şi pe farisei, Mântuitorul, fiind pe mare împreună cu uce­nicii Săi, le spune:

„Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.” (Mt 16, 6).

Ucenicii nu au înţeles cuvântul acesta. Credeau că Mântuitorul le atrage aten­ţia că nu au luat iarăşi pâine pe cale, sau că le spune să nu mă­nânce pâinea fariseilor şi a saducheilor. Cunoscând gândurile lor Domnul îi ceartă, zicând:

„De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învâr­toşată este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat?” (Mt 16, 8 – 9; Mc 8, 17 – 19).

Şi i-au răspuns ucenicii:

„Douăsprezece.” (Mc 8, 19).

Şi iarăşi i-a întrebat:

„Când am frânt cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat?” (Mt 16, 10; Mc 8, 20).

Iar ei au zis:

„Şapte.” (Mc 8, 20).

Şi le zicea:

„Tot nu pricepeţi?” (Mc 8, 21).

Mântuitorul le-a amintit ucenicilor de săturarea celor patru mii şi a celor cinci mii de oameni, insuflându-le prin aceasta nădejdea neclintită că lângă El nu vor muri de foame, chiar de n-ar fi avut cu ei nici măcar o pâine. Dar nu de pâinea cea de toate zilele le vorbea Mântuitorul, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor pe care a numit-o „aluat”, căci pre­cum aluatul creşte şi dospeşte întreaga frămân­tătură la fel şi învăţă­tura poate dospi în sufletul celui ce o primeşte. Apoi, omul creşte în ceea ce porneşte. Dacă este învăţat rău, rău se formează; dacă primeşte învăţă­tură bună, devine un om bun, un om cumsecade.

Biserica, urmând exemplul Domnului Hristos, porunceşte credin­cio­şi­lor ei să nu se citească cărţi eretice, adică să nu citească învăţături stră­ine de învăţătura propovăduită de Biserică, căci acestea ar putea dospi în sufletul lor şi i-ar putea în­de­părta atât de Biserică, cât şi de Mântuitorul Iisus Hristos.

[1] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, pp. 216 – 217.

[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, (PG 91, 1253 D), în PSB 80, p. 224.

[3] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, pp. 220 – 222.

[4] Mt 15, 32 – 38; Mc 8, 1 – 9.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Aluatul fariseilor” (Luni, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)
„Aluatul fariseilor” (Luni, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...