Metalimbaj (Marţi, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)

de | aug. 10, 2021

Evanghelia zilei: Mt 16, 6 – 12

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: luaţi aminte şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Ei însă se gândeau în sine şi ziceau: ne zice aşa pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, le-a grăit lor: pentru ce gândiţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? Oare, tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini – la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pâini – la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Cum nu înţelegeţi că nu despre pâine   v-am spus vouă, ci să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor? Atunci au înţeles că le-a spus să se păzească nu de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Metalimbaj

Domnul Hristos compară învăţătura cu un aluat, cu o pâine. La fel cum pâinea hrăneşte trupul şi-l întăreşte, tot aşa cuvântul hrăneşte su­fle­tul. Aceasta este hrana la care a făcut referire Domnul Hristos în repe­tate rânduri. De pildă, citim în Evanghelia după Matei că prima is­pi­tă cu care diavolul l-a întâmpinat de Domnul Hristos în pustia Carantaniei a fost aceea de a preface pietrele în pâini.[1] De ce? Pentru că Iisus Hristos după un post de 40 de zile a flămânzit ca om, iar diavolul, ştiind că este Dumnezeu întrupat, îi spune:

„De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Mt 4, 3; Lc 4, 3).

Iisus îi răspunde zicând:

„Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mt 4, 4; Lc 4, 4).

Aşadar omul se poate hrăni nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt rostit de Dumnezeu.

Apoi suntem familiarizaţi cu acea convorbire de taină de la fântâna lui Iacov dintre Domnul Hristos şi femeia samarineancă.

Domnul Hristos a trecut împreună cu ucenicii Săi prin Samaria. Fiind oste­niţi de drum şi pentru că nu aveau de mâncare, ucenicii s-au dus în satul din apro­piere, numit Sihar, ca să cumpere merinde. Domnul Hristos a rămas să-i aştepte lângă fântână. Ei bine, în acest răstimp a venit la fântână o femeie samarineancă să scoată apă. Mântuitorul îi cere, zicând: Dă-mi beau” – căci era ostenit de călătorie şi nici nu avea găleată ca să scoată apă.[2] Femeia însă îi răspunde:

„Cum, Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samari­neancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.” (In 4, 9).

La care Domnul Hristos îi spune:

„Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie.” (In 4, 10).

Evanghelistul Ioan, care consemnează această întâlnire, nu pome­neşte că femeia i-ar fi dat Domnului Hristos apă să bea. Se pare că şi unul şi celălalt au uitat de apa aceasta materială. Că este aşa aflăm din dialo­gul ce a urmat. Domnul Hristos îi spune femeii:

„Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (In 4, 13 – 14).

Trebuie să menţionăm că pe vremea când nu erau apeducte, una din obli­gaţiile cotidiene ale fiecărei femei consta în a avea grijă să nu lip­sească niciodată apa. Iar fântânile, precum cea a lui Iacob, care există şi astăzi, erau departe de oraş.[3] Aşadar o muncă, deloc uşoară, ce tre­buia făcută – de aceea şi rugămintea femeii:

„Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.” (In 4, 15).

Abia acum Domnul Hristos se descoperă, zicând:

„Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.” (In 4, 16).

„Dar n-am bărbat.” – zice femeia (In 4, 17).

La care Domnul Hristos îi spune:

„Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.” (In 4, 17 – 18).

Şi femeia se luminează şi zice:

„Doamne, văd că Tu eşti prooroc (…) Noi ştim că va veni Mesia care se chea­mă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.” (In 4, 19, 25).

Iar Iisus îi răspunde:

„Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.” (In 4, 26).

Între timp au venit şi ucenicii Săi cu mâncarea pe care au cumpă­rat-o şi-L îmbiau zicând:

„Învăţătorule, mănâncă.” (In 4, 31).

Domnul Hristos le răspunde:

„Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.” (In 4, 32 – 34).

Apoi, mai aproape de textul acestei pericope biblice, avem în Evan­ghelia după Matei, în capitolul al XIV-lea, istorisirea despre săturarea celor 5.000 de oa­meni, iar în capitolul al XV-lea istorisirea despre sătu­rarea celor 4.000 de oameni. Evanghelistul, care dealtfel a fost mar­tor ocular la cele întâmplate, notează că ucenicii au venit la El şi I-au zis:

„Locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare.” (Mt 14, 15).

Iisus însă le-a răspuns:

„N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.” (Mt 14, 16).

Aici Domnul Hristos nu s-a referit la pâinea cea de toate zilele, la pâi­nea aceasta materială, ci la pâinea vieţii, la pâinea cea spre fiinţă, după care tânjea poporul şi pentru care şi-au părăsit toţi aceşti oameni satele lor şi L-au urmat pe Domnul Hristos.

„Daţi-le voi să mănânce; hrăniţi-i cu hrană duhovnicească, căci pentru aceasta ne urmează.”.

Şi pentru că ucenicii nu au înţeles cuvântul Domnului, nu au în­ţe­les profun­zimea cuvintelor Lui, Domnul Hristos ia câteva pâini şi câţiva peşti şi săvârşeşte, în pustiu, minunea înmulţirii pâinilor, sătu­rând o dată 5.000 şi altă dată 4.000 de oameni.

În toate aceste relatări este vorba de un metalimbaj, de un limbaj mai presus de înţelegerea obişnuită, de un limbaj care poate fi perceput numai cu o anumită pregătire duhovnicească, pregătire de care chiar şi apos­tolii Domnului Hristos erau, la început, lipsiţi. Că aşa a fost vedem şi din relatarea acestei pericope bibli­ce. Domnul Hristos le spune uce­nicilor: „Feriţi-vă de aluatul – adică de învăţătura – fariseilor şi al sadu­cheilor”,[4] iar ei cred că le-a spus aceasta pentru că n-au luat pâine.

Dar Domnul Hristos nu-i lasă pe ucenicii Săi în ignoranţă. Şi acum, ca şi atunci când le-a rostit pilda semănătorului sau pilda neghinei se­mănată în grâu, le tălmăceşte şi le explică cuvântul, zicând:

„Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini – la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pâini – la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini    v-am zis? Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.” (Mt 16, 8 – 11).

Atunci – concluzionează Evanghelistul Matei – ucenicii au înţeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.[5]


[1] Mt 4, 1 – 4.

[2] In 4, 5 – 7.

[3] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 148.

[4] Mt 16, 6.

[5] Mt 16, 12.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Metalimbaj (Marţi, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
Metalimbaj (Marţi, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...