„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Miercuri, Săptămâna a II-a după Paşti)

de | mai 4, 2022

Evanghelia zilei: In 5, 17 – 24

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez. Deci, pentru aceasta căutau şi mai mult iudeii să-L omoare nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci chiar pe Dumnezeu îl numea Tată al Său, făcându-se pe Sine la fel cu Dumnezeu. Dar Iisus a răs­puns şi le-a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă: Fiul nu poate să facă de la Sine nimic, de nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce Tatăl le face, acelea şi Fiul le face întocmai. Pentru că Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate câte le face El I le arată, şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. Căci precum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci judecata toată a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte nici pe Tatăl, care L-a trimis. Adevărat, adevărat vă spun vouă: cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.

„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”

Citim în capitolul al V-lea, în Sfânta Evanghelie după Ioan, că în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care avea cinci pridvoare. Aici zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de 38 de ani. Pe acesta văzându-l, Iisus l-a vindecat de neputinţa sa. Vindecarea a fost ime­diată. Bolnavul cu toate că a stat la pat 38 de ani îndată s-a făcut sănătos. El şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă – spune Sfântul Evanghelist Ioan, avertizând parcă de ceea ce avea să urmeze.

Ce a urmat? Iudeii au început prigoana împotriva lui Iisus, pentru că – ziceau ei – Acesta nu ţine sâmbăta. Pentru iudei Iisus nu era decât omul care a deter­minat călcarea poruncii sabatului, deci un „păcătos”. Mai mult decât atât, iudeii, căutau să-L omoare, căci nu înţelegeau cu­vân­tul Mântuitorului Hristos:

„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (In 5, 17).

Deci – spune Sfântul Evanghelist Ioan – „pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopo­trivă cu Dumnezeu”.[1]

În Evangheliile sinoptice, în faţa acuzaţiilor iudeilor, Iisus răspunde cu două argumente. În primul rând spune că:

„Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.” (Mc 2, 27).

Aşadar, Omul este mai important decât Legea Vechiului Testament.

Al doilea argument este că:

„Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.” (Mc 2, 28),

deci că El are autoritatea de a opera modificări în ce priveşte înţele­gerea şi aplicarea poruncii dumnezeieşti privind ziua săptămânală de odihnă.

Răspunsul lui Iisus: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lu­crez”[2] reia al doilea argument, dar într-o formulare de mare valoare teo­­logică, afirmând egali­ta­tea Sa cu Tatăl, deci dumnezeirea Sa. De fapt în­treaga pericopă biblică scoate în evidenţă faptul că Fiul are aceleaşi puteri ca şi Tatăl. Temeiul identităţii dintre lucrarea Fiului şi lu­crarea Tatălui este tocmai iubirea Tatălui pentru Fiul. Le spune Domnul Hristos iudeilor:

„Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi.” (In 5, 19 – 20).

Despre ce lucruri mari este vorba? Se face referire aici la învierea morţilor şi la judecată. Cu adevărat atunci când Iisus Hristos îl va învia pe Lazăr, prietenul Său, care era mort de patru zile, toţi s-au mirat.

Hristos este singurul Care a primit de la Tatăl puterea de a judeca. În această calitate de Judecător se cuprinde, pe de o parte, puterea Lui conştientă de-a dis­pune de situaţia eternă a tuturor, pe de alta, libertatea celor judecaţi de a face sau nu voia Lui, deci caracterul personal al lui Dumnezeu şi al tuturor celor judecaţi. Şi nu poate dispune în mod total de soarta veşnică a tuturor decât Cel ce i-a şi creat.[3]

Motivul celor mărturisite de Hristos iudeilor este trebuinţa de a-l cinsti pe Fiul aşa cum este cinstit Tatăl. Spune Domnul Hristos:

„Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl.” (In 5, 23).

Într-alt loc, îi spune Apostolului Filip:

„Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (In 14, 9).

Aşadar, dacă Tatăl Se arată în Fiul, cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte nici pe Tatăl. Referitor la aceste cuvinte ale Mântuitorului, pă­rin­tele Dumitru Stăniloae spunea că:

„Iisus întăreşte prin cuvântul Său credinţa în Tatăl, ştiind că cel ce crede în Tatăl crede şi în El, ca Fiu al Lui. Credinţa în El, ca trimis în mod deosebit de Tatăl, desco­peră pe Dumnezeu ca Tatăl, şi credinţa în Tatăl produce credinţa În El ca Fiu trimis în mod deosebit de Tatăl. Dar tocmai această conştiinţă, că L-a trimis Dumnezeu în mod deosebit, descope­rindu-L pe Dumnezeu ca Tată, dă un temei credinţei în El ca Fiu.”.[4]

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru a putea veni în maximă apropiere de noi oamenii. A luat ceea ce nu era, fire omenească, dar a ră­mas în acelaşi timp Dumnezeu. El este Cel ce ne mântuieşte, El este şi Cel ce ne judecă. Şi nu vom putea spune că judecata lui Dumnezeu este nedreaptă, pentru că nu Tatăl este Cel care judecă, ci Fiul:

„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului… şi putere I-a dat să facă judecată, pentru că El este Fiul Omului.” (In 5, 22, 27).

Acest Fiu al Omului, care e asemenea mie întru toate, Şi-a petrecut viaţa Sa pământească în aşa fel încât nici un alt om în întreaga istorie a umanităţii nu-i va putea răspunde că El, Hristos, S-ar fi găsit în condiţii mai bune decât ale sale.

Astfel, nici unul dintre noi n-are motive de îndreptăţire „pretin­zând” slă­biciunea firii noastre. Porunca lui Hristos: „Fiţi desăvârşiţi, pre­cum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”[5] trebuie interpretată nu într-un sens relativ, ca indi­carea unei anumite „tendinţe” veşnice, ci într-un sens ontologic mai profund, ca mărturia posibilităţii realizării acestei sarcini după exemplul lui Hristos-Omul Care a împlinit El Însuşi această poruncă.[6]

[1] In 5, 18.

[2] In 5, 17.

[3] Nota 464 a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Comen­tariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 261.

[4] Ibidem, nota 486, p. 271.

[5] Mt 5, 48.

[6] Arhim. Sofronie, Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice, trad. de Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 178.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Miercuri, Săptămâna a II-a după Paşti)
„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Miercuri, Săptămâna a II-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Memoria spațiului sacru

Memoria spațiului sacru

Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Ev. Luca 6, 31-36 Predica de pe munte - Iubirea vrășmașilor „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...