Evanghelia zilei: Lc 11, 9 – 13
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cereţi şi se va da vouă; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Pentru că oricine cere va lua; şi cine caută va găsi; şi celui care bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă-i va cere peşte, oare, îi va da şarpe în loc de peşte? Sau dacă îi va cere un ou, îi va da scorpie? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care îl cer de la Dânsul.
Principii de viaţă creştină
În continuarea rugăciunii „Tatăl nostru”, găsim în Evanghelia după Luca, în capitolul al XI-lea, un principiu de viaţă formulat de Domnul Hristos:
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.” (Lc 11, 9 – 10).
Dar ce să cerem de la Dumnezeu? Ce să căutăm la Dumnezeu? şi La ce porţi să batem? De la Dumnezeu trebuie să cerem ceea ce nu putem dobândi de la oameni – şi anume iertarea păcatelor. De fapt, iertarea păcatelor este singura cerere condiţionată de Domnul Hristos în rugăciunea „Tatăl nostru”:
„Şi ne iartă nouă greşalele (sau păcatele – n.n.) noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” (Mt 6, 12; Lc 11, 4).
Cu alte cuvinte suntem iertaţi de Dumnezeu, dacă şi noi suntem capabili de iertare. Iertăm, dar şi noi avem nevoie de iertare. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu şi de iertarea fraţilor noştri. Ca unii pe care Dumenzeu ne-a iertat şi ne-a împăcat cu Sine în Hristos, ca unii care cerem mereu lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre se cuvine ca şi noi să iertăm greşalele fraţilor noştri.
Învăţătura despre iertarea frăţească a fost expusă de Iisus în Predica de pe Munte în două rânduri. În primul rând, Domnul Hristos învaţă că nu se cuvine să-ţi aduci darul tău la altar decât după ce te-ai împăcat cu fratele tău.[1] În al doilea rând, în însăşi rugăciunea „Tatăl nostru” există următoarea cerere: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”,[2] cu comentariul pe care Domnul Hristos îl adaugă la această cerere:
„Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Mt 6, 14 – 15).
Părintele profesor Dumitru Stăniloae vorbind despre iertare spune următoarele:
„Omul care nu cere iertare nu are nevoie de ea, nu simte lipsa ei. Ca să ierţi un om, acela trebuie să vadă că a greşit, să regrete greşeala. Poţi să-l ierţi şi înainte, dar iertarea nu-i va folosi la nimic. El nu apreciază însemnătatea iertării, nu şi-o însuşeşte intim, nu o cunoaşte cu adevărat decât atunci când îşi dă seama de greşeala sa. Experienţa iertării nu se produce fără suferinţă pentru greşeală.”.[3]
Sunt unii care nu recunosc că au greşit cu ceva cuiva. Acestora Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan le spune:
„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 In 1, 8 – 9),
sau:
„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.” (1 In 4, 20).
Aşadar, voia lui Dumnezeu este să iertăm greşalele aproapelui nostru, pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre. Împlineşte voia lui Dumnezeu, ca şi El să poată împlini voia ta. Ceea ce Dumnezeu voieşte cu tine şi cu ceilalţi, voieşte şi tu pentru tine şi pentru ceilalţi şi fii încredinţat că Dumnezeu va împlini orice I-ai cere în rugăciune. Iar ceea ce voieşte Dumnezeu de la tine şi de la ceilalţi ne-a spus în Evanghelie: de trăieşti prin Evanghelie, Domnul va împlini toate voile tale.[4]
Pe de altă parte, nu trebuie să-i cerem lui Dumnezeu rezolvarea problemelor de organizare lumească sau de bunăstare pământească.[5] Când cerem pâinea noastră cea de toate zilele, cerem binecuvântarea lui Dumnezeu de a lucra pentru această pâine, de a ne întări în munca noastră, de a ne câştiga în mod cinstit pâinea.
Avem apoi îndemn: „învaţă-te a lucra, ca să nu te înveţi a cere”, căci spune Sfântul Apostol Pavel în a doua epistolă către tesaloniceni:
„Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.” (2 Tes 3, 10).
De multe ori însă cerem şi nu primim pentru că cerem ce nu ne trebuie, ce nu ne foloseşte. O rugăciune către Dumnezeu culeasă din folclor spune aşa:
„L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere ca să pot înfăptui ceva,
El a făcut din mine o fiinţă slabă, ca să ascult smerit.
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea sănătate, ca să pot face fapte mari,
El mi-a dăruit infirmităţi, ca să pot face fapte bune.
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea bogăţii, ca să dobândesc fericirea.
El m-a făcut sărac, pentru a dobândi înţelepciune.
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea măreţie, ca să fiu cinstit între oameni.
El m-a făcut smerit, ca să-mi recunosc dependenţa faţă de El.
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea toate lucrurile, ca să mă pot bucura de viaţă,
El mi-a dat viaţă ca să mă pot bucura de toate lucrurile.
N-am primit nimic din ce-am cerut în rugăciune, dar am primit tot ce sperasem…
În ciuda rugăciunilor mele rostite, rugăciunile mele nerostite au fost ascultate.”.
Şi concluzia acestui autor anonim este:
„Sunt cel mai binecuvântat om din lume!”.
Dacă cerem de la Dumnezeu pentru suflet iertarea păcatelor şi pentru trup, pâinea cea de toate zilele, atunci ajungem să ne bucurăm de darurile Sale: de pace, de dragoste, de îndelungă-răbdare şi să dobândim încă de pe pământ fericirea promisă de Domnul Hristos în Împărăţia cerurilor. Aşadar, ce să cerem de la Dumnezeu? Pentru suflet, iertarea păcatelor şi pentru trup, pâinea cea de toate zilele. Ce să căutăm la Dumnezeu? Pacea, dragostea şi îndelunga-răbdare. Şi la ce porţi să batem? La „porţile fericirii” pe care ne-a promis-o Hristos în Împărăţia cerurilor.
[1] Mt 5, 23 – 24.
[2] Mt 6, 12.
[3] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, p. 262.
[4] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, p. 106.
[5] Dacă cerem lui Dumnezeu să ne rezolve problemele noastre de organizare lumească, apoi pe drept cuvânt ne putem aştepta să auzim: „Aţi greşit numărul.”. – cf. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 332.
