Evanghelia zilei: Mt 13, 36 – 43
În vremea aceea, intrând Iisus îm casă, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi, zicând: lămureşte-ne pilda neghinelor din ţarină. El le-a răspuns, zicând: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei, iar neghinele sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul, care le-a semănat, este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, după cum se aleg neghinele şi se ard în foc, aşa va fi la sfârşitul lumii acesteia. Va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi şi vor aduna din împărăţia Sa toate pildele de păcătuire şi pe cei ce fac fărădelege; şi îi vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Cei drepţi vor străluci, atunci, ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
Neghina din grâu
Pilda neghinei semănată în grâu este o pildă ce face trimitere la Judecata de apoi, când vor fi judecaţi toţi oamenii, atât cei buni, cât şi cei răi. Grâul îi reprezintă pe oamenii buni, iar neghina pe cei răi. Precum neghina a fost lăsată să crească cu grâul până la seceriş, tot aşa Dumnezeu îngăduie oamenilor răi să vieţuiască până la sfârşit. De ce? Vom vedea că neghina se poate transforma în grâu.
Într-una din cuvântările pe care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu le-a ţinut în legătură cu Judecata de apoi şi-a început cuvântul de învăţătură cu această pildă a neghinei, făcând o interpretare unică:
„Spre deosebire de ordinea naturală a vegetaţiei în care grâul rămâne grâu şi neghina rămâne neghină, în ordinea omenească, lucrurile se întâmplă prin judecata lui Dumnezeu într-un alt chip şi anume, neghina poate deveni grâu. Aceasta este marea minune. Cunoaştem atâţia păcătoşi care au devenit sfinţi, care la început au fost neghină şi apoi prin efort propriu, prin pocăinţă, prin iertare, prin harul Duhului Sfânt au devenit sfinţi. Femei foarte foarte păcătoase, cum a fost de exemplu Maria Egipteanca, o fiinţă foarte păcătoasă care a devenit sfântă. Aşadar este posibil ca neghina să devină grâu, este mai puţin posibil ca grâul să devină neghină, adică un om bun să devină cu desăvârşire rău. El însă poate deveni mălură. Mălura este grâul care s-a degradat, este pe jumătate sec: nu este bun nici pentru pâine, nici de semănat în pământ.”.
Grâul, spre deosebire de neghină, este o plantă vitală pentru om, pentru că din el se face făina, din care apoi se coace pâinea. Neghina este o plantă cu tulpina şi cu frunzele păroase, cu flori roşii-purpurii, cu sămânţă măruntă, de culoare neagră. Sămânţa acestei plante, dacă este măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut, făcând pâinea, adică produsul finit, să fie amară. Aceasta este raţiunea pentru care se alege neghina din grâu.
În vechime, neghina era plivită din cultura de grâu, cum a spus şi Domnul Hristos în pildă. Atunci când slugile i-au cerut voie stăpânului lor să plivească neghina din grâu, acesta le-a zis:
„Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.” (Mt 13, 29 – 30).
Aşadar, în vechime neghina era plivită din grâu, o muncă ce necesita un efort considerabil. Astăzi, când totul cunoaşte un ritm alert, omul nu mai are timp de plivit. Apelează la un procedeu mai simplu. După seceriş, grâul este vânturat, iar ce nu este grâu, adică ce este mai uşor decât grâul, e luat de vânt.
Domnul Iisus Hristos în tâlcuirea pe care o face acestei pilde spune că cel care a semănat sămânţa cea bună este Fiul Omului. Diavolul însă a venit şi a semănat sămânţa cea rea. Sămânţa cea bună este numită grâu, iar sămânţa cea rea neghină. Cei care se identifică cu Domnul Hristos, sunt buni, precum bun este şi grâul. Cei care aparţin, mai bine zis sunt proprietatea diavolului, sunt răi, precum rău este şi acesta. Ţarina este lumea, în care Dumnezeu îngăduie neghina între grâu, adică îi îngăduie pe oamenii răi între cei buni. De ce? Pentru că Dumnezeu vrea mântuirea păcătosului. Acesta însă nu este obligat, nu este forţat să devină din rău bun, cum greşit a înţeles în Evul Mediu Biserica romano-catolică, consecinţa nefastă fiind apariţia inchiziţiei.
Păcătoşii sunt arşi, la sfârşitul timpului, prin foc. Nu ştim dacă acesta va fi material sau imaterial şi nici nu este problema noastră. Pentru noi este important de ştiut că va fi un sfârşit, când cei răi se vor despărţi de cei buni; neghina se va despărţi de grâu.
Este o boală a grâului numită mălură. Aceasta este cauzată de unele ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. Boala este numită în limbaj popular neghină, în sensul că acel grâu care este atacat de mălură nu mai este bun de nimic. Prin urmare, chiar dacă grâul nu poate deveni neghină, el este numit neghină atunci când nu mai este bun de nimic.
Sfârşind această pildă, Domnul Hristos a spus:
„Cel ce are urechi de auzit să audă.” (Mt 13, 43).
Aşadar pilda ne este adresată şi nouă celor ce ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Să fim însă cu luare-aminte că în această lume va trebui să ne ferim de păcate, care nu sunt altceva decât nişte boli ale sufletului. Dacă suntem grâu, atunci să rămânem grâu. Să împlinim ceea ce suntem datori să împlinim, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Petru:
„Să ne ferim de rău şi să facem binele, să căutăm pacea şi să-o urmăm pe ea.” (1 Ptr 3, 11).
