Ritualul spălării (Luni, Săptămâna a XVI-a după Rusalii)

de | sept. 18, 2023

Evanghelia zilei: Mc 6, 54 – 7, 8

În vremea aceea, ieşind Iisus din corabie, L-au cunoscut cei ce erau din ţinutul Ghenizaretului. Şi, străbătând ei tot ţinutul acela, au început să-I aducă bolnavii cu tărgile, acolo unde auzeau că este El. Oriunde intra El, în sate, sau în oraşe, sau în târguri, puneau la răspântii pe cei bolnavi şi-L rugau să le îngăduiască să se atingă măcar de poala hainei Sale; şi câţi se atingeau de Dânsul se făceau sănătoşi. Atunci s-au adunat la Dânsul fari­seii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Aceştia au văzut pe unii din ucenicii Săi mâncând pâine cu mâinile necurate, adică nespă­late, şi i-au învinuit; căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor; iar când vin din târg, dacă nu se spală, nu mănâncă. Sunt şi alte multe obiceiuri, pe care s-au deprins să le ţină, precum: spă­larea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. Deci L-au întrebat fariseii şi cărturarii: pentru ce ucenicii Tăi nu ţin datina aşezată din bătrâni, ci mănâncă pâine cu mâinile nespă­late? Dar Iisus, răspunzând, le-a zis: bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, iar inima lui este departe de Mine; dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învă­ţături care sunt porunci omeneşti. Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina aşezată de oameni.

Ritualul spălării

Spălarea picioarelor era o practică uzuală la vechii evrei pentru simplul motiv că marea lor majoritate foloseau sandale şi parcurgeau distanţele dintre oraşe sau dintre sate umblând pe jos. Gazda, atunci când întâmpina un oaspete, era datoare să-i pună la dispoziţie un vas cu apă pentru spălarea picioarelor. În capitolul al VII-lea al Evangheliei după Luca se relatează ungerea lui Iisus cu mir de către o femeie păcă­toasă. Ni se spune că un fariseu, pe nume Simon, L-a rugat pe Domnul Hristos să mănânce cu el. Şi Iisus a acceptat. Aşadar, intrând în casa fari­seului, a şezut la masă. Şi era în cetatea aceea o femeie păcătoasă care, aflând că Iisus este la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta pi­cioarele Lui şi le ungea cu mir.

Fariseul văzând femeia şi-a zis în sine:

„Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.” (Lc 7, 39).

Bineînţeles că Domnul Hristos ştia cine s-a atins de El, ştia că fe­me­ia este păcătoasă. Totuşi a acceptat ca aceasta să se atingă de El. Mai mult decât atât, s-a folosit de acest prilej pentru a-i da fariseului o lecţie. I-a spus acestuia o pildă cu aplicare imediată. L-a comparat cu un da­tor­nic care datora stăpânului său cinci­zeci de dinari, iar pe femeie cu un da­tornic ce datora cinci sute de dinari. Dar, pentru că nici unul, nici altul nu avea cu ce să plătească, stăpânul i-a Iertat pe amândoi.

Fariseul Simon era dator să-L primească cum se cuvine pe Domnul Hristos, dar nu a ţinut seama de cuviinţă. Trebuia să-i dea sărutare de bun venit, să-i ofere apă pentru spălarea picioarelor şi untdelemn pentru ungerea capului. Nu L-a în­tâmpi­nat pe Domnul Hristos nici măcar cum era dator să-l întâmpine pe un semen de-al său. Femeia cea păcătoasă însă l-a întâmpinat pe Domnul Hristos ca pe Dumnezeu, ca pe unul ce are puterea de a ierta păcatele. A văzut în Domnul Hristos pe Dumnezeu Întrupat venit în căutarea oii celei pierdute şi, de aceea, îndrăznind, s-a apropiat. Şi pentru această întâmpinare, după cuviinţă, femeia păcătoasă a dobândit iertarea păcatelor ei. Şi pentru buna ei cuviinţă a fost dată ca exemplu. Domnul Hristos adresându-se lui Simon îi spune:

„Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi întorcându-se către femeie i-a zis: Iertate îţi sunt păcatele.” (Lc 7, 44 – 48).

Aşadar, este foarte important cum îl întâmpinăm pe Domnul Hristos. Sunt unii care se spală pe mâini şi-L întâmpină pe Domnul Hristos cu mâinile curate, dar aceştia sunt necuraţi în inima lor. Sunt apoi alţii pe care toată lumea îi ştie că sunt cu mâinile murdare, că s-au întinat, că au păcătuit, cum a fost de pildă regele David, în Vechiul Testa­ment, care a săvârşit desfrânare şi ucidere, sau Zaheu va­meşul în Noul Testament, care a nedreptăţit pe mulţi, sau această femeie păcă­toasă. Totuşi, pentru îndreptarea inimii lor au dobândit iertare.

Importante sunt spălările interioare, cum spune regele David:

„Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele.” (Ps 50, 11).

Prin urmare, spălarea exterioară nu are nici un efect dacă nu ne-am curăţat interior.

Preoţii înainte de a săvârşi sfânta jertfă se spală în mod simbolic pe mâini pentru a arăta curăţia pe care o cere Dumnezeu, pe care o pretinde slujitorilor săi. Cu această ocazie preotul se roagă în taină:

„Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele şi voi înconjura altarul Tău, Doamne, ca să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale.”.[1]

Spălarea mâinilor nu este decât expresia ultimă a unei pregătiri cu post şi ru­găciune pe care preotul este dator să o facă ori de câte ori să­vâr­şeşte Sfânta Litur­ghie. Şi nu numai preotul, ci fiecare credincios în parte este dator să postească şi să se roage înainte de a primi Sfânta Împărtă­şanie.

Aşadar, nu cele exterioare trebuie să le avem în vedere. Nu spălarea mâinilor sau spălarea picioarelor este importantă în sine, ci ritualul spălării, actul spălării. La Sfânta Liturghie preotul slujitor se spală pe mâini nu pentru a se curăţa, ci pentru a arăta că este curat, că are pre­gătirea necesară pentru a săvârşi jertfa eu­haris­tică.

[1] Ps 25, 6 – 7; vezi şi Rugăciunea spălării în Liturghier, p. 105.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ritualul spălării (Luni, Săptămâna a XVI-a după Rusalii)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Despre perioada Triodului

Despre perioada Triodului

Pe parcursul celor zece săptămâni ale perioadei Triodului (denumirea vine de la cartea de cult folosită la strană în aceste săptămâni - Triod, gr. „triodion”, trei ode sau imne, întrucât cântările Utreniei sunt structurate în câte trei cântări), începând cu Duminica...