Evanghelia zilei: Lc 16, 10 – 15
Zis-a Domnul: cel care este credincios în puţin şi în mult este credincios; şi cel ce este nedrept în puţin şi în mult este nedrept. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa vouă pe cea adevărată? Şi, dacă în cele străine n-aţi fost credincioşi, pe cele ce sunt ale voastre, cine vi le va da? Nici un slujitor nu poate să slujească la doi stăpâni; pentru că sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi; sau de unul se va ţine şi de celălalt nu va îngriji. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Toate acestea le-au ascultat şi fariseii, care erau iubitori de argint, şi-L luau în bătaie de joc. Iisus însă le-a zis: voi căutaţi să vă arătaţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu ştie inimile voastre; pentru că acela care este înălţat între oameni este urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Dumnezeu sau mamona
Rostind pilda cu iconomul cel necredincios, care risipea averea stăpânului său, Mântuitorul a încheiat cu următoarea sentinţă:
„Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.” (Lc 16, 10),
Adresându-se apoi fariseilor a zis:
„Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Lc 16, 12 – 13).
Domnul Hristos a spus pilda aceasta pentru cărturarii şi fariseii iubitori de arginţi. Mântuitorul le pune în faţă alternativa: sau slujesc lui Dumnezeu şi atunci se numesc „slujitori ai Domnului”, sau slujesc lui mamona, adică bogăţiei[1] şi atunci se numesc „funcţionari bisericeşti”.
Atunci când le-a vorbit mulţimilor şi ucenicilor Săi despre cărturari şi farisei Mântuitorul Iisus Hristos îi îndemna, zicând:
„Toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.” (Mt 23, 3 – 4).
Aşadar, „după faptele lor să nu faceţi”. De ce? Pentru că sunt „călăuze oarbe”.[2] Pe aceştia Domnul Hristos îi ceartă, zicând:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Mt 23, 13).
La fel i-a mustrat şi proorocul Iezechiel pe păstorii lui Israel, care în loc să păstorească turma încredinţată lor de Dumnezeu s-au păstorit pe ei înşişi. Pe aceşti îi întreabă zicând:
„Păstorii oare nu trebuia ei să păstorească turma? Dar voi aţi mâncat grăsimea laptelui, şi cu lâna v-aţi îmbrăcat; oile cele grase le-aţi junghiat, iar turma n-aţi păscut-o. Pe cea slabă şi neputincioasă n-aţi întărit-o, şi pe cea bolnavă n-aţi însănătoşit-o, şi pe cea rănită n-aţi legat-o, şi pe cea rătăcită n-aţi întors-o, şi pe cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cu cruzime. Şi ele, nefiind păstor, s-au risipit şi, risipindu-se, au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului. Şi s-au risipit oile Mele, nefiind păstori, şi s-au făcut spre mâncare tuturor fiarelor câmpului. De aceea rătăcesc oile Mele prin toţi munţii şi pe tot dealul înalt. Pentru aceasta, păstori, ascultaţi cuvântul Domnului: Viu sunt Eu, zice Domnul, pentru că s-au făcut oile Mele spre pradă şi s-au făcut oile Mele întru mâncare de tot tuturor fiarelor câmpului, ca şi când ar fi fost fără păstori, şi nu au căutat păstorii oile Mele şi păstorii s-au păscut pe ei, iar oile Mele nu le-au păscut, pentru aceasta, păstori, auziţi cuvântul Domnului: Acestea zice Domnul Dumnezeu: «Iată Eu vin la păstori şi voi cere din mâinile lor şi îi voi întoarce pe dânşii ca să nu mai păstorească oile Mele, şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi, şi vor scoate oile Mele din gura lor, şi nu vor mai fi lor de mâncare.».” (Iez 34, 2 – 10).
Pentru a nu deveni un funcţionar bisericesc, preotul trebuie să fie devotat întotdeauna cauzei obşteşti, binelui obştesc; să nu se gândească numai la sine, făcându-şi sieşi pe plac; dorinţele sale trebuie să fie limitate la minimum. El trebuie să se facă tuturor toate – cum îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel.[3]
Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz au fugit de preoţie pentru a se întoarce la preoţie:
„Pentru că-L iubesc pe Hristos, de aceea am fugit de preoţie.” – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.[4]
Această „întoarcere” la preoţie este făcută după un şir de lupte şi nevoinţe personale. Sfântul Grigorie de Nazianz ne arată cum să facem:
„Să te curăţeşti mai întâi pe tine însuţi şi apoi să curăţeşti pe alţii; Să devii tu însuţi mai înţelept şi apoi să înţelepţeşti pe alţii; Să devii tu însuţi mai întâi lumină, apoi să luminezi pe alţii; Să te apropii tu însuţi de Dumnezeu şi apoi să aduci la El şi pe alţii; Să te sfinţeşti tu însuţi mai întâi, şi apoi să sfinţeşti pe alţii.”.[5]
Nu este de ajuns să-i citim şi să-i cităm pe Sfinţii Părinţi; trebuie să avem duhul Părinţilor şi să le urmăm credinţa, cum citim în epistola către Evrei.[6] Faptele lor nu ne obligă, dar ne dau de gândit. Sfântul Petru Damaschin spune:
„Părinţii au păzit poruncile, cei de după ei le-au scris, iar noi am pus cele scrise în biblioteci. Chiar dacă vrem să le mai şi citim, nu stăruim să înţelegem cele scrise şi să le facem, ci le citim în fugă, sau socotind că facem ceva mare, ne înălţăm, neştiind că mai mult ne osândim dacă nu le împlinim.”.[7]
Atunci când trecem de la „informare” la „formarea” noastră duhovnicescă, ne alcătuim un îndreptar de viaţă care nu e altceva decât punerea în practică a unor învăţături şi îndemnuri sfinte. Începând de acum viaţa şi faptele noastre sunt re-orientate deoarece avem o altă perspectivă: viaţa veşnică. Pentru noi „viaţă” este sinonim cu „viaţa veşnică”.
[1] „Mamona” adică demonul banului sau bogăţia care robeşte sufletul. – cf. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuagintă, redactată şi adnotată de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, p. 1467.
[2] Mt 23, 16.
[3] 1 Cor 9, 22.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul despre Preoţie, II, 5, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 52.
[5] Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 2, 71, (PG 35, 480 B). – cf. Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 93.
[6] Evr 13, 7.
[7] Sfântul Petru Damaschin, Liniştirea foloseşte mai mult celor pătimaşi, în Filocalia 5, p. 146.
