Evanghelia zilei: Mc 1, 29 – 35
În vremea aceea a venit Iisus cu Iacov şi cu Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi atunci I-au vorbit despre ea. Şi venind la ea, a ridicat-o în sus, apucând-o de mână şi îndată au lăsat-o frigurile; apoi a slujit lor. Iar spre seară, când apunea soarele, au adus la Dânsul pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi tot oraşul era adunat la uşă. Iar El i-a vindecat pe mulţi care pătimeau rău de multe feluri de boli şi mulţi demoni a scos afară. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau pe El că este Hristos. Iar a doua zi, sculându-se foarte de noapte, a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu şi s-a rugat acolo.
Secretul Mesianic
Dacă Evanghelia după Matei are ca temă specifică Împărăţia cerurilor (promulgarea Împărăţiei cerurilor, propovăduirea Împărăţiei cerurilor, taina Împărăţiei cerurilor, realizarea istorică a Împărăţiei cerurilor – Biserica şi venirea Împărăţiei cerurilor), Evanghelia după Marcu are două teme de teologie specifice: „Fiul Omului” şi „Secretul Mesianic”.[1]
Găsim în această pericopă evanghelică referiri la cea de-a două temă de teologie din Evanghelia după Marcu şi anume „Secretul Mesianic”. Vom vedea aşadar de ce a ales Iisus această cale a misterului.
Trebuie să ţinem seama de un factor evident în Evanghelia după Marcu. De la un capăt la altul al acestei Evanghelii se observă o permanentă preocupare a lui Iisus în a-şi ascunde Mesianitatea Sa. Demonii strigă: „Te ştim cine eşti!”[2]. Iisus le cere să tacă.
În Cezareea lui Filip, când Simon Petru L-a recunoscut a fi Hristos – Fiul lui Dumnezeu, apoi pe Tabor la Schimbarea la Faţă, Iisus le-a poruncit apostolilor prezenţi să nu spună nimic până după ce El va învia din morţi.[3]
Făcând apel la tăcere, parcă punea permanent întrebarea: „Cine ziceţi voi că sunt Eu?”. Am putea merge şi mai departe, spunând că necesitatea Patimilor şi Morţii Domnului Hristos e motivul ce îl aduce „Secretul Mesianic”.[4]
Uneori Iisus îi ia deoparte pe ucenici pentru a le desluşi mai în profunzime cele ce privesc opera Sa. De ce? Pentru că era conştient de diferenţa dintre mesianismul iudaic al epocii şi mesianismul Său. Pentru iudei era inacceptabilă concepţia Sa mesianică, un Mesia-Ebed Iahve, un Mesia slujitor. Dacă Iisus ar fi spus despre Sine: „Sunt Mesia!”, evreii l-ar fi înţeles în sensul ideii lor despre Mesia şi anume, unul politic şi războinic. De aceea, Mântuitorul a preferat, în faţa lor, numele de „Fiul Omului”, mai familiar evreilor exprimând mai bine starea de umilinţă.[5]
Trebuie să facem însă o remarcă fundamentală: ar fi greşit să credem că prin „Secretul Mesianic” se creează o opoziţie între o falsă concepţie mesianică şi cea adevărată ce nu trebuia divulgată sau între o concepţie mesianică ce era accesibilă doar unor iniţiaţi (ucenicii Domnului) şi o alta, accesibilă maselor. Creştinismul nu este o religie de mistere pentru iniţiaţi. În creştinism taina se percepe numai prin credinţă. Domnul Hristos s-a folosit de acest „Secret Mesianic” pentru că nu a găsit încă în lume o credinţă puternică.
Chiar dacă ucenicii înţelegeau mai bine decât mulţimile cuvântul Domnului Hristos, nici ei nu au sesizat deplin, înainte de Moartea şi Învierea Sa, sensul persoanei Sale. Taina persoanei lui Iisus nu putea fi descoperită deplin atâta vreme cât îl vedeau trăind printre ei şi ca unul dintre ei. A trebuit să aibă loc Învierea şi Pogorârea Sfântului Duh pentru ca ei să-şi dea seama că Iisus este Hristos.
Înainte de învierea Domnului Hristos au fost şi alte învieri din morţi (învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain şi învierea lui Lazăr). Ce trebuie subliniat este că dintre toate învierile singură învierea lui Hristos a fost dumnezeiască. Spune părintele Dumitru Stăniloae:
„Învierea lui Hristos este un fapt unic în istorie. Ea demonstrează dumnezeirea Lui. Căci, deşi au mai înviat, după Evanghelii, unele persoane, ele au înviat prin puterea Lui, cât timp era viu, iar cei înviaţi, revenind la viaţa dinainte, nu aduc nici o depăşire a istoriei. Singur El a înviat prin El, după ce a murit, arătând că n-a murit întreg, ci a rămas cu o putere mai presus de viaţa pământească. Şi singur El s-a arătat cu un trup superior celui istoric. Aceasta Îl arată că El este cu adevărat Dumnezeu, venit prin întrupare în istorie spre depăşirea istoriei.”.[6]
Aşadar, a trebuit să se producă învierea dumnezeiască a Domnului Hristos pentru ca ucenicii Săi să poată înţelege „Secretul Mesianic”, să perceapă taina identităţii lui Iisus.
[1] Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Studiul Noului Testament, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2005, pp. 128 – 129, 164 – 172.
[2] Mc 1, 24; 1, 34; 3, 11 – 12.
[3] Mc 8, 30; 9, 9; Mt 7, 24; 9, 30.
[4] Mc 8, 31 – 32.
[5] Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Studiul Noului Testament, p. 171.
[6] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, p. 143.
