Evanghelia zilei: Lc 4, 16 – 22
În vremea aceea a venit în Nazaret, unde fusese crescut şi a intrat, după obiceiul Său, în ziua sâmbetei în sinagogă şi s-a sculat ca să citească. Şi I-au dat cartea proorocului Isaia şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să tămăduiesc pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului. Şi închizând cartea, a dat-o slujitorului şi a şezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau privind spre El. Şi a început a zice către dînşii: astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi auzit-o. Şi toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui.
Vedere, (ne) / (re)cunoaştere
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după ce Domnul nostru Iisus Hristos a fost ispitit în pustiu S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.[1] De ce? Pentru că învăţa în sinagogile lor, fiind slăvit de toţi. Prin urmare, Domnul Hristos şi-a început activitatea misionară învăţând în sinagogile din Galileea. Mai apoi a venit în Nazaret, locul unde familia sfântă s-a stabilit după ce a revenit din Egipt unde a stat ascunsă mulţi ani de frica lui Irod. Aşadar vine în Nazaret şi, pentru că era ziua sâmbetei, intră în sinagogă.[2]
Cum este şi astăzi obiceiul în sinagogă se citesc anumite pasaje din Biblia ebraică. Din cuprins amintim Tora, numită în greacă Pentateuhul (adică „cinci cărţi”) cu referire la cele cinci cărţi scrise de Moise: Geneza sau Facerea; Exodul sau Ieşirea, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul sau A doua Lege. Pe lângă Tora, centrată pe „Legea” lui Mosie, Biblia ebraică mai conţinea Profeţii,[3] cu cele două serii de cărţi (istorice: Cartea Iosua, Cartea Judecătorilor, Cartea Samuel, Cartea Regilor şi profetice, ce avea în cuprins patru cărţi: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel şi cartea celor Doisprezece profeţi mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofronie, Agheu, Zaharia, Maleahi).[4] Aceste cărţi erau sub forma unui sul ce se rula în partea dreaptă pe măsură ce se citea textul respectiv.
Domnului Hristos i-a revenit un text din proorocul Isaia, o proorocie cu privire la Unsul Domnului care va vindeca pe cei zdrobiţi cu inima, va propovădui robilor dezrobirea şi celor orbi vederea, va slobozi pe cei apăsaţi şi va vesti anul plăcut lui Dumnezeu.[5] Toate acestea aveau un sens spiritual: îi viza pe cei cu sufletul întristat şi cu inima zdrobită, pe cei robiţi de patimi, pe cei orbiţi de vicii şi pe cei apăsaţi de păcate.
După ce a sfârşit pericopa din profetul Isaia, Domnul Hristos a rulat sulul cărţii şi l-a pus deoparte. Evanghelia ne spune că a dat-o slujitorului. Apoi a şezut. Toţi se aşteptau acum să audă un cuvânt de învăţătură, o tâlcuire a celor citite. Şi Domnul Hristos a spus simplu, cum nu se poate mai simplu:
„Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.” (Lc 4, 21).
Nici mai mult nici mai puţin. Ce a urmat? Consătenii săi, cu toate că îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui, se întrebau, zicând:
„Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?” (Lc 4, 22).
Cu alte cuvinte:
„Această tâlcuire nu o putem primi. Noi ştim cine este el. Nu poate fi El Mesia. Îi cunoaştem familia. Ştim că este fiul lui Iosif.”.
Dar Iosif era doar tatăl Său adoptiv. Fecioara Maria era logodită cu Dreptul Iosif atunci când a primit vestea cea bună că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. I-a spus îngerul binevestitor:
„Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema.” (Lc 1, 35).
Şi a continuat îngerul zicând:
„Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţea ei.” (Lc 1, 36).
Ca să se încredinţeze, Sfânta Fecioară Maria a făcut o vizită rudeniei sale, Elisabeta. Aceasta a întâmpinat-o cu cuvintele:
„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, să vină la mine Maica Domnului[6] meu?” (Lc 1, 42 – 43).
Evreii nu L-au recunoscut pentru că nu L-au aşteptat. Ei aşteptau un alt Mesia, un Mesia eliberator şi nu unul Mântuitor de suflete. Acest lucru îl spune şi Sfântul Evanghelist Ioan în prologul Evangheliei sale:
„În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” (In 1, 10 – 11).
[1] Lc 4, 14.
[2] Lc 4, 16.
[3] Sintetizând învăţătura Vechiului Testament, Domnul Hristos face referire la Lege şi profeţi: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Mt 7, 12).
[4] JOSY EISENBERG, Iudaismul, pp. 31 – 32.
[5] Lc 4, 17 – 19.
[6] Elisabeta este prima dintre oameni care a numit-o pe Maria – Maica Domnului, adică Maica lui Dumnezeu.
