Evanghelia zilei: Lc 10, 1 – 15
În vremea aceea a rânduit Domnul alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare oraş şi loc, unde Însuşi avea să meargă. Şi zicea către dânşii: secerişul este mult, iar lucrătorii sunt puţini. Deci rugaţi pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi! Iată, Eu vă trimit pe voi ca nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu purtaţi pungă cu bani, nici traistă, nici încălţăminte; şi nimănui pe cale bineţe să nu-i daţi. Iar în orice casă veţi intra, mai întâi să ziceţi: pace casei acesteia. Şi de va fi acolo fiul păcii, se va odihni peste dânsul pacea voastră; iar de nu, la voi se va întoarce. Şi în aceeaşi casă să rămâneţi, mâncând şi bând ce au ei acolo, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu vă mutaţi din casă în casă. Şi în orice oraş veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă pun înainte. Tămăduiţi pe bolnavii care vor fi acolo şi spuneţi-le: s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Iar când veţi intra într-un oraş şi nu vă vor primi pe voi, atunci ieşiţi în uliţele lui şi ziceţi: şi pulberea care s-a lipit de picioarele noastre din oraşul vostru o scuturăm, ca să rămână la voi; dar aceasta să ştiţi că s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Însă vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât acelui oraş. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. Şi tu, Capernaume, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei pogorî.
Cei şaptezeci de ucenici
Pe lângă cei doisprezece Apostoli, care au fost martori direcţi la tot ceea ce Domnul Hristos a săvârşit şi a învăţat, pe parcursul activităţii Sale misionare Mântuitorul Hristos a fost urmat şi de alţi ucenici, în număr de şaptezeci sau şaptezeci şi doi cum spune Sfântul Evanghelist Luca.[1]
Citim în capitoul al X-lea al Evangheliei după Matei că Domnul Hristos i-a trimis pe cei doisprezece Apostoli într-o misiune de probă dându-le putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată afară şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă în popor.[2] Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând:
„În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: «Pace casei acesteia.». Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Mt 10, 5 – 16).
La puţin timp după trimiterea la propovăduire a celor doisprezece, Domnul Hristos îi va trimite şi pe şi cei şaptezeci, pentru că secerişul era mult, iar „lucrătorii” puţini.[3] Cei şaptezeci de ucenici erau aşadar împreună lucrători cu cei doisprezece Apostoli şi aveau misiunea de a înmulţi, prin cuvânt, slujitorii Cuvântului, cum a fost numit Domnul Hristos de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.[4] La fel ca şi celor doisprezece Apostoli, Domnul Hristos le spune şi celor şaptezeci de ucenici:
„Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa.” (Lc 10, 3 – 7).
Cuvântul „pace vouă” sau „pace casei acestei” era foarte uzual în Ţara Sfântă, el folosindu-se şi în zilele noastre. Cei care merg astăzi în Israel vor auzi foarte des acest cuvânt „şalom” – care în traducere înseamnă „pace”. Este bineţea cu care se salutau şi se salută evreii, cu care se întâmpinau drumeţii pe cale şi cu care oaspeţii îşi salutau gazda, zicând: „pace casei acestei” – prin casă înţelegându-se nu clădirea în sensul prim al cuvântului, ci familia respectivă.
Aşa au fost îndemnaţi cei şaptezeci de ucenici să facă: să poposească pe la casele oamenilor şi să le dea bineţe: „Pace vouă.”. Dacă erau primiţi şi ascultaţi în cuvântul lor,[5] ucenicii întemeiau în casa respectivă o mică „biserică”, o mică comunitate a celor ce cred căci la început bisericile erau formate din familii, familii ce se găseau prin toate oraşele Ţării Sfinte. Nu trebuie să ne mire faptul că atunci când Domnul Hristos a dorit să mănânce ultima cină cu ucenicii Săi (numită şi „Cina cea de Taină”), a ales o casă din Ierusalim şi le-a arătat celor doi ucenici trimişi de El[6] şi un semn de identificare: „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă.”.[7] Totul este aşadar în domeniul firescului.
Un alt îndemn al Domnului Hristos a fost:
„În casa în care rămâneţi, mâncaţi şi beţi cele ce vă vor da.” (Lc 10, 8).
Deci să nu avem pretenţii când mergem undeva. Să mâncăm cele ce ne sunt puse înainte. Iar dacă prin nevoinţă dorim să ne asemănăm Sfântului Ioan Botezătorul, să mâncăm totuşi, la îndemnul Domnului Hristos, ceea ce ni se oferă şi aceasta din dragoste pentru cei ai casei.
[1] Lc 10, 1, 17.
[2] Mt 10, 8.
[3] Lc 10, 2.
[4] In 1, 1 – 5.
[5] „S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu” (Lc 10, 9) – cuvânt cu care şi-a început propovăduirea Ioan Botezătorul (Mt 3, 2) sau însuşi Domnul Hristos (Mt 4, 17).
[6] „Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: «Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm».” (Lc 22, 8).
[7] Mc 14, 13; Lc 22, 10.
